Pământul nefericirii: Noul cimitir de la Mariupol

9 noiembrie 2022: Irina Orfiniak, la mormântul nepoatei sale Veronika, în cimitirul Starokrimske din nord-vestul orașului Mariupol. Fetița a fost ucisă alături de tatăl ei după ce un obuz de mortieră a căzut printre oamenii care găteau afară, în timpul asediului rusesc al orașului. 

Irina Orfiniak, în timpul vizitei la mormântul nepoatei sale Veronika.  

Potrivit Irinei Orfiniak, zece persoane au fost ucise în explozia obuzului, inclusiv trei copii. Veronika „a fost izbită de ușa de intrare. S-a rănit și a murit în timp ce o duceam la spital”, a declarat bunica pentru Reuters, adăugând că „fiul nostru a fost ucis imediat după aceea”.
 

Șiruri noi de morminte în cimitirul Starokrimske, fotografiate în luna mai.

Cimitirul a fost extins masiv după preluarea orașului de către ruși, de multe ori cu morminte marcate doar cu un număr.
 

Priveghi la un mormânt din cimitirul din Mariupol pe 9 noiembrie.

Se crede că zeci de mii de oameni au murit în timpul asediului de aproape trei luni al orașului. În acea perioadă, civilii au trăit fără energie electrică și apă, fiind bombardați constant.
 

În cimitirul Starokrimske, de când Kremlinul a lansat invazia, pe 24 februarie, au fost săpate mai mult de 4600 de noi morminte.

În luna mai, în cimitirul Starokrimske, groparii coboară în pământ un sicriu simplu din lemn.

După încheierea asediului, imaginile din satelit au arătat că cimitirul din Mariupol s-a extins rapid chiar și câteva luni mai târziu. Se presupune că noile morminte au fost săpate pe măsură ce cadavrele au fost recuperate din ruinele clădirilor din orașul-port ucrainean.

Muncitorii degajează resturile unui bloc de apartamente din Mariupol, pe 9 noiembrie.

Potrivit unui oficial ucrainean, cadavrele a 200 de persoane au fost găsite în subsolul unui bloc de apartamente prăbușit în Mariupol. Mulți oameni au locuit în subsoluri în timpul asediului pentru a se adăposti de schije și gloanțe.

O fată lângă un mormânt săpat lângă un drum în timpul asediului de la Mariupol, în aprilie.

Unii dintre cei îngropați în parcurile și spațiile verzi din Mariupol au fost reînhumați în cimitirul Starokrimske.

Cruci pe care anul 2022 este trecut ca an al morții, în cimitirul Starokrimske, 9 noiembrie.

Albert Nosov, un localnic din Mariupol care a vizitat cimitirul în acea zi, a declarat pentru Reuters că a venit să vadă mormântul fiului său cu handicap, Valeri. Acesta a murit de hipotermie în timpul asediului. „Nu era apă, nu era căldură, nimic. Nu am putut avea grijă de el cum trebuie”, spune bărbatul în vârstă de 85 de ani. „Mai întâi a fost îngropat chiar lângă blocul nostru de apartamente - se dădeau lupte - și, mai târziu, a fost reînhumat aici”.

Imaginile dintr-un cimitir din Mariupol surprind tragediile provocate de invadatorii ruși.