R. Moldova a primit de la UE și OMS noi echipamente pentru tratarea bolnavilor de COVID-19

Ministerul Sănătății spune că a primit de la Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății noi echipamente pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 pe fundalul unei creșteri a numărului de internări.

Donația de aproape 700 de mii de euro include sute de concentratoare de oxigen și pulsoximetre, dar și câteva aparate de ventilare pulmonară pentru pacienții în stare gravă. În spitalele moldovene erau internați, la ziua de marți, aproape 4 250 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, inclusiv 331 în stare extrem de gravă, și 72 de pacienți conectați la aparate de respirație asistată.

În tratament la domiciliu se aflau peste 18 mii de persoane. Autoritățile municipale din Chișinău au spus că aproape toate paturile de spital din capitală pentru pacienții adulți infectați cu COVID-19 sunt ocupate. Ambulanțele cu bolnavi au făcut coadă, marți, la Centrul de triere de la Moldexpo.