Analistul de politică externă George Vișan scrie în revista 22 că România riscă să fie prinsă ca într-o capcană exact în spațiul care reprezintă unul din principalele sale atuuri: Marea Neagră. În consecință, „pentru a-și asigura securitatea la Marea Neagră și în Balcani, (România) trebuie să se reinventeze diplomatic”. Noua arhitectură de securitate în Europa, după ce se va destrăma complet cea a post-Războiului Rece, se va decide în Ucraina. Rusia lui Putin și-a făcut un scop de prim ordin din boicotarea stabilității statale a Ucrainei, scurtcircuitându-i toate încercările de apropiere de Occident. Totuși, după cinci ani, lui Putin nu i-a reușit. Ucraina a rezistat.
„În loc să provoace prăbușirea statului ucrainean, agresiunea rusă a avut drept consecință consolidarea națiunii ucrainene”. Problema României, mai scrie analistul de la 22, este că „atât Bulgaria, cât și Turcia percep cu totul diferit politica Rusiei la Marea Neagră. Sofia nu dorește o prezență NATO mai puternică și mai vizibilă în Marea Neagră, iar Ankara a trecut în cinci ani de la rivalitate în raport cu Moscova la cooperare în domeniul militar”.
Pe blogurile Adevărul, Cristian Unteanu dezvoltă ideea că noile alianțe strategice politico-militare au ca miză „bătălia pentru controlul resurselor şi securizarea rutelor de transport”, practic bătălia pentru poziția de furnizor de energie al Europei în general, al Europei de Est în special. Pentru prima oară, „SUA ar fi în poziția de a spera la acest lucru datorită excedentului său de gaze şi petrol”. Și, scrie Unteanu, la rigoare ar putea înlocui Rusia și Orientul Apropiat, în situația în care ambele zone ar fi sufocate de conflicte şi cu rețelele de distribuție distruse şi blocate”. Or, „ nu suntem departe ca Orientul Mijlociu să fie adus într-o asemenea situație de criză”.
Andreea Pora semnează tot în 22 un articol de politică internă, în care argumentează de ce guvernul Ludovic Orban ar trebui să renunțe la ideea reformelor majore. De ele se vorbește de 30 de ani și e prea târziu să se mai poată urni ceva. Rămâne varianta reformelor mici, posibile: „Nu cred că e nevoie de vreo mare reformă ca să se facă o nenorocită de șosea”. „Ține de vreo mare reformă să construiești niște parcări în Poiana Brașov, Predeal, București sau aiurea?” „Chiar nu cred că lipsa vreunei reforme de profunzime duce la accidente groaznice precum cel de la Spitalul Floreasca sau la crimele de la Caracal. E vorba doar de a impune respectarea unor reguli, de a tăia în carnea vie a clientelismul și imposturii, de a pedepsi exemplar, în primul rând administrativ, greșeala și de a nu ceda șantajului”.