Your browser doesn’t support HTML5
„Rusia de astăzi oferă un mixt de imaginar ortodox imperial, triumfalism belicos de tip sovietic” (Armand Goșu/contributors.ro)
Armand Goșu prefațează pe contributors.ro, cu o scurtă și incisivă biografie, apropiata vizită la București a Patriarhului Chiril al Bisericii Ortodoxe a Rusiei. Că este „un vlăstar al KGB” se știe demult și nimeni nu pare să mai aibă vreo problemă cu asta. A făcut carieră de tânăr în ierarhia bisericească, astfel încât la moartea predecesorului său Aleksei nimeni nu se îndoia că îi va urma în scaunul patriarhal. Cea mai mare înzestrare o are însă Întâi stătătorul ortodoxiei ruse, arată Goșu, în a face bani.
„În timpul primului mandat al lui Boris Elțin, Chiril s-a lansat în afaceri profitând de scutirile fiscale acordate Bisericii”. A început cu vânzarea ajutoarelor umanitare occidentale prin firme care aparțineau Departamentului pentru relații externe al BORu. Între activitățile comerciale au fost importurile de țigări și alcool, diamante și servicii bancare. În puținul timp de când conduce Biserica Ortodoxă a Rusiei a reușit să obțină retrocedarea mai multor proprietăți confiscate de comuniști decât a izbutit Aleksei în 20 de ani.
În Rusia, Biserica a câștigat mult din încrederea cetățenilor. Se află pe locul doi în topul încrederii, devastată doar de Vladimir Putin. „Chiril și-a pus întregul mandat de întâi stătător al Bisericii ruse sub semnul proiectului consolidării poziției Patriarhiei Moscovei în fostul spațiu sovietic”, scrie Goșu. Nu-i prea reușește, mai ales în privința Ucrainei - bastion important în proiect, dar unde Kievul pare să fi rupt pentru Patriarhia nerecunoscută canonic o mare parte dintre credincioși. „Lipsită de o ideologie coerentă, Rusia de astăzi oferă un mixt de imaginar ortodox imperial, triumfalism belicos de tip sovietic, condimentat cu un naționalism introvertit. Biserica, deși are un rol important de jucat în producerea acestui cocktail ideologic, va fi menținută într-o poziție de subordonare față de Kremlin.”
În revista 22, Andrei Cornea scrie despre memoria uimitor de scurtă a unora dintre popoarele foste comuniste. „Mi-e greu să înțeleg cum îl pot prefera atât de mulți unguri pe Viktor Orbán (pro-Putin) și iată, acum, mulți cehi pe miliardarul Babiš (...) care ceruse mai demult anularea sancțiunilor aplicate Rusiei. Oare unii au uitat complet de 1956, iar ceilalți de 1968? Sau ei nu văd nicio legătură între URSS și Rusia lui Putin? Pesemne că nu sau nu le pasă. În schimb, cârtesc împotriva UE, de parcă UE și-a trimis tancurile la Budapesta și la Praga.”
Valentin Naumescu abordează în analiza de pe contributors.ro, situația Chinei după încheierea celui de-al 19-lea Congres al Partidului Comunist Chinez și consolidarea poziției președintelui (Ji Șinping) Xi Jinping. Liderul chinez e adeptul globalizării ca temă principală a strategiei Chinei, dar, scrie Naumescu, „dezvoltarea Chinei este ca mersul pe bicicletă. Trebuie să pedaleze continuu. Dacă se opreşte, cade”. Și cum e vorba de o creștere planificată de guvern, ea „nu poate dura la nesfârșit (...) mai devreme sau mai târziu, în 5, 10 sau 15 ani, China va trece printr-o criză majoră, dată de incompatibilitatea structurală între direcţia ei economică şi tipul de regim politic şi social intern”. Din păcate, ofensiva de acum a Chinei pică exact în momentul în care America lui Donald Trump „se retrage pas cu pas din ordinea multilaterală globală și implicit din rolul de putere care inspiră.”