Your browser doesn’t support HTML5
Scrie Sorin Ioniță pe platforma contributors.ro: „De 1 decembrie am făcut o excepţie şi am vorbit ţara de bine, dar revenim acum la realitatea cotidiană: stăm mai prost cu absorbţia de fonduri decât în ciclul unu după aderare (2007-13) iar noutatea mare e că nu ne mai pasă. Tema a dispărut ca preocupare şi pentru guvern, şi pentru opinia publică”. În logica Partidului Social-Democrat aflat la guvernare, lucrurile ar suna cam așa: „Dacă ne-aţi întărit controalele, nu ne mai pasă de fondurile structurale, avem alte treburi şi destui bani în programele naţionale (...). Îi îndestulăm pe primari de acolo”.
Se pare însă că „îndestularea” primarilor, de care vorbește Sorin Ioniță, nu mai e de ajuns. PSD a anunțat pentru sâmbătă un simultan de mitinguri „împotriva statului paralel”, dar entuziasmul printre liderii locali nu e chiar mare. „Pe bună dreptate, scrie Andreea Pora în revista 22. Un conflict civil nu este de dorit, ar turna gaz pe foc și s-ar întoarce împotriva PSD. Pesediștii aduși cu autobuzele pleacă, bucureștenii rămân. Tot în Piața Victoriei și probabil mult mai mulți. Un singur lucru unește cu adevărat cea mai mare parte a PSD: schingiuirea legilor justiției (...). E o miză care are susținere în partid”.
Dan Tapalagă își ia sarcina să explice pe înțelesul oricui în ce constă anularea independenței justiției prin așa-zisa reformă care se discută acum în Parlament. Pentru că, spune jurnalistul Hotnews, „mai ales după luarea de poziție a Departamentului de Stat, cineva a strecurat pe nesimțite îndoiala în spaţiul public. Care-i, de fapt, problema cu legile justiției (...)? (...) Nu cumva ne scandalizăm cu toții degeaba când, de fapt, nu s-a întâmplat nimic? Iar de aici mai este doar un mic pas până la a spune că protestele nu-și au rostul”. La limită, un singur cuvânt scos din legea în vigoare e capabil să schimbe totul: din proiectul PSD a dispărut cuvântul „independență” cu referire la activitatea procurorilor. Or Constituția prevede garanții de independență pentru magistrați, iar magistrați sunt și procurorii, nu doar judecătorii. Noile legi ale justiției se discută acum în comisiile parlamentare. În două săptămâni vor fi adoptate, iar președintele Klaus Iohannis nu are dreptul să le retrimită forului legislativ decât o singură dată înainte de promulgare, reamintește Dan Tapalagă.
„Îngropat în probleme penale, (Liviu) Dragnea a reușit să impună în partid(ul său), deja slăbit și fără direcție, un singur plan. Cel al sinuciderii”, scrie în 22, Ramona Ursu. Ultimele zile ar fi arătat, în opinia comentatoarei, un PSD în agonie, căruia nu-i mai iese niciuna dintre schemele patentate. De pildă, Târgul de Crăciun cu care primarul Gabriela Firea a vrut să blocheze protestele din Piața Victoriei. Două-trei sute de protestatari au fost de ajuns ca bâlciul să nu fie instalat, „pentru că, de data asta, spune Ramona Ursu, Strada are, spre deosebire de PSD, o putere fantastică de mobilizare, are pârghiile virtuale de a se informa repede și corect”.
„Niciodată în istoria PSD conflictele nu s-au succedat într-un asemenea ritm, niciodată contestările din partea societății și a partenerilor occidentali nu au fost atât de vehemente, iar partidul atât de izolat. Este prețul pe care partidul îl plătește pentru că s-a lăsat acaparat de această grupare penală” (am citat-o tot pe Andreea Pora).