Rusia: Carina Țurcan, originară din R.Moldova, condamnată la 15 ani de detenție

Carina Țurcan, audiată de un tribunal la Moscova, 28 iunie 2018

Un tribunal rusesc a condamnat-o la 15 ani de închisoare pe cetățeanca de origine moldoveană Carina Țurcan, pentru spionaj. Țurcan, de 46 de ani, o fostă șefă a companiei energetice Inter RAO originară din Republica Moldova, cu cetățenie română și rusă, a fost arestată în urmă cu doi ani și jumătate. Atunci, presa rusă a scris că ar fi spionat în favoarea serviciilor de informații moldovenești, transmițându-le un proiect de document al ministerului energiei de la Moscova privind activitatea companiilor energetice rusești pe piața internațională. Ambasada moldoveană la Moscova, a spus tot atunci că Țurcan a renunțat la cetățenia moldoveană în 2016, ca să o poată primi pe cea rusească. Avocații ei au insistat pe parcursul procesului că documentele pe care anchetatorii le considerau dovezi ar fi fost fabricate într-o perioadă ulterioară celei indicate și au fost plasate serviciilor speciale rusești, în mod premeditat, cu scopul de a o discredita pe Carina Țurcan. Țurcan, care a calificat acuzațiile la adresa ei „absurde”, a condus la Inter RAO divizia geografică pentru Moldova, Ucraina și România, precum și divizia pentru Europa.