Rusia și China propun ridicarea unor sancțiuni impuse Coreei de Nord

Testul unei rachete nord-coreene pe 28 noiembrie 2019.

China şi Rusia au propus luni un proiect de rezoluţie care solicită Consiliului de Securitate al ONU să ridice o serie de sancțiuni impuse Coreei de Nord. Cele două țări susțin de mai mult timp că membrii Consiliului de Securitate ar trebui sa recompenseze Phenianul pentru angajamentul din 2018 al liderului Kim Jong Un de a lucra în direcţia denuclearizării.

Nu este clar deocamdată când sau dacă proiectul de rezoluţie va fi supus votului celor 15 membri ai Consiliului de Securitate.

Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au insistat ca nicio sancţiune ONU să nu fie ridicată până când Coreea de Nord nu renunţă la programul nucleear și la cel de a construi rachete balistice.
Sancțiunile internaționale împotriva Phenian-ului au început în 2006.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump s-au întâlnit de trei ori din iunie 2018, fără vreun rezultat concret.

Emisarul american pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun, a sosit duminică la Seul, deplasare despre care se speculează că ar urmări să încerce salvarea negocierilor cu Phenianul, care a anunţat că se va angaja pe o „cale nouă", fără a explica despre ce este vorba.