Rușii se retrag din tratatul CTBT. Se reiau testele nucleare?

În timpul recentei vizite în China a președintelui rus Vladimir Putin, reporterii au reușit să „prindă” ceva ce se vede în public mai rar: „valiza nucleară”. În fotografia Reuters, doi ofițeri ai marinei rusești duc două asemenea valize, pășind în urma lui Putin.

Parlamentul rus a încheiat miercuri aprobarea unei legi care anulează ratificarea de către Moscova a tratatului global privind interzicerea testelor cu arme nucleare. Rusia spune că astfel doar se aliniază la poziția Statelor Unite, care nu au ratificat niciodată tratatul CTBT.

Moscova spune că nu va relua testele nucleare decât dacă Washingtonul le reia, dar experți în controlul armamentelor sunt îngrijorați că înclină spre un test pe care Occidentul l-ar percepe ca „o escaladare amenințătoare în contextul războiului din Ucraina” (Reuters).

Ucraina deja a acuzat Rusia de „șantaj nuclear”.

După aprobarea de miercuri din Consiliul Federației, cu unanimitate de voturi, legea a fost trimisă la președintele Vladimir Putin, să o semneze.

Deși nu a intrat niciodată în vigoare la scară globală, tratatul CTBT, adoptat de Adunarea Generală ONU în 1996, a făcut un tabu din testele nucleare; în secolul acesta, Coreea de Nord a fost singura țară care a făcut un test care a inclus o explozie nucleară.

Săptămâna trecut, guvernul SUA a anunțat că a efectuat o explozie chimică la poligonul său nuclear din Nevada, cu scopul de a „îmbunătăți capacitatea de a detecta explozii nucleare în lume”.

Vorbind înaintea votului de miercuri din legislativul rus, viceminstrul de externe rus Dmitri Riabkov a spus că explozia din Nevada a fost „fără îndoială un semnal politic”.

„Cum a spus președintele nostru, trebuie să fim vigilențui, iar dacă Statele Unite vor face pași spre începerea testelor nucleare, va trebui să răspundem aici în același fel”, a mai spus el.