Secretarul general ONU, în ajunul summit-ului de la Madrid: „Trebuie să încetăm războiul contra naturii”

Antonio Guterres

Secretarul general ONU a spus că omenirea trebuie să înceteze „războiul contra naturii”. Vorbind în ajunul deschiderii summit-ului de la Madrid pe tema schimbărilor climatice, Antonio Guterres a spus: „Specia umană se află de multe decenii în război cu planeta, iar acum planeta contraatacă”. „Trebuie să încetăm războiul contra naturii, iar știința ne arată că putem face asta”, a mai spus Guterres. El a menționat un nou raport ONU ce se va publica zilele următoare, care confirmă că ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din istorie, anul 2019 având șanse să devină al doilea cel mai cald de când există date.

AFP scrie că criticile secretarului general ONU par să fie îndreptate mai ales împotriva unui grup restrâns de țări răspunzătoare de peste jumătate de emisiile de gaze de seră: Statele Unite, care s-au retras din Acordul de la Paris, China, India, Rusia sau Brazilia. Guterres a menționat rolul pozitiv al UE, spunând că blocul cu 28 de membri ar putea deveni un lider mondial în efortul de a se ajunge la o economie globală „neutră” în 2050.