Your browser doesn’t support HTML5
Anticoruptie.md informează că fondatorul companiei de construcții Glorinal a fost reținut luni de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins 1.500 de euro de la un bărbat pentru a-i rezolva o problemă legată de darea în exploatare a unui bloc locativ. Portalul amintește că Glorinal a ajuns una de succes în perioada guvernării comuniste și se vehicula că ar fi condusă din umbră de familia Voronin. Anume în perioada când la cârma țării se afla Vladimir Voronin, Glorinal SRL a câștigat mai multe licitații prestigioase cu statul, printre care restaurarea mănăstirilor Căpriana și Curchi, și a Complexului memorial „Eternitate”.
Autoblog.md scrie că mita oferită de șoferi polițiștilor nu a dispărut nicăieri, nici în 2020. Dar dacă acum câțiva ani în urmă, dacă este să ne amintim bine, aceasta era dată sau percepută în lei moldovenești, mai nou este preferată valută străină şi de la an la an sumele par să tot crească, constată portalul. La cât poate ajunge mita în 2020 spune chiar ministrul de Interne Pavel Voicu. În cadrul unei emisiuni televizate acesta a făcut o dezvăluire destul de interesantă: poate pentru prima dată, într-un termen de aproximativ 45 de zile, au fost înregistrate peste 40 de cazuri de corupere activă. O bună parte din „oferte” proveneau de la șoferi băuți, dar și de la vitezomani.
Cotidianul.md observă că, într-un an electoral, președintele Igor Dodon promite indexarea pensiilor pentru toți, după ce colegii săi din PSRM au schimbat legea în ultimul moment. Este vorba despre deputatul PSRM Vladimir Odnostalco, al cărui amendament a adus schimbări majore proiectului de lege care prevede indexarea pensiilor de două ori pe an, astfel încât numărul persoanelor care urmau să se bucure de indexare ar fi fost mai mic cu aproape 100.000 de persoane. După aceasta, șeful statului a anunțat că „acest criteriu” va fi eliminat în baza unei „inițiative urgente” pe care o pregătește Guvernul condus de Ion Chicu.
### Vezi și... ### Mai multe organizații de veterani din R. Moldova cer demisia ministrului de externe Aureliu Ciocoi
Deschide.md publică un articol în care fostul președinte al Curți Constituționale, Alexandru Tănase, îi face un rechizitoriu ministrului de Externe, Aurelian Ciocoi, pentru declarațiile acestuia care potrivit lui Tănase „de facto, au justificat agresiunea militară rusească din 1992”. Analiza „factologică” a afirmației domnului ministru, potrivit căruia „armata Federației Ruse, dislocată la acel moment în estul Republicii Moldova, a intervenit în forță pentru a opri vărsările de sânge”, arată, în opinia lui Tănase, că pe falsuri nu poate fi construit nimic durabil. „Republica Moldova este cea mai elocventă confirmare a acestei reguli. Falsurile istorice cu care este intoxicată sistematic societatea moldovenească de către propria guvernare, prin diverse mecanisme sociale de resuscitare a teoriilor staliniste, servite mai apoi în ambalajul „neutru” al așa-numitei „națiuni civice moldovenești”, mențin societatea moldovenească într-o puternică incertitudine identitară, generând lipsă de respect pentru sine, iar ca și colectivitate – lipsa de încredere în acest stat”, conchide autorul.
Diez.md îl citează pe deputatul PAS Dumitru Alaiba, nemulțumit de modul în care sunt gestionate veniturile Teatrului de Operă și Balet. Deputatul a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook că cu aproape 2 milioane de lei venituri lunare doar din chirie artiștii ar putea avea salarii mai mari. „Nu spun că e mult sau puțin. Spun că acești bani trebuiesc utilizați în beneficiul celor ce fac Operă. Iar artiști sunt plătiți cu 3500-4000 lei pe lună”, constată Alaiba. El adaugă că autoritățile investesc doar în clădirile administrative. „De la președinție la procuratura generală – lucesc, proaspăt reparate, iar teatrele, muzeele, sălile de concert – sunt triste apropiindu-se de ruină. Doar unele din ele au avut noroc, fiind reabilitate pe banii vreunui donator”, a scris deputatul pe Facebook.
Ipn.md difuzează o analiză semnată de Dionis Cenușă, în opinia căruia alegerile prezidențiale din 2020 sunt privite drept oportunitate pentru lansarea unui candidat unionist (Octavian Țîcu), care însă dispune de un sprijin public inferior popularității lui Igor Dodon sau al Maiei Sandu. Șansele infime de a crea concurență politică nu descurajează unioniștii. Aceștia tind să se facă mai vizibili și să se amestece cu bazinul de votanți ai Maiei Sandu, unde atitudinea față de retorica unionistă este pragmatică și inhibată, argumentează politologul. Totodată, el consideră că este riscant să faci operațional unionismul atât timp cât votanții nu-l văd nici ca pe un proiect politic fezabil și nici ca pe o alternativă de ordin existențial pentru Moldova. „Dacă buna guvernare devine realitate în România, iar extinderea UE spre Est este înghețată, atunci populația se poate gândi la alternativa unionistă. Înrăutățirea performanței guvernelor din Moldova sau apropierea geopolitică de Rusia poate determina de asemenea accelerarea gândirii unioniste”, potrivit lui Dionis Cenușă.
Protv.md reține noile promisiuni făcute de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban. Edilul spune ca va demonta garajele construite ilegal pe străzile Capitalei. „Place asta cuiva sau nu place, trebuie sa facem regula în aceasta privință și să putem veni cu propunerile ca să amenajăm, în marea majoritate a acestor locuri, parcări pentru locatarii din preajmă”. Ceban mai cere ca zilnic sa fie monitorizată inventarierea anexelor, șurelor construite ilegal de locatari în curțile blocurilor. Întrebat de jurnaliști, cu privire la parcări, primarul a declarat că urmează să fie construite mai mult de cinci parcări subterane, alte detalii însă nu a vrut să ofere.
TV8.md surprinde prima „contradicție” între președintele Igor Dodon și premierul Ion Chicu. Astfel, deși premierul Ion Chicu a declarat săptămâna trecută că nu va da niciodată un aviz pozitiv unei inițiative de reducere a salariilor, chiar dacă acestea sunt ale deputaților, președintele Igor Dodon insistă pe anularea prevederii Legii bugetului care a făcut posibilă majorarea lefurilor legislatorilor cu 4000 de lei și așteaptă ca proiectul să fie susținut de Guvern.
### Vezi și... ### Alexandru Slusari: Lipsa unui progres în dosarul devalizării băncilor va fi un semn că justiția e sub influență politică (VIDEO)
Ziarul de Gardă (zdg.md) a analizat dosarele „miliardului furat” și constată că, prin sentințe ale instanțelor de judecată, rămase definitive prin hotărâri ale Curții Supreme de Justiție, au fost condamnați fostul premier Vlad Filat, nașul și cumnatul acestuia, Ion Rusu, dar și fostul deputat și om de afaceri Veaceslav Platon. Pe lângă anii de închisoare împărțiți celor trei, judecătorii au dispus și încasarea de la aceștia a unei sume de aproape 1,4 miliarde de lei. Doar că, de la pronunțarea sentințelor până la executarea lor deplină, s-a dovedit a fi cale lungă. În cazurile lui Filat și Rusu, care între timp au ieșit din pușcărie, confiscările au rămas doar pe hârtie până astăzi, iar în cazul lui Platon, deși a fost încasată suma dispusă de instanțe, dosarul nu are încă o finalitate certă, existând riscul ca statul să fie obligat să plătească despăgubiri de sute de milioane. Alte dosare cu nume sonore, subliniază ZdG, precum cele ale lui Ilan Șor, Chiril Lucinschi sau Grigore Gacikevici, se află de ani de zile pe rolul instanțelor de fond sau al celor de apel, fără a fi emise sentințe executorii, respectiv fără a putea fi încasate prejudicii în folosul statului.
Într-un editorial pentru ziarulnational.md, Nicolae Negru scrie despre „Candidatul comun al dreptei, de la realitate la utopie”. Jurnalistul este de părere că identificarea unui candidat neafiliat politic de către PAS, PPDA, MPU și PUN nu pare o sarcină prea dificilă, dacă Maia Sandu renunță să candideze, însă există riscul ca acesta să nu câștige simpatia alegătorilor. „Are dreptate Maia Sandu, contează cine va fi candidatul neafiliat. Numele care au fost rostite în spațiul public până acum ar putea să nu întrunească asentimentul tuturor forțelor politice de dreapta”, consideră Nicolae Negru. El mai spune că o înțelegere dintre PAS și PPDA pare mai simplu de obținut, numai dacă Năstase este convins să se retragă, fiindcă a intrat întâmplător în politică. „Oricum ai da, prima idee – în primul tur candidează cine vrea și candidatul comun este ales de cetățeni - pare să aibă cei mai mulți sorți de izbândă”, mai crede editorialistul.