SUA: doi membri ai cabinetului demisionează în semn de protest

MInistra Educației, Betsy DeVos și președinele Donald Trump la Casa Albă, la o întâlnire cu părinți și elevin, 14 feburarie 2017

Doi membri ai administrației - considerați, până de curând, unii din cei mai loiali președintelui Donald Trump - au demisionat, ca răspuns la atacul de miercuri a mulțimii violente de susținători ai președintelui asupra Capitoliului: Elaine Chao, ministră a transporturilor și soția senatorului Mitch McConnell, liderul majorității republicane din Senat și ministra educației Betsy DeVos. Într-o scrisoare, publicată de presa americană, DeVos pune toată vina pentru violențele de miercuri pe seama președintelui: „Este clar ce impact a avut retorica dumneavoastră asupra întregii situații și acesta este, pentru mine, momentul decisiv”, scrie DeVos care ține să reamintească faptul că „transferul pașnic al puterii este ce separă America și democrația ei reprezentativă de o republică bananieră”. Din administrație au mai demisionat o serie de funcționari de rang secund, ca urmare a asaltului de miercuri asupra Congresului american, soldat cu patru morți și peste 50 de persoane reținute.

Colina Capitolului: asalt asupra Congresului, Washngton, 6 ianuarie 2021

Șeful departamentului de poliție al Capitoliului a demisionat la numai câteva ore după ce această demisie fusese cerută de Nancy Pelosi, șefa majorității democrate din Camera Reprezentanților. Este unul din cele mai mari departamente sau secții de poliție din țară cu peste 2.300 de ofițeri și civili, angajați să protejeze membri Congresului și clădirea în sine.