Născuta la 26 mai 1984 în satul Cobani, raionul Glodeni. Studii : Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării USM, studii de masterat la aceeași facultate. A început activitatea în 2004 la Tineretul Moldovei, 2005-2012 Radio Moldova, reporter în Redacția Actualități radio, apoi până în 2017 - Moldova 1 redactor prezentator al emisiunii DESTINE DE COLECȚIE , producătorul emisiunii UȘA, CINE NU ARE BĂTRÂNI. Actualmente este șomeră la Paris. Singura ei activitate este blogul. Profită de concediul de maternitate.
Luni
Dimineață deșteptătorul a sunat cu 30 de minute mai devreme. L-a pus, probabil, fiica mai mare, Doina, care azi pleacă într-o excursie cu clasa, la Hotel des Invalides (Domul Invalizilor) din Paris. I-am pregătit micul dejun și caserola cu prânzul pe care-l va lua în oraș. Azi nu mănâncă la cantina școlară.
Peste tot lumea e alertată de coronavirus. Mă întreb cum-de școala nu a suspendat excursia?! Mi-a trecut prin cap s-o opresc pe Doina acasă, dar am abandonat repede ideea. Entuziasmul ei era prea mare.
Primul caz al virusului ajuns în MOLDOVA m-a neliniștit și mai mult. Aștept să vină mămica de la muncă, din serviciu de noapte. Ea este asistentă medicală în secția de boli infecțioase din Glodeni. Sunt destul de îngrijorată pentru ea, dar stau cu speranța că epidemia nu va ajunge până acolo.
La ora 14:00 am adormit-o pe Liya și am deschis mapa cu hârtii ce așteaptă a fi îndeplinite. Franța e o țară foarte birocratică. Primul pe listă a fost dosarul de înscriere la creșă al Liyei. Face 2 ani la vară, iar dacă am noroc, poate îi găsesc un loc la creșă, din septembrie. Apoi am adunat toate documentele necesare pentru înnoirea pașaportului românesc al Doinei. Avem programare la ambasadă la început de aprilie și trebuie să fim pregătiți din timp.
Îmi atrage atenția un film documentar pe canalul „arte”. Prea familiare erau imaginile, care arătau o curte și un țăran chinuit de muncă. Un film făcut în România descria cum s-a răspândit pesta porcină africană, o boală foarte contagioasă, care atacă porcii domestici și mistreții. În film se demonstra cât de mare e lupta autorităților cu românii care, în pofida interdicțiilor de a transporta carne, o fac totuși, învelind-o în pachete, haine, cutii și cu microbuzul ajunge direct în Europa. Brusc nu mi-a mai fost poftă de bunătățurile de acasă.
La ora 16:20 Doina a venit entuziasmată de la școală. „Domul Invalizilor a fost construit de Ludovic al XIV-lea, iar sub acesta a fost înmormântat Napoleon, adică rămășițele lui, pe care le-a adus înapoi acasă Ludovic Filip de pe insula Sfânta Elena, unde-l exilase englezii...” mă uit la ea și mă uimește cu câtă ușurință acceptă aceste personaje istorice ca fiind „aduse acasă”. Ea nu va învăța niciodată despre Ștefan cel Mare sau Dimitrie Cantemir, sau dacă o va face, ele vor face parte din istoria universală.
Abătută de aceste gânduri m-am apucat de pregătit cina, după graficul de pe frigider. Dacă e luni la noi e zi de cartofi, așa că am adăugat niște sparanghel și am pus la cuptor pe câteva minute. Et voilà!
Marți
M-am trezit fără deșteptător cu gândul că am adormit și am uitat să redactez un text important promis cuiva. Doina și Liya dormeau atât de frumos că am rămas câteva minute să le admir. Le-am fotografiat pentru bunici mătuși și unchi și m-am dus la treabă. Am redactat repede textul, am pregătit omleta Doinei, terciul Liyei, apoi am trezit-o pe prima și am dus-o la școală. Când m-am întors cafeaua mea era gata. Profit de faptul că soțul e acasă și i-o las pe micuță în grijă, iar eu deschid știrile să văd ce mai este în lume. Mai bine nu mă uitam! De acolo un val mare de spaimă cu îmbolnăviri, morți și carantină generală în Italia. O sun pe prietena mea Aurora, care-mi spune că ea e la muncă și că e totul ok, doar șefii sunt în carantină.
Soțul îmi amintește că trebuie să mergem la Agenția de asigurări sociale la care suntem înregistrați pentru a le aminti funcționarilor de acolo că trebuie să ne dea o factură, după ce în septembrie s-au făcut că nu le lucrează aparatul de casă, iar asta ne-a generat o groază de probleme. Funcționarul de la ghișeu nu a trecut dosarul nostru în revistă și riscăm a fi dați în judecată pentru neplată. Am înțeles că tipul nu era la prima astfel de abatere, așa că sunt sigură că se va rezolva. Deci, se întâmplă și la francezi nereguli.
Peste drum de agenție se află magazinul Miorița și am intrat să găsesc ceva cu gust de acasă. Mi-am luat doar un mărțișor. Erau mai multe produse românești și ucrainene, care nu mi-au făcut cu ochiul.
După amiază am făcut o mică înregistrare pentru o televiziune din Moldova despre situația din Franța a Covid-19, apoi am ieșit la o plimbare. Intru pe la franzelărie de unde cumpăr 2 baghete fierbinți și împing căruciorul spre casă. Trec pe lângă casa bătrânei de 97 de ani și care e mereu la geam unde așteaptă saluturi de la trecători. Atâta bucurie mai are franțuzoaica.
Azi e marți, și nici nu mă uit pe graficul de pe frigider. E zi de ciorbe. Vrăjesc un borș roșu pe care-l înăcresc cu ultimul borș acru de la soacra mea. Iar după ce ne mai hârjonim prin casă, profităm de puterea Netflix-ului și privim cu toții un film până adormim pe rând.
Miercuri
Azi în Franța nu e zi de școală. Miercurea e rezervată activităților extrașcolare. Am trezit-o pe Doina să-și facă temele pentru joi, după care să ne ocupăm serios de o lucrare, ca o gazetă de perete, pe care trebuie să o pregătească așa ca la carte. Fiecare elev din clasa ei și-a ales o meserie, o personalitate sau o țară despre care să vorbească în fața întregii clase. Noi vom prezenta Republica Moldova, iar micuța mea are fantezii destul de bogate, încât nu știu dacă-i va încăpea jumătate din ce și-a propus pe foaia A0.
Am lucrat pană la ora 13:00, apoi am dus-o la cursurile de artă plastică pe care le frecventează în fiecare miercuri timp de o oră jumătate. Între timp am intrat la un ceai la doamna Tatiana Balan, fost redactor-șef la revista „a-mic” de la Chișinău, stabilită acum la Paris. M-am bucurat pentru că mi-a adus un colet mic de la cineva drag mie din Moldova, dar mai ales mi-a priit discuția afară, pe terasă, lângă copacul ei de magnolie albă.
O iau pe Doina de la cursurile de artă plastică și ne-amintim că se împlinesc azi 4 săptămâni de când am luat cărțile de la bibliotecă și că ar trebui urgent să le restituim. La ora 17:00 are cursuri de circar, deci nu reușește să meargă la bibliotecă, de aceea am fost în locul ei. După bibliotecă aș fi vrut să ne mai plimbăm toți trei, cu soțul și Liya pe aleea din oraș, deoarece au sădit flori și e atât de frumos, dar vom admira florile de cameră și magnolia din curtea vecinilor, e mai sigur așa.
Am culcat fetele devreme, după o cina rapidă compusă din hrișca adusă de acasă și o salată, apoi m-am impus să termin cartea lui Michel Obama, începută cu mai mult timp în urmă. Pentru că e prea mare se strecoară altele mai micuțe, care pot fi luate în geantă, și-i iau locul.
Joi
În rutina mea matinală de azi a intrat și un dialog cu fina care este însărcinată și în al nouă-lea cer de fericire. Așteaptă vacanța de Paști să vină la noi pe câteva zile.
Pe la amiază am trecut pe la laborator de unde am luat rezultatele analizelor Doinei, deoarece diseară avem programare la ORL, să vedem dacă operăm sau nu amigdalele. Această așteptare mă face să am frisoane toată ziua. Am trecut repede cu ochiul meu de mamă experimentată și atotștiutoare peste rezultate și mi s-au părut în regulă. Imediat după școală plecăm spre cabinet. Ajunse la gară, nu avem acces la tren deoarece zona gării era îngrădită cu zeci de polițiști și benzi alb cu roșu. Iarăși aceștia dezamorsează vreun bagaj uitat în gară, șoptesc eu, gândind repede un alt traseu. Și bravo lor pentru că iau în serios orice punguță suspectă. Acum viața reală bate orice scenariu de film. Eu din nou îmi promit că în weekend îl voi ruga pe soț să mergem pe un teren unde aș putea să prind la curaj pentru a conduce mașina. În cazul meu, deja e o necesitate acută!
În tren și metrouri situația e atât de calmă încât mi-e și ciudă că am televizor. La spital, soluția dezinfectantă stă chiar la intrare, dar nimeni nu-ți face observație că ar trebui să o folosești înainte de a intra mai departe.
Medicul mă bucură, Doina e sănătoasă tun.
Seara la televizor apare președintele Emmanuel Macron cu un discurs foarte emoționant și direct pentru toți cetățenii! De luni se închid școlile. Toți am fost chemați la vigilență! Imediat după discurs m-a sunat vecina, franțuzoaică, profesoară de engleză la un colegiu, să mă întrebe: „Ai auzit ce a spus președintele?!” Atât respect și ascultare pentru un președinte de țară din partea concetățenilor, am și uitat că se poate avea așa ceva!
M-a sunat fratele pe WhatsApp și am vorbit două ore. Nu știm cum s-o convingem pe mama să stea acasă. Om care-și iubește serviciul mai mult decât orice.
Soțul a venit târziu, cu o scrisoare de la Banca Franței. Era cuprins de o bucurie imensă pe care o aștepta de mai bine de un an! Contul lui bancar profesional a fost deschis și, în final, este artizan cu toate actele în regulă! E meritul lui obținut prin muncă de 5 ani în țara aceasta străină pe care, surprinzător, el o iubește foarte mult. Ceva ce a dobândit printre străini și nu la el acasă! Iar aceasta înseamnă că ne leagă pe mult timp de acest tărâm.
Vineri
Se anunță o zi plictisitoare și lungă. Voi sta în casă toată ziua. Așa am crezut până Liya și-a luat căciula și a început a bocăni în ușă și striga: Brrum-bruuuum!!
Ok, ieșim, oricum îmi trebuie pâine. La franzelărie a intrat un tip dubios cu ochi tulburi și cu mănuși medicinale pe mâini care îndruga ceva de genul: „De când v-ați deschis că-i prima dată când văd magazinul dvs, dar de la ce sumă pot achita cu cardul? Aha, dar eu am nevoie doar de o pâine!” Am făcut stânga împrejur, pentru că m-am temut să nu fie un contagios și am spus că azi va fi fără pâine!
Mai târziu m-a sunat domnul Constantin Oboroc, fost prim vice-prim-ministru, un om minunat cu care am rămas prieteni după ce am realizat cu dumnealui emisiunea „Destine de colecție” la Moldova 1. A fost recent la o altă emisiune și voia să știe dacă am urmărit-o.
Doina a primit de la școală însărcinări pentru o săptămână întreagă pe care să le facă singură acasă în timpul carantinei generale de săptămâna viitore. Plus imagini mandala, pentru recreere.
Spre seară mi s-a spus că un eveniment socio-cultural programat într-un restaurant moldovenesc din Paris, la care urma să particip va fi amânat pentru luna mai. E mai bine așa.
În seara aceasta mă ocup de articolul pe care trebuia să-l public săptămâna trecută pe blog, este vorba despre istoria unui basarabean care a emigrat în Grecia.
Sunt fericită să mă implic în tot ceea ce e legat de Republica Moldova, chiar și de la distanță. Iar bucuria e și mai mare atunci când găsesc în inbox mesaje de la foști colegi și prieteni, rămași acasă. În pofida distanței nu ne uităm.