Ştiri Teheranul spune că nu va oferi imagini ale unor instalații nucleare către IAEA 27 iunie, 2021 Mohammad Baqer Qalibaf Președintele parlamentului iranian a spus că Teheranul nu va preda niciodată imagini din interiorul anumitor instalații nucleare ale sale agenției ONU pentru energie atomică, întrucât acordul dintre Iran și IAEA a expirat. Anunțul făcut duminică de Mohammad Baqer Qalibaf ar putea complica și mai mult discuțiile dintre Iran și șase mare puteri pentru relansarea acordului nuclear din 2015. Un alt oficial parlamentar iranian a avertizat în aceeași notă că „Iranul va închide camerele video ale agenției ONU dacă Statele Unite nu renunță la toate sancțiunile”, a informat site-ul ziarului Tehran Times. IAEA și Iranul au ajuns în februarie la un acord de monitorizare menit să reducă impactul necooperării Iranului cu agenția. În urmă cu trei ani, președintele de atunci al Statelor Unite, Donald Trump, a retras țara din acordul cu Iranul, iar Teheranul a reacționat violând multe din prevederile acordului.