Veteranul forțelor navale americane Michael White arestat în Iran, în 2018, se întoarce acasă

Veteranul Michael White alături de mama sa

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus că veteranul forțelor navale americane, Michael White, care a fost arestat în Iran, în 2018, a părăsit spațiul aerian iranian și urmează să ajungă acasă în curând. Într-o postare pe Twitter, Trump a precizat că White a plecat din Iran la bordul unui avion elvețian și a mulțumit Elveției pentru ajutor. Ceva mai devreme, mama fostului militar, Joanne White, a spus într-o declarație că fiul său se află în siguranță în custodia autorităților americane. Emisarul american special pentru Iran, Brian Hook, a plecat cu avionul la Zurich, împreună cu un doctor, pentru a-l întâmpina pe White și a-l acompania înapoi, în Statele Unite, potrivit agenției AP. Autoritățile iraniene l-au reținut pe White în iulie 2018 și l-au condamnat ulterior la 13 ani de detenție pentru că l-ar fi insultat pe ayatollahul Ali Khamenei și ar fi postat online informații private. În martie, White a fost eliberat temporar din detenție din rațiuni medicale, în contextul pandemiei de coronavirus. Autoritățile americane au spus că eliberarea sa nu are legătură cu deportarea din Statele Unite în Iran, săptămâna aceasta, a unui savant iranian.