În România, președintele Klaus Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru

În România, președintele Klaus Iohannis a încuviințat urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu bănuit de luare de mită în perioada în care a fost prim-ministru. Potrivit unui comunicat prezidențial, Iohannis a transmis ministrului justiției cererea de urmărire penală întocmită de Direcția Națională Anticorupție. DNA spune că, în perioada 2007 – 2008, Tăriceanu ar fi luat indirect mită de 800 de mii de dolari de la o firmă austriacă, promovând în schimb o serie de hotărâri de guvern favorabile. Presa a scris, citând surse judiciare, că firma austriacă ar fi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, care a distribuit licențele Microsoft în România. Este pentru a doua oară când DNA cere urmărirea penală a lui Tăriceanu. O cerere formulată în 2018 pentru fapte pe care Tăriceanu le-ar fi comis ca senator a fost respinsă de Senat, în 2019, precizează serviciul românesc al Europei Libere.