Începe sumit-ul G7 din Anglia

Președintele american Joe Biden la primul summit G7 din Anglia, 10 iunie 2021.

În Cornwell, în Anglia, începe summitul G7, prima reuniune la vârf a principalelor șapte țări industrializate din lume la care participă și președintele american Joe BIden de la instalarea acestuia la Casa Albă.

### Vezi și... ### Președintele Statelor Unite, Joe Biden, s-a întâlnit cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson

Joi, în ajunul reuniunii, BIden s-a întâlnit cu premierul britanic Boris Johnson. Înainte de întrevedere, Biden a scris pe Twitter că așteaptă cu nerăbdare să „afirme relația specială dintre Statele Unite și Regatul Unit” și să discute cu Johnson despre abordarea provocările comune în anii următori.

După summitul G7, președintele american va merge la Bruxelles, iar turneul va culmina la Geneva, pe 16 iunie, cu întâlnirea față în față cu președintele rus Vladimir Putin pe fondul escaladării tensiunilor dintre Washington și Moscova. Biden se află în prima sa călătorie peste hotare, despre care a spus că are ca scop să consolideze legăturile cu aliații Statelor Unite, să apere democrația și să transmită Rusiei un avertisment împotriva activităților „dăunătoare”.