In cazul eșuării sau prelungirii negocierilor salariale cu Ministerul Culturii, mișcarea urma să se transforme săptămâna aceasta într-una de avertisment, iar apoi să conducă la greva generală. In mod aparent paradoxal, mișcarea de grevă este intonată de o formațiune orchestrală, prima a țării, subordonată unui minister al culturii, condus de un ministru de profesie muzician, compozitor și manager muzical.
O politică inconsecventă culturală duce la o situație de conflict. In timp ce profesorilor din învățămînt salariile le sînt majorate, s-ar spune anapoda, cu 50%, instrumentiștilor orchestrei ce reprezintă România, salariile le erau micșorate în septembrie cu aproximativ 35%. Cifrele provin din comunicatul Federației Artiștilor Interpreți din România. Coroborate cu alte declarații făcute presei, în care se spune că unii dintre artiști au pierdut pînă la 300 de euro, ar reieși că salariul la Filarmonică s-ar situa în jur de 800 de euro. Ceea ce nu este o avere și, oricum, o sumă mult inferioară comparativ cu salariul minim în orchestrele din partea vestică a Europei. ”Sporul de importanță națională” cîștigat de Filarmonică în 2004 a fost pierdut în mod inechitabil, așa cum se spune în declarația comună a conducerii orchestrei și a Sindicatului Independent al Artiștilor Instrumentiști din Filarmonică. Mișcarea de grevă pare justificată.
Pentru a relativiza lucrurile este de spus că muzicienii din România nu sînt singurii afectați de politici culturale discutabile și de conflicte de muncă. La începutul lui octombrie Organizația germană a orchestrelor a chemat la grevă cei 13.400 de membri, în principal muzicieni ai orchestrelor municipale și de stat. Se estimează că în cazul eșuării negocierilor legate de reînoirea contractului de muncă, aproximativ 100 de orchestre simfonice și ale teatrelor lirice ar putea înceta să cînte. Cifrele salariale nu sînt publice dar, conform unor articole de presă, salariul minim al unui violonist dintr-o orchestră de provincie s-ar ridica la aproximativ 1800 de euro. In Germania, doar formațiunile independente ca Filarmonica din Berlin sau cele ale marilor posturi de radio din Germania de Nord sau Bavaria nu ar fi afectate de mișcarea de grevă.
In perspectivă istorică, grevele cele mai semnificative legate de conflicte salariale sînt cele din Statele Unite. In stagiunea 2000/2001 amenințarea cu dizolvarea Orchestrei Filarmonice din Florida, punea în evidență disparitatea de salarii. Salariul mediu, săptămânal, subliniem săptămînal, în cele 48 de orchestre americane mai importante se ridica la 1.118 dolari, în comparație cu cei 847 de dolari la Filarmonica din Florida. Alte dispute salariale mai vechi, din 1995, la o orchestră cu adevărat de mare calitate, cum este Filarmonica din New York, puneau în evidență că salariul minim anual garantat se ridica la 71.160 de dolari, instrumentiștii solicitînd majorarea sa la 81.120 de dolari. Salariu newyorkez ar fi devenit astfel cel mai mare pentru muzicienii marilor formațiuni orchestrale din Statele Unite, fiind urmat de cel al orchestrei din Boston, estimat la ceva mai mult de 80 de mii de dolari. Trebuie spus că cifrele sînt relative, contractele muzicienilor fiind încheiate individual, toți cîștigînd, de regulă, peste salariul minim garantat.
Dincolo de cifre și de inerentele diferențe de calitate între orchestre, rămâne peste tot o constatare, că muzicienii se luptă pentru a li se asigura un salariu și un statut social decent.
O politică inconsecventă culturală duce la o situație de conflict. In timp ce profesorilor din învățămînt salariile le sînt majorate, s-ar spune anapoda, cu 50%, instrumentiștilor orchestrei ce reprezintă România, salariile le erau micșorate în septembrie cu aproximativ 35%. Cifrele provin din comunicatul Federației Artiștilor Interpreți din România. Coroborate cu alte declarații făcute presei, în care se spune că unii dintre artiști au pierdut pînă la 300 de euro, ar reieși că salariul la Filarmonică s-ar situa în jur de 800 de euro. Ceea ce nu este o avere și, oricum, o sumă mult inferioară comparativ cu salariul minim în orchestrele din partea vestică a Europei. ”Sporul de importanță națională” cîștigat de Filarmonică în 2004 a fost pierdut în mod inechitabil, așa cum se spune în declarația comună a conducerii orchestrei și a Sindicatului Independent al Artiștilor Instrumentiști din Filarmonică. Mișcarea de grevă pare justificată.
Pentru a relativiza lucrurile este de spus că muzicienii din România nu sînt singurii afectați de politici culturale discutabile și de conflicte de muncă. La începutul lui octombrie Organizația germană a orchestrelor a chemat la grevă cei 13.400 de membri, în principal muzicieni ai orchestrelor municipale și de stat. Se estimează că în cazul eșuării negocierilor legate de reînoirea contractului de muncă, aproximativ 100 de orchestre simfonice și ale teatrelor lirice ar putea înceta să cînte. Cifrele salariale nu sînt publice dar, conform unor articole de presă, salariul minim al unui violonist dintr-o orchestră de provincie s-ar ridica la aproximativ 1800 de euro. In Germania, doar formațiunile independente ca Filarmonica din Berlin sau cele ale marilor posturi de radio din Germania de Nord sau Bavaria nu ar fi afectate de mișcarea de grevă.
In perspectivă istorică, grevele cele mai semnificative legate de conflicte salariale sînt cele din Statele Unite. In stagiunea 2000/2001 amenințarea cu dizolvarea Orchestrei Filarmonice din Florida, punea în evidență disparitatea de salarii. Salariul mediu, săptămânal, subliniem săptămînal, în cele 48 de orchestre americane mai importante se ridica la 1.118 dolari, în comparație cu cei 847 de dolari la Filarmonica din Florida. Alte dispute salariale mai vechi, din 1995, la o orchestră cu adevărat de mare calitate, cum este Filarmonica din New York, puneau în evidență că salariul minim anual garantat se ridica la 71.160 de dolari, instrumentiștii solicitînd majorarea sa la 81.120 de dolari. Salariu newyorkez ar fi devenit astfel cel mai mare pentru muzicienii marilor formațiuni orchestrale din Statele Unite, fiind urmat de cel al orchestrei din Boston, estimat la ceva mai mult de 80 de mii de dolari. Trebuie spus că cifrele sînt relative, contractele muzicienilor fiind încheiate individual, toți cîștigînd, de regulă, peste salariul minim garantat.
Dincolo de cifre și de inerentele diferențe de calitate între orchestre, rămâne peste tot o constatare, că muzicienii se luptă pentru a li se asigura un salariu și un statut social decent.
