Cursul protestelor de la Chisinau este reflectat pe larg in ziarele de la Bucuresti. Aproape toate cotidianele de mare tiraj dedica cel putin un articol situatiei de peste Prut.
In Romania libera, Alina Mungiu Pippidi se axeaza pe datoria Occidentului fata de Republica Moldova, fara a uitat insa ce ar trebui sa faca Bucurestiul. Sub observatia ca alegerile de duminica nu au fost corecte si ca marea indiferenta occidentala a permis sa se ajunga aici, articolul aduce amanunte semnificative pentru cititorul roman: listele de votanti cu sute de mii de oameni in plus, sau pragul electoral pus atat de sus incat sa se piarda o treime din voturi, iar redistribuirea sa-i favorizeze tot pe primii clasati, adica pe comunisti. “ Nu spiritul civic lipseste in Moldova, ci sprijinul occidental pe de o parte, si o opozitie institutionalizata, pe de alta” spune comentatoarea. Ce ar avea de facut Romania, ca stat european: sa obtina organizarea de urgenta a unei mese rotunde la Chisinau, pentru impartirea puterii, asa cum s-a procedat in Polonia in 1989.
Cristian Unteanu, de la Ziua, acorda circumstante atenuante Uniunii Europene, a carei atitudine precauta, de recunoastere a alegerilor parlamentare, s-ar explica prin existenta unui plan: sa deschida drum partidelor de opozitie pentru a-si prezenta pozitia la Bruxelles, unde s-ar putea decide chiar renumararea voturilor.
In Evenimentul zilei, Ioana Lupea gaseste vina autoritatilor de la Bucuresti, care au dovedit “lipsa de proiecte, de strategie, de maturitate si mai ales de credibilitate, care au lasat fortele dmeocratice, politice si civice din Moldova, fara un avocat necesar la Uniunea Europeana.
In sfarsit, doi comentatori merg pe varianta scenariului de diversiune. Liviu Avram, in Cotidianul, observa ca manifestatiile de la Chisinau au degenerat in acte violente doar in momentul in care a fost limpede ca nu e vorba de o nemultumire izolata, ci de un intreg curent de opinie. Astfel a intrat in functiune mecanismul clasic: cateva sute de protestatatri, din zecile de mii!, au pus foc la cladirile presedintiei si parlamentului, parca spre a oferi presedintelui Voronin pretextul pentru masuri de forta. Aceeasi demonstratie, dar cu argumente mergand inapoi in istorie pana la incendierea Reichstagului de catre Hitler, si in comentariul lui Stelian Tanase, din Adevarul.
In Romania libera, Alina Mungiu Pippidi se axeaza pe datoria Occidentului fata de Republica Moldova, fara a uitat insa ce ar trebui sa faca Bucurestiul. Sub observatia ca alegerile de duminica nu au fost corecte si ca marea indiferenta occidentala a permis sa se ajunga aici, articolul aduce amanunte semnificative pentru cititorul roman: listele de votanti cu sute de mii de oameni in plus, sau pragul electoral pus atat de sus incat sa se piarda o treime din voturi, iar redistribuirea sa-i favorizeze tot pe primii clasati, adica pe comunisti. “ Nu spiritul civic lipseste in Moldova, ci sprijinul occidental pe de o parte, si o opozitie institutionalizata, pe de alta” spune comentatoarea. Ce ar avea de facut Romania, ca stat european: sa obtina organizarea de urgenta a unei mese rotunde la Chisinau, pentru impartirea puterii, asa cum s-a procedat in Polonia in 1989.
Cristian Unteanu, de la Ziua, acorda circumstante atenuante Uniunii Europene, a carei atitudine precauta, de recunoastere a alegerilor parlamentare, s-ar explica prin existenta unui plan: sa deschida drum partidelor de opozitie pentru a-si prezenta pozitia la Bruxelles, unde s-ar putea decide chiar renumararea voturilor.
In Evenimentul zilei, Ioana Lupea gaseste vina autoritatilor de la Bucuresti, care au dovedit “lipsa de proiecte, de strategie, de maturitate si mai ales de credibilitate, care au lasat fortele dmeocratice, politice si civice din Moldova, fara un avocat necesar la Uniunea Europeana.
In sfarsit, doi comentatori merg pe varianta scenariului de diversiune. Liviu Avram, in Cotidianul, observa ca manifestatiile de la Chisinau au degenerat in acte violente doar in momentul in care a fost limpede ca nu e vorba de o nemultumire izolata, ci de un intreg curent de opinie. Astfel a intrat in functiune mecanismul clasic: cateva sute de protestatatri, din zecile de mii!, au pus foc la cladirile presedintiei si parlamentului, parca spre a oferi presedintelui Voronin pretextul pentru masuri de forta. Aceeasi demonstratie, dar cu argumente mergand inapoi in istorie pana la incendierea Reichstagului de catre Hitler, si in comentariul lui Stelian Tanase, din Adevarul.
