De ce se bat ţările şi oraşele lumii pentru dreptul să găzduiască evenimente sportive uriaşe ca Jocurile Olimpice? O părere încetăţenită este aceea că în afară de prestigiu, găzduirea unor competiţii mondiale îţi poate aduce şi câştiguri economice, în ciuda costurilor imense pentru pregătiri.
Un studiu nou dat publicităţii zilele trecute aduce mai multă lumină asupra naturii acestor câştiguri.
“Când o ţară găzduieşte Jocurile Olimpice comerţul ei creşte cu aproximativ 30 la sută, explică unul din autorii studiului, economistul american Andrew Rose de la Universitatea din California. Iar acest efect este permanent, nu de scurtă durată”.
Rose, împreună cu al doilea autor al studiului, Mark Spiegel, l-au numit efectul olimpic, care se manifestă, în mod surprinzător nu doar în ţările care obţin dreptul să găzduiască evenimentul sportiv, dar şi în cele pierdante.
“După cum s-a dovedit a fi, spune economistul american, nu-i nevoie neapărat să găzduieşti Jocurile pentru a avea parte de efectul Olimpic. Este destul şi numai să depui o cerere serioasă pentru a le găzdui”.
Londra, care va găzdui Jocurile Olimpice de vară în 2012, trebuie să cheltuiască mai întâi pentru pregătiri peste 13 miliarde şi jumătate de dolari, iar Soci, gaza jocurilor de iarnă în 2014 – 12 miliarde. Dar beneficiile sunt atât de substanţiale încât eclipsează cheltuielile.
Multe dintre ţările ale căror economii se bazează pe export sunt acelea unde au avut loc mai întâi Jocurile Olimpice. La numai câteva luni după ce China a obţinut în 2001 dreptul să găzduiască jocurile din 2008, ea a intrat în Organizaţia Mondială a Comerţului. Japonia s-a alăturat Fondului Monetar Internaţional în 1964, în acelaşi an în care au avut loc Jocurile Olimpice la Tokyo. Iar pentru Coreea de Sud, găzduirea jocurilor în 1988 a însemnat liberalizarea politică.
Autorii studiului despre efectul olimpic cred că, chiar şi numai exprimându-şi dorinţa să devină gazde ale marilor competiţii, guvernele semnalează că vor şi să adopte măsuri liberale, de deschidere a economiei. Chiar dacă reformele se dovedesc foarte dificile din motive politice, guvernele nu mai pot da înapoi.
După cum explică Andrew Rose, o cerere serioasă pentru găzduirea unui mega eveniment face o ţară foarte vizibilă pe plan internaţional, iar să renunţe ar fi foarte jenant. De asemenea, mai spune co-autorul studiului despre efectul olimpic, liberalizarea se poate face mai bine dacă ai la dispoziţie o perioadă mai îndelungată. „Iar perioada premergătoare unei mega competiţii sportive este de la 5 la 6 ani, exact cât e nevoie şi la pregătirea reformelor pentru liberalizarea comerţului”.
Desigur, studiul nu explică totul. De exemplu, de ce o ţară înalt dezvoltată ca Japonia, deja de trei ori gazda Jocurilor Olimpice, ar mai candida încă o dată, aşa cum vrea să facă pentru cele din 2016. Sau de ce alte ţări încearcă iar şi iar, fără succes, cum ar fi Argentina care a pierdut de patru ori în faţa altor ţări, ultima dată în 2004.
Un studiu nou dat publicităţii zilele trecute aduce mai multă lumină asupra naturii acestor câştiguri.
“Când o ţară găzduieşte Jocurile Olimpice comerţul ei creşte cu aproximativ 30 la sută, explică unul din autorii studiului, economistul american Andrew Rose de la Universitatea din California. Iar acest efect este permanent, nu de scurtă durată”.
Rose, împreună cu al doilea autor al studiului, Mark Spiegel, l-au numit efectul olimpic, care se manifestă, în mod surprinzător nu doar în ţările care obţin dreptul să găzduiască evenimentul sportiv, dar şi în cele pierdante.
“După cum s-a dovedit a fi, spune economistul american, nu-i nevoie neapărat să găzduieşti Jocurile pentru a avea parte de efectul Olimpic. Este destul şi numai să depui o cerere serioasă pentru a le găzdui”.
Londra, care va găzdui Jocurile Olimpice de vară în 2012, trebuie să cheltuiască mai întâi pentru pregătiri peste 13 miliarde şi jumătate de dolari, iar Soci, gaza jocurilor de iarnă în 2014 – 12 miliarde. Dar beneficiile sunt atât de substanţiale încât eclipsează cheltuielile.
Multe dintre ţările ale căror economii se bazează pe export sunt acelea unde au avut loc mai întâi Jocurile Olimpice. La numai câteva luni după ce China a obţinut în 2001 dreptul să găzduiască jocurile din 2008, ea a intrat în Organizaţia Mondială a Comerţului. Japonia s-a alăturat Fondului Monetar Internaţional în 1964, în acelaşi an în care au avut loc Jocurile Olimpice la Tokyo. Iar pentru Coreea de Sud, găzduirea jocurilor în 1988 a însemnat liberalizarea politică.
Autorii studiului despre efectul olimpic cred că, chiar şi numai exprimându-şi dorinţa să devină gazde ale marilor competiţii, guvernele semnalează că vor şi să adopte măsuri liberale, de deschidere a economiei. Chiar dacă reformele se dovedesc foarte dificile din motive politice, guvernele nu mai pot da înapoi.
După cum explică Andrew Rose, o cerere serioasă pentru găzduirea unui mega eveniment face o ţară foarte vizibilă pe plan internaţional, iar să renunţe ar fi foarte jenant. De asemenea, mai spune co-autorul studiului despre efectul olimpic, liberalizarea se poate face mai bine dacă ai la dispoziţie o perioadă mai îndelungată. „Iar perioada premergătoare unei mega competiţii sportive este de la 5 la 6 ani, exact cât e nevoie şi la pregătirea reformelor pentru liberalizarea comerţului”.
Desigur, studiul nu explică totul. De exemplu, de ce o ţară înalt dezvoltată ca Japonia, deja de trei ori gazda Jocurilor Olimpice, ar mai candida încă o dată, aşa cum vrea să facă pentru cele din 2016. Sau de ce alte ţări încearcă iar şi iar, fără succes, cum ar fi Argentina care a pierdut de patru ori în faţa altor ţări, ultima dată în 2004.
