„Cine scuipă în trecut, scuipă în viitorul lui”: eroi și cimitire

Militarii români, nemţi, ruşi, polonezi înhumaţi pe teritoriul Republicii Moldova provin din rândul celor căzuţi în al doilea război mondial. Statistica nu dă cifre concrete, dar experţii vorbesc că numărul lor este de peste 10 mii. Despre locurile de veci și unde se găsesc aceste morminte.

La sfîrșit de săptămînă cu Europa Liberă și Valentina Ursu

Fostul cimitir de onoare din Chişinău, numit şi Cimitirul Eroilor din sectorul Botanica al capitalei, unde şi-au găsit locul de veci militarii români, ruşi, austrieci, cehi, francezi, greci, polonezi, decedaţi în cele două războaie mondiale pe teritoriul Basarabiei, a fost obiectul unei comercializări dubioase a guvernării comuniste. Europa Liberă a căutat să afle ce cunosc oamenii din preajmă despre acest cimitir.

- „Ţintirimul ăsta a fost tare mare – toată partea asta, până în vale. Pe urmă, în partea stângă, unde-s clădirile astea, unde-i zavodul ista, pe urmă Tub-Institutul şi unde-i Jambo, a fost ţintirim. El a activat până în 1964.”

Europa Liberă: Şi a fost închis?

- „A fost închis, pentru că au vrut să-l demoleze şi să-l mute cu totul. Şi s-a luat aşa decizie, că a lăsat numai teritoriul ista, doi kilometri. Din ʼ64 nu s-a înmormântat, până în 1994. De-amu din ʼ94 se înmormântează numai rudele de primul rang. Asta înseamnă, dacă ai străbunel, bunel, frate, mamă în acelaşi loc.”

Europa Liberă: Este adevărat, că aici sunt şi mormintele celor căzuţi în războaie?

- „A fost în partea stângă. Au fost înmormântaţi soldaţii români.”

Europa Liberă: Şi mormintele lor n-au mai rămas?

- „Nu, nu, n-au rămas. Vă spun, iaca românii soldaţi au fost înmormântaţi în partea cealaltă, ei au fost mutaţi, ştiu că la Doina, dinspre Grătieşti, în partea stângă este un ţintirim nou.”

Europa Liberă: Ce ştiţi despre cimitirul ăsta?

- „E un cimitir de mai mult de o sută de ani.”

Europa Liberă: Este adevărat, că aici au fost înmormântaţi şi cei care au luptat în războaie?

- „Da, da, sunt mulţi. Mulţi din ʼ45. Sunt mulţi.”

Europa Liberă: Se vorbeşte, că aici ar fi fost înmormântaţi şi eroii români, care ulterior osemintele lor au fost duse de aici. Aţi auzit?

- „Se aducea de pe linia frontului cu trenul şi se puneau în rând şi au fost înhumaţi puţin mai la deal. Da.”

Europa Liberă: Şi ulterior osemintele au fost duse de aici?

- „Da.”

Europa Liberă: Aici sunt morminte şi ale mai multor etnii – polonezi, evrei, ucraineni.

- „Da, desigur.”

Europa Liberă: Am văzut morminte cu steluţa roşie.

- „Păi da. Sunt. Chiar şi aici, lângă biserică este îngropat un podpolcovnic, să spunea în ruseşte.”

Europa Liberă: Câte morminte cu steluţe ar fi aici, în cimitir?

- „Poate vreo 20 cu steluţă. Au fost şi au luptat pe front. Cum se spunea înainte: „uceastnic velikoi otecestvennoi voinî”.

Europa Liberă: Faptul că au fost înmormântaţi fie militari români, nemţi, cine ar trebui să aibă grijă? Statul moldovean sau ţările respective?

- „Cred că statul moldovean. Primăria, probabil. Şi oamenii, care au suflet bun, fac şi singuri.”

Europa Liberă: Ar trebui să existe nişte acorduri interstatale, de exemplu, dacă sunt militari români înmormântaţi pe teritoriul Moldovei. Statul român ar trebui să aibă grijă? Sau cum credeţi?

- „Ar fi bine din partea statului să fie.”

Europa Liberă: A statului moldav?

- „Da, dar aşa, ne strângem noi cu puterile noastre şi facem ordine.”
- „Neavând grijă cineva de mormânt, fiind un mormânt foarte vechi, de acum mulţi se mai uită. Acolo, unde rudele uită, ar trebui statul să ia în grija lui. În multe ţări mormintele se îngrijesc. La noi sunt lăsate. Probabil că şi atitudinea autorităţilor de cândva şi-a lăsat amprenta, din perioada sovietică.”

Europa Liberă: Atunci era interzis să îngrijeşti mormântul?

- „Într-un fel, autorităţile îşi băteau joc de morminte şi oamenii, fiind educaţi, în spiritul ăsta ateu, au uitat că mai este undeva o cruce, trebuie să meargă la mormânt, să îngrijească, să aducă o floare. Spre exemplu, maică-mea a lucrat în Italia şi zice că acolo sunt îngrijite mormintele.”

*

Împreună cu istoricul Iurie Colesnic şi cu colonelul în rezervă Andrei Covrig vorbim la microfonul Europei Libere despre starea, în care se află cimitirele din Moldova.

Iurie Colesnic: „Sunt dezamăgit foarte tare de cimitirele noastre. Cum este haos în viaţa noastră cotidiană, aşa este haos în cimitirele noastre. Practic, unul-două cimitire din Moldova în care există o anumită ordine. Chiar şi cimitirele mari din Chişinău.”

Europa Liberă: Cel de la Doina ar fi cel mai mare din Europa.

Iurie Colesnic: „Da. Care tind să fie organizate, totuşi sunt foarte aglomerate şi foarte neîngrijite. Şi puteţi să mergeţi în orice cimitir catolic şi o să vedeţi, ce înseamnă un cimitir adevărat, în care fiecare om, care a plecat, are exact locul lui. Îl poţi găsi peste o sută de ani, 200 de ani. Mergi acolo unde este indicat şi n-o să greşeşti. La noi eu nu cunosc un cimitir, în care poţi merge după un indicator şi găsi ceea ce cauţi.”

Europa Liberă: E vina autorităţilor locale? E vina celor care îşi înmormântează rudele acolo? E vina cui? Iresponsabilitatea tuturor?

Iurie Colesnic: „Este felul nostru de a fi. Este o tradiţie a noastră de a nu fi organizaţi. De a nu ne ordona viaţa noastră, de a nu avea o perspectivă pentru viitor. Pentru că ce înseamnă un cimitir? Asta nu înseamnă că îi înmormântez pe cei care azi nu sunt. Noi suntem în cimitir, înseamnă că trebuie să vină omenii peste 10, 20 de ani, 30 de ani şi să aibă locul lor.”

Europa Liberă: Cimitirul este o istorie.

Iurie Colesnic: „Absolut. Asta este o arhivă sub aer liber. Dacă ea este îngrijită şi dacă ea într-adevăr este întreţinută. Şi este o ruină, aşa cum este cimitirul de lângă biserica Sfinţii Constantin şi Elena de la Râşcani, un cimitir al nobilimii basarabene, care practic a fost ruinat şi a rămas câteva morminte. Pentru Chişinău este o ruşine, că a lichidat conştient o arhivă.”

Europa Liberă: Dar avem cimitirul de pe strada Armenească, unde se zice, că ar fi o oglindă a istoriei.

Iurie Colesnic: „Parţial o oglindă, fiindcă în ultimii ani, în ultimii 15 ani acolo s-au făcut foarte mari schimbări. Oamenii cu bani au venit, au cumpărat loturi, s-au extins, au distrus multe morminte. Dacă continuăm în acelaşi ritm să facem ordine cu banul înainte, practic cimitirul de la Armeană va dispare ca o arhivă a neamului nostru. Eu m-am ocupat cu cimitirul de la Armeană foarte mult, am descoperit acolo foarte multe personalităţi.”

Europa Liberă: Ce aţi descoperit?

Iurie Colesnic: „Păi, în primul rând pe membrii Sfatului Ţării, pe toţi. Scriitori, cum este Liuba Dimitriu, care lumea nu ştia unde e. Sau Leon Donici-Zăvoranu, care a murit la Paris şi care a fost adus la Chişinău în 1926 şi înmormântat. Au fost primele funerarii naţionale în Chişinău, în Basarabia, după Unire.

Paralel cu aceasta am descoperit, că nu mai sunt mormintele altor oameni, aşa cum a fost scriitorul Sergiu Victor Cujbă, unul din ambasadorii Republicii Moldoveneşti, care a fost la Paris în 1919 la tratativele de pace. Sunt sub semnul întrebării morminte, pe care le cunoşteam că există şi astăzi nu le poţi găsi.

Riscul de a dispărea este la mormântul lui Iacob Suceveanu, care a fost membru al Sfatului Ţării şi este tatăl Olgăi Plămădeală, prima noastră balerină, care am avut-o noi în Basarabia. Acelaşi mormânt al mamei lui Serghei Lazo, care a fost una din liderii mişcării feministe din Basarabia, când această mişcare abia-abia se isca, o femee extraordinară – Elena Lozghin.

Şi mult alte istorioare, chiar constructorul care a edificat Catedrala, avea un mormânt destul de şubred şi dacă nu l-a îngrijit nimeni până acum, el poate să dispară. Fiindcă foarte repede mormintele care nu sunt îngrijite, sunt cumpărate de persoanele cu bani.”

Europa Liberă: Domnule Covrig, aţi venit cu un teanc de documente. Ştiu că sunteţi preocupat în ultimul timp tot mai mult de soarta cimitirelor, unde zac eroii români. Vă preocupă şi existenţa unei legislaţii între state, care ar permite ca aceste cimitire să se menţină într-o stare foarte bună. Avem sute de morminte, grupuri de morminte, sau cimitire ale ostaşilor români, dar nu numai români. Avem şi ale ostaşilor nemţi, şi evrei înmormântaţi aici, pe teritoriul Republicii Moldova. Ce zice legislaţia?

Andrei Covrig

Andrei Covrig: „Da, într-adevăr este un mecanism legislativ, care reglementează chestia ce ţine de cimitire. Într-adevăr m-am preocupat de problema ce ţine de cimitirele militare. Am efectuat un studiu despre persoanele dispărute în conflictele militare şi la acest capitol starea este foarte rea.”

Europa Liberă: De ce s-a ajuns la o stare deplorabilă?

Andrei Covrig: „Dumneavoastră aţi sugerat ideea, care ţine de responsabilitatea autorităţilor locale, autorităţilor centrale şi eu m-am convins de acest lucru, că o vină o poartă şi aceste autorităţi. Spre exemplu, vă spun zilele trecute întâmplător am nimerit la ceea ce a fost Cimitirul eroilor de pe Decebal 17, deci este vorba despre Botanica de jos. Aceste rămăşiţe ale cimitirului fost militar, care a arămas undeva pe câţiva ari, între biserică şi acest supermarket Jumbo.

Acest cimitir a apărut la finele primului război mondial. Au fost înmormântaţi militari ruşi, români. Asta a fost în 1918, dacă nu mă înşel. După aceasta au fost făcute unele reconstrucţii. În ʼ92 acest cimitir a fost renovat. Vreau să vă spun, că au fost înmormântaţi reprezentanţi ai şase state. Cei care au fost în armata română, militarii din armata rusă din primul război mondial, au fost austrieci înmormântaţi, cehi şi slovaci au fost, francezi, 35 de persoane, rămăşiţe rămase, şi şase polonezi. Datele respective uneori se contrapun.

Însă priveliştea pe care am văzut-o la cimitirul cela, pe mine, ştiţi aşa, m-a uimit. O murdărie absolută, totală. Acolo unde a fost Capela respectivă, unde mai erau păstrate şi osemintele unor militari, la ceea ce a rămas, alături era întinsă o plapumă, pe plapuma ceea trei boschetari. Nu este vorba numai despre cimitirul acesta fost militar şi nu este vorba despre cimitirele, de care domnul Colesnic a spus. Sunt şi alte cimitire. Fostul cimitir catolic, acest cimitir vai de dânsul.”

Iurie Colesnic: „Acolo este înmormântat unul din cei mai buni primari, pe care i-a avut Chişinăul, Carol Schmidt. Este unul din cimitirele, care iniţial era ordonat. Mai apoi a început să sufere din cauza incluturii autorităţilor.”

Europa Liberă: Bine, şi chiar degradarea acestor cimitire nu este în atenţia nimănui?

Iurie Colesnic: „Primăria dispune de anumite fonduri. Bănuiesc că aceste fonduri se cheltuie, dar nu sunt suficiente şi nu sunt bine orientate pentru a avea grijă. Eu aş completa un pic ceea ce a spus domnul Covrig, cu Cimitirul de la Botanica de jos. El a apărut dintr-o necesitate.

În Chişinău în 1916 au fost aduşi militarii, care au fost răniţi pe frontul românesc. Şi ei decedau. Erau ofiţeri în mare parte, erau fosrte mulţi soldaţi. Şi atunci s-a ajuns la ideea ca să se folosească acest cimitir, care era un cimitir orăşenesc, dar foarte mic. Aici au fost aduşi în timpul celui de-al doilea război mondial deja mai mulţi militari – şi români, şi germani, care au decedat pe teritoriul Basarabiei.

Ideea care mă preocupă este aceea că nouă ne lipseşte cultura elementară a noastră şi această cultură se răsfrânge şi asupra culturii comportării noastre cu cimitirele şi în cimitire.”

Europa Liberă: Să revenim la legislaţie. Domnule Covrig, explicaţi-ne foarte clar, ce există astăzi şi ce ar trebui să mai existe ca această legislaţie să funcţioneze?

Andrei Covrig: „Eu aş putea să spun despr cimitirele militare - se cer nişte acorduri interstatale. Noi avem acorduri ce ţin de mormintele militare cu Germania şi cu Ungaria. Paradoxal, nu avem acest acord cu România. Ştiu că s-a lucrat la acest acord, proiectul respectiv a fost înaintat încă pe timpul comuniştilor.”

Europa Liberă: Şi asta în pofida faptului, că Moldova este presărată cu cimitire ale soldaţilor români.

Andrei Covrig: „Proiectul respectiv a fost pus de o parte.”

Europa Liberă: Care e motivul că nu se semnează?

Andrei Covrig: „Am avut persoane, până în 2009 şi după, când îi spui cuvântul „român” sau „românesc” pe dânsul îl apucă fiorii.”

Europa Liberă: Mai sunt funcţionari din ăştea şi astăzi?

Andrei Covrig: „Mai sunt, am avut discuţii cu o persoană de la Ministerul Apărării. Dumnealui mi-a spus, că a fost semnat acest proiect, adică avizul a fost trimis la Ministerul de Externe şi la Ministerul de Externe acolo s-a stopat respectivul proiect.”

Europa Liberă: Ministerul de Externe de la Chişinău?

Andrei Covrig: „De la Chişinău.”

Europa Liberă: Ce ar da existenţa acestui acord bilateral?

Andrei Covrig: „O, foarte multe ar da. În primul rând, chestia chiar şi cu cimitirul despre care am spus. Acolo sunt înmormântaţi militari români. Doi: este lipsa acordurilor respective cu mai multe state. Chiar şi cu Federaţia Rusă. N-avem acord şi cu Federaţia Rusă, care ţine de îngrijirea cimitirelor şi mormintelor militare. Noi avem mii şi mii de oameni, care şi-au pierdut viaţa în regiunea Königsberg, actualul Kaliningrad şi la noi este o bază juridică, care ţine de schimbul de informaţii. Ar fi foarte mulţi interesaţi, inclusiv eu – din rudele mele au decedat sub Königsberg două persoane. Nu ar fi rău să ştie unde a fost reînmormântată respectiva persoană.”

Europa Liberă: Nu e cu Rusia, nu e cu România un asemenea acord. Este cu Germania, este cu Ungaria. Pentru că există cu Germania şi Ungaria, la ce ajută ele?

Andrei Covrig: „La foarte multe a ajutat. Cimitirul ăsta, care a apărut la marginea Chişinăului, pe fostul pământ al Grătieştilor. Acest pământ a fost pus la dispoziţie două organizaţii neguvernamentale germane, care s-au ocupat cu acest cimitir, care totuşi aduce un omagiu la cei 55 de mii de militari germani, care au decedat în cadrul celui de-al doilea război mondial pe teritoriul Republicii Moldova. Autorităţile germane sunt cointeresate să găsească mormintele militarilor germani. Mai mult ca atât – eu ştiu, că dacă găsesc bangheta respectivă, sau acest jeton al militarului, ei plătesc celor care găsesc lucrurile respective şi locul unde a fost înmormântat militarul respectiv, ei plătesc o anumită sumă.

Sunt şi persoane, care au făcut un business din băştinaşii noştri. Cu Ungaria – sub Bălţi a fost un spital NKVD, a fost un lagăr NKVD acolo şi este şi un cimitir. Eu am lista persoanelor magheare, care au fost înmormântate acolo. Cu câţiva ani în urmă, după ce a fost semnat acest acord, a venit o echipă cu transport din Budapesta, au plecat acolo pe loc, au dezgropat osemintele unui maghear necunoscut şi osemintele respective cu toate onorurile au fost duse la Budapesta. Acolo în centrul Budapestei este Memorialul eroului maghear.

Mai mult ca atât – este harta, a fost făcută de Ilie Schipor, vicedirector la Oficiul naţional al cultului eroilor din Bucureşti şi pe această hartă veţi vedea, că practic tot teritoriul Republicii Moldova, tot teritoriul Basarabiei este împânzit de aceste cimitire - până la 10 persoane, până la 50 de persoane, până la o sută de persoane, până la 150 de persoane. Şi cu regret foarte multe morminte ale militarilor ale românilor, care au decedat în războiul doi mondial, nu sunt îngrijite.”

Europa Liberă: Dar în ultimul timp s-a făcut foarte mult. Principalele localităţi, în care sunt înhumaţi militari români – de la Ţiganca, Cania, Vărzăreşti, Miclăuşeni, Chişinău, Tighina, Călăraşi – au venit autorităţile române, prin intermediul Ambasadei României la Chişinău, s-a făcut ordine în aceste cimitire s-au pus cruci.”

Andrei Covrig: „Este un efort totuşi mai mult din partea autorităţilor române. La Bucureşti există acest Oficiul naţional al cultului eroilor, o structură analogă în Moldova noi nu avem. Este de obrazul şi de responsabilitatea autorităţilor locale să se ocupe de aceste morminte a militarilor, care au decedat. Militarul nu alege războiul, el a apărat patria.”

Europa Liberă: Mai nou, ştiu că se aduc şi foarte multe troiţe.

Iurie Colesnic: „Astea deja sunt momente de fixare a memoriei. Că între cimitirul propriu-zis şi aceste troiţe există legătura asta, că prin ritualul creştin comemorăm pe aceşti eroi. Dar este bine ca totuşi să fie fixaţi toţi acei, care au murit acolo.

Un detaliu istoric interesant – unul dintre pictorii foarte buni din perioada interbelică, Alexandru Basarab, a murit în Ţiganca. A fost înrolat în armată ca pictor, a mers şi el în atac cu trupele, făcând nişte desene şi acolo, la Ţiganca, a murit. Am aflat acest lucru abia acum, câteva luni în urmă, citind o carte despre acest pictor. Am fost la Ţiganca. Deci, ar putea acolo pe unul din morminte să fie scris: „Alexandru Basarab, pictor.” Deci, nu e suficient să punem numai crucile.

Este bine ca fiecare ostaş să-şi găsească şi numele, şi anul decesului, şi anul naşterii. Ca aceste cimitire să devină într-adevăr nişte locuri de cult. Pentru că îmi place această denumire frumoasă „cultul eroilor”. Cum să educi o naţiune? Cum s-o faci ca ea să fie bine organizată? Prin cultură, iar cultul eroilor este unul din elementele cele mai frumoase ale unei culturi naţionale.”

Europa Liberă: Faptul că aceste cimitire, despre îngrijirea lor ne amintim poate că în cele mai dese ori o dată pe an. E bine?

Iurie Colesnic: „Este bine, că noi în general în ultimul timp ne amintim de aceşti eroi, pentru că dacă vă amintiţi în perioada sovietică cimitirele erau privite ca nişte locuri inutile. Nu era nici un fel de orientare spre îngrijirea mormintelor. Era chiar privită cu suspiciune orice apropiere de cimitire.”

Europa Liberă: De ce?

Iurie Colesnic: „Fiindcă în cultura sovietică exista un singur mormânt-cheie – mausoleul lui Lenin. Restul erau şurubaşe din marele mecanism al construirii comunismului. Şi ele nu erau importante. Omul nu era important. Memoria în general era o problemă pentru perioada sovietică.”

Europa Liberă: Totul se reducea atunci la ateism.

Iurie Colesnic

Iurie Colesnic: „Da. Chiar monumentele eroilor, care se făceau, erau făcute cu stemă şi simbolurile comuniste, fiindcă era o teamă şi o încercare de a cultiva ceva similar cu creştinismul, dar într-o formulă mult mai primitivă. Vreau să spun, că nu toţi erau aşa.

La cimitirul de la Armeană există un mormânt extraordinar, foarte pompos, din granit, a fostului general de NKVD, Mordoveţ, care a împuşcat foarte mulţi basarabeni. A venit în basarabia în 40 ca locotenent-major, conducând Securitatea din Basarabia şi a revenit în Basarabia general-maior deja. Şi acolo sunt multe morminte din astea, care au problemă.

Nu toate mormintele pot fi ridicate la acelaş rang al onorurilor, la care noi vrem să-l dăm gradului de erou. Fiindcă sunt călăi. Sunt oameni, care au terorizat acest popor şi noi trebuie să-i ştim. Şi să ştim locul, unde se află mormântul lor în cimitir. Poate chiar ar trebui undeva de făcut un cimitir al călăilor. Lasă să se ştie, că aceştea au fost nişte călăi, au fost nişte trădători ai neamului.”

Europa Liberă: Şi ar accepta autorităţile?

Iurie Colesnic: „Eu cred, că o să vină o altă generaţie, care o să înţeleagă necesitatea acestui lucru, pentru că noi trebuie să-i separăm.”

Andrei Covrig: „Cimitirul călăilor, bănuiesc că ar apărea mult mai repede. Este şi o altă problemă – cei decedaţi în conflictul din ʼ92. Făcând acest studiu, care ţine de persoanele dispărute...”

Europa Liberă: Câte persoane au dispărut?

Andrei Covrig: „41 de persoane. 28 de persoane din regiunile de Est, 10 persoane din drepata Nistrului, două persoane din Federaţia Rusă şi o persoană din Letonia.”

Europa Liberă: Ăsta e numărul persoanelor dispărute în timpul conflictului de la Nistru, în ʼ92?

Andrei Covrig: „Da. Există, au fost deshumate 228 de morminte, au fost identificate cadavrele a 57 de persoane. Din persoanele dispărute, cinci persoane au fost găsite vii, să spunem. Însă în 2009 erau încă 10 morminte, care nu erau încă exhumate. Este vorba de patru morminte la Tiraspol şi şase morminte la Dubăsari.”

Europa Liberă: Probleme, rezolvarea cărora depinde, în primul rând de autorităţi?

Iurie Colesnic: „Autorităţi, centrale şi locale. Eu am fost la Washington anul trecut şi mi-a plăcut foarte mult monumentul celor căzuţi în Vietnam. Toţi până la unul identificaţi şi scrişi pe piatra monumentului.”

Europa Liberă: Toate numele persoanelor decedate în acel război din Vietnam?

Iurie Colesnic: „Absolut. Apoi asta a fost condiţia – să fie un monument simbol, şi a fost făcut în formă de litera „V” şi cu trecerea tuturor pe această listă. Da, într-adevăr înţeleg că asta este o atitudine de stat faţă de proprii cetăţeni.”

Andrei Covrig: „Eu am avut, de asemenea, prilejul să fiu în capitala Statelor Unite, am fost la acest Memorial, care ţine de militarii, care au decedat în războiul din Coreea, din 1950-1953. Este un memoriu al celor 33 de mii de americani, care au decedat în războiul respectiv. Nu se pun accente politice, ideologice, sunt care ţin totuşi de moralitate. Au fost militari, care au apărat interesele Statelor Unite în acea ţară îndepărtată. Plus la aceasta, am fost la Arlington, Cimitirul Arlington, e ceva deosebit. Bănuiesc că aşa ar trebui să fie eternizată memoria eroilor, militarilor, care şi-au pierdut viaţa în lupte. Cu regret, sunt cazuri de altă natură. Vă spun, chiar am două documente, nici nu vreau să nominalizez persoanele care au semnat. Spre exemplu, vine din muncipiu un răspuns în adresa...”

Europa Liberă: Categoric, e de la arhitectul şef al municipiului.

Andrei Covrig: „Da, vine un răspuns, în care se spune că trebuie nouă să ne aduceţi fapte doveditoare, că chipurile acest Decebal 17 a fost un cimitir militar. Eu îmi cer scuze, acolo poţi să te duci şi cu un băţ dai în pământ şi dai de oase. Mai mult ca atât: oamenii şed şi adună oasele respective şi le pun la fundamentul fostei bisericuţi. Şi aici ni se cer unele dovezi, că chipurile acolo a fost un cimitir militar. E obrăznicie mare.”

Europa Liberă: De ce această atitudine, domnule Colesnic?

Iurie Colesnic: „De ce? Cred că există un fel foarte eronat de a privi lucrurile în Republica Moldova şi în Chişinău, în deosebi. Acest arhitect al Chişinăului declară, că nu există monumente de istorie, nu există cimitire militare, dar lasă să deschidă Enciclopedia Chişinău, ediţia ʼ97.”

Europa Liberă: Credeţi că n-a deschis Enciclopedia?

Cine scuipă în trecut, scuipă în viitorul lui. Asta este axiomă şi nu scapă nimeni de ea.

Iurie Colesnic: „N-a deschis-o. Ei toţi judecă numai după nişte documente, pe care le semnează ei. În mare parte, ceea ce se întâmplă cu cimitirele noastre este legat de această atitudine a birocraţiei noastre, care este incultă. Nu mă tem s-o spun. Fiindcă o birocraţie cultă nu-şi permite să scuipe în trecut. Cine scuipă în trecut, scuipă în viitorul lui. Asta este axiomă şi nu scapă nimeni de ea.

Acest cimitir noi l-am identificat în ʼ92, împreună cu oamenii, care-l ţin minte cum era, cu Vladimir Pirogan şi echipa de la muzeul Memoria neamului. Am inclus acest articol în baza unor documente publicate în Enciclopedia Chişinău. Deci, nu este nevoie de alte dovezi. Enciclopedia deja este o dovadă, că acolo a fost un cimitir militar. Este un fel de aroganţă şi impertinenţă, pe care o cultivă birocraţii noştri. Se folosesc de aceea, că oamenii noştri sunt totuşi prea cuminţi, prea modeşti, acceptă aceste atitudini. Birocraţia noastră este una, care nu ţine cont de valorile care ar trebui, sau este obligată chiar să le propage.”