Linkuri accesibilitate

Medici de la Institutul Oncologic suspectaţi de delapidare


Personalul medical de la Institutul Oncologic – singurul spital care tratează bolnavii de cancer din Republica Moldova - este suspectat de ofiţerii Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi a Corupţiei că și-ar fi însușit ilegal preparate anticancer în valoare totală de peste 2 milioane de lei. Anual, statul cheltuie pentru întreţinerea bolnavlor acestei instituţii în jur de 90 de milioane de lei, iar medicamentele sunt distribuite bolnavilor gratuit.

Puţini dintre oamenii cu care am vorbit în curtea Institutului Oncologic au auzit despre acuzaţiile ce li se aduc medicilor de aici de către ofiţerii anticorupţie. Din câteva încercări, dau de o pacientă, Alexandra, care îmi zice că i-a fost exterpat de curând un sân, iar acum este la chimioterapie: „Eu nu cred în toate aceste lucruri. Mi-au făcut tratament pe degeaba, operaţie pe degeaba şi ată acum suntem la tratament tot degeaba. Ei ce au între ei, nu ştiu, dar eu văd că e bine.”

„Pădure fără uscături nu e. Chiar dacă unul a călcat peste lege, să fie pedepsit, dar medicul meu e foarte bun.” Maria, o femeie de 50 de ani, pe care tocmai aţi auzit-o, are şi ea doar cuvinte de laudă de spus despre personalul medical care o tratează. I s-a întâmplat, totuşi, să dea bani pentru medicamente, o întreb: „O dată s-au terminat şi cineva a spus că a cumpărat. Dar a fost doar un caz. De-acelea roşii, nu ştiu cum se numesc, da ştiu că costă 45 de lei pastila – ca să nu-ţi fie greaţă după chimioterapie.”

Poliţiştii anticorupţie bănuiesc că, din 2008 şi până acum, mai mulţi angajaţi ai acestui spital au prescris la un număr de 84 de bolnavi supradoze, pe care şi le-au însuşit ulterior prejudiciind statul cu peste 2 mln. de lei. Este aproape 3 la sută din banii cheltuiţi anual din buget pentru întreţinerea pacienţilor Institutului Oncologic.

Raisa, o femeie care tocmai şi-a încheiat tratamentul prin chimioterapie, se arată nedumerită de aceste presupuneri. „Ştiţi, eu totul am verificat – fiecare dintre noi are un caiet în care sunt trecute preparatele şi dozele ce ni se cuvin. Când le-am primit, am verificat după această listă – pot să confirm că ce mi s-a prescris, totul am primit.”

Vitalie, un bărbat diagnosticat cu cancer la plămâni, îmi spune însă lucruri total diferite de ceea mi-au spus primii interlocutori. „Aşa şi este – lumea cumpără totul pe banii lor. Medicii spun că nu au toate preparatele. Ştiţi, ei au doar medicamente ieftine. Cele scumpe trebuie cumpărate.”

Am abordat cu întrebări şi mai mulţi medici întîlniţi pe holul instituţiei. Singurul care a acceptat să ne vorbească a evitat răspunsurile tranşante şi ne-a spus doar că este sigur de nevinovăţia colegilor săi: „Toate astea sunt nişte prostii. ”

Prins între două şedinţe, directorul interimar al Institului, Victor Cernat a refuzat să comenteze bănuielile Centrului până la încheierea anchetei, dar s-a arătat convins că specialiștii spitalului prescriu corect medicamentele.

Poliţia anticorupţie are însă o altă părere, aşa cum ne-a declarat ofiţerul de presă al centrului, Angela Starinschii. “Centrul a constatat că medicii curanţi în mod abuziv nu au ţinut cont de criteriile esenţiale de stabilire a dozelor, cum ar fi stadiul bolii şi greutatea corpului. Este vorba despre medicamente ca Maptera, Avastin şi Herceptin, de câte 31 mii, 27 mii şi 13 mii fiola. Ancheta va stabili dacă pacienţii au fost supradozaţi sau dozele au fost sustrase.”

Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională de Asigurări în Medicină ar fi alte două instituţii, care, după spusele Angelei Starinschii, şi-au adus aportul la descoperirea presupuselor delapidări. Oficialii de la Ministerul Sănătăţii se abţin de la comentarii, iar şeful de la asigurări, Gheorghe Rusu ne-a spus că deocamdată nimic nu este clar.

“Noi am efectuat nişte verificări la Institutul Oncologic, aşa cum facem la fiecare instituţie. Si am găsit nişte probleme, dar acestea nu erau legate de aceste medicamente. Eu sunt medic şi cunosc cât de sensibila este problema dozajului corect. De aceea, să aşteptăm rezultatele anchetei.”

Deocamdată nu s-a făcut public nici numărul medicilor suspectaţi, nici numele acestora. Dar cazul a fost deja apreciat drept cel mai mare scandal de corupţie medicală din ultimii ani, care, dacă se va adeveri, ar putea provoca o gravă lovitură de imagine domeniului sănătăţii.
Previous Next

XS
SM
MD
LG