Biroul International al Muncii constatase deja inaintea crizei actuale ca somajul a atins pe planeta cel mai inalt nivel pe care l-a avut vreodata in istorie. Surprinzator, jumatate din somerii de pe planeta sunt tineri, fenomen care pare a contrazice intelepciunea traditionala a economistilor, care e aceea ca persoanele in varsta gasesc mai greu de lucru decat tinerii.
Tot asa, notiunea insasi de somaj e relativa, unii experti intrebandu-se in ce categorie ar trebui inclusi acei un miliard si jumatate de muncitori foarte saraci, in special in Africa si Asia, care castiga mai putin de 2 dolari pe zi. Pentru a reduce somajul, guvernele au recurs la metode diferite, in functie de natura regimului politic si de particularitatile economice locale. De “reducerea” somajului este vorba, iar nu de “disparitia” lui, intrucat economistii sunt aproape unanimi in a afirma ca somajul zero este imposibil, in afara de pretentiile retorice ale unor regimuri aberante cum sunt Coreea de Nord sau Cuba.
In occident, in Europa si America de Nord, fenomenul somajului este strans legat de cel al structurilor sindicale, care difera foarte mult de la o tara occidentala la alta. Astfel, chiar daca in mod istoric somajul in Franta si Germania prezinta cifre si evolutii similare, in practica situatiile sunt diferite. In Germania, lucratorii sunt foarte bine bine incadrati la nivel sindical, in vreme ce in Franta mai putin de 10 % din lucratori adera la sindicate, ceea ce inseamna ca in Franta peste 90 % din persoanele care lucreaza nu se bucura de avantajele unei incadrari sindicale.
Dar, desigur, sindicatele nu au mijloacele de a impiedica o criza structurala, care afecteaza intregul sistem, cum se intampla astazi, ajungandu-se la stituatii precum in Spania, unde somajul s-a dublat in ultimul an, atingand acum 16% din populatia activa. Astazi, unele din maximele paradoxale ale economiei moderne par derizorii, in primul rand aceea care spune ca pentru a nu se supraincalzi o economie sanatoasa are nevoie de un procent oarecare de someri. Printre acestia se regasesc acum si unii autori de paradoxuri.
Tot asa, notiunea insasi de somaj e relativa, unii experti intrebandu-se in ce categorie ar trebui inclusi acei un miliard si jumatate de muncitori foarte saraci, in special in Africa si Asia, care castiga mai putin de 2 dolari pe zi. Pentru a reduce somajul, guvernele au recurs la metode diferite, in functie de natura regimului politic si de particularitatile economice locale. De “reducerea” somajului este vorba, iar nu de “disparitia” lui, intrucat economistii sunt aproape unanimi in a afirma ca somajul zero este imposibil, in afara de pretentiile retorice ale unor regimuri aberante cum sunt Coreea de Nord sau Cuba.
In occident, in Europa si America de Nord, fenomenul somajului este strans legat de cel al structurilor sindicale, care difera foarte mult de la o tara occidentala la alta. Astfel, chiar daca in mod istoric somajul in Franta si Germania prezinta cifre si evolutii similare, in practica situatiile sunt diferite. In Germania, lucratorii sunt foarte bine bine incadrati la nivel sindical, in vreme ce in Franta mai putin de 10 % din lucratori adera la sindicate, ceea ce inseamna ca in Franta peste 90 % din persoanele care lucreaza nu se bucura de avantajele unei incadrari sindicale.
Dar, desigur, sindicatele nu au mijloacele de a impiedica o criza structurala, care afecteaza intregul sistem, cum se intampla astazi, ajungandu-se la stituatii precum in Spania, unde somajul s-a dublat in ultimul an, atingand acum 16% din populatia activa. Astazi, unele din maximele paradoxale ale economiei moderne par derizorii, in primul rand aceea care spune ca pentru a nu se supraincalzi o economie sanatoasa are nevoie de un procent oarecare de someri. Printre acestia se regasesc acum si unii autori de paradoxuri.
