Conform algoritmului politic, noul şef al Direcţiei de cultură a Capitalei este coleg cu Mircea Geoană. Ministrul culturii, venit din cotlonul celălalt al guvernului, zice că nu are nici o legătură cu omul propus de Marian Vanghelie. Normal, e greu să găseşti o legătură între fiul lui Alexandru Paleologu şi fostul ofiţer MAI, Eugen Pleşca, până în 2004, primarul sectorului 3, unde s-a remarcat prin competenţa cu care a ridicat vile pentru demnitarii PSD. Greu de ştiut competenţele omul, dar este de prost gust să pui întrebări în legătură cu competenţa demnitarilor. Mai ales că s-a spart puşculiţa cu regii autonome, servicii publice şi direcţii judeţene, iar partidele de la guvernare îşi redistribuie rolurile. După ce au fost înlăturaţi foştii şefi ai acestor servicii, acum au fost numiţi, pe bază de interviuri, persone de rangul trei din partidele guvernamenale să creeze reţeaua de specialişti din teritoriu.
Făcute de mântuială lucrările importante care stau de decenii sunt acum construite de ochii lumii adunate la urne. Noile ctitorii nu mai aşteaptă inaugurarea şi trecerea timpului pentru a se ofili ca trandafirii în glastră. Ziduri abia construite se surpă, la fel şi şanţurile abia săpate. Lucrările de construcţie sunt începute şi apoi abandonate, pentru că se descoperă greşeli de proiectare. Reţeaua de canalizare a unui spital judeţean a fost astfel proiectată că, la fiecare ploaie, inundă subsolul. Un pod stă suspendat peste calea ferată pentru că inginerii, proiectanţii, finanţatorii şi alţi competenţi nu au văzut că trebuia construit mai înalt, să nu fie nevoie să taie din stâlpii de înaltă tensiune plasaţi de-a lungul liniei.
Un drum naţional trebuie remodelat pentru că pe o porţiune era proiectat să aibă trei benzi iar pe alta doar două. De decenii tot vorbim despre competenţele româneşti. Despre şcoala românească de medicină, despre educaţia românească, mai cuprinzătoare şi mai eficientă decât cea occidentală. Din asemenea şcoli despre care, în surdină faţă de propaganda oficială, se spunea că nu produc decât incompetenţă, politizare şi nepotism, au ieşit cei care au de grijă astăzi ca statisticile să funcţioneze, să avem producţii maxime, competitive, de victime căzute ca spicele pe câmpul muncii.
Este o situaţie care durează de decenii. Competenţii, mai degrabă compatibilii de partid şi de stat, nu au ocupat doar fotolii ministeriale sau direcţii regionale. Ei plantează, de mult timp, bombe cu ceas în economia românească. Problema centrală a educaţiei româneşti nu este, aşadar că piaţa nu reuşeşte să absoarbă toţi absolvenţi şi titraţii care ies pe bandă rulantă din aulele universitare, ci faptul că aceştia sunt, de multe ori, incompetenţi, aruncaţi în apă să înveţe înotul la locul de muncă sau să se înece. Dar, în apele tulburi ale politicii chiar dacă înoţi, nu e suficient. Trebuie să ai şi pielea de toval. Şi, eventual, un corn de rinocer. Să te poţi apăra. De cei cu adevărat compteneţi!
Făcute de mântuială lucrările importante care stau de decenii sunt acum construite de ochii lumii adunate la urne. Noile ctitorii nu mai aşteaptă inaugurarea şi trecerea timpului pentru a se ofili ca trandafirii în glastră. Ziduri abia construite se surpă, la fel şi şanţurile abia săpate. Lucrările de construcţie sunt începute şi apoi abandonate, pentru că se descoperă greşeli de proiectare. Reţeaua de canalizare a unui spital judeţean a fost astfel proiectată că, la fiecare ploaie, inundă subsolul. Un pod stă suspendat peste calea ferată pentru că inginerii, proiectanţii, finanţatorii şi alţi competenţi nu au văzut că trebuia construit mai înalt, să nu fie nevoie să taie din stâlpii de înaltă tensiune plasaţi de-a lungul liniei.
Un drum naţional trebuie remodelat pentru că pe o porţiune era proiectat să aibă trei benzi iar pe alta doar două. De decenii tot vorbim despre competenţele româneşti. Despre şcoala românească de medicină, despre educaţia românească, mai cuprinzătoare şi mai eficientă decât cea occidentală. Din asemenea şcoli despre care, în surdină faţă de propaganda oficială, se spunea că nu produc decât incompetenţă, politizare şi nepotism, au ieşit cei care au de grijă astăzi ca statisticile să funcţioneze, să avem producţii maxime, competitive, de victime căzute ca spicele pe câmpul muncii.
Este o situaţie care durează de decenii. Competenţii, mai degrabă compatibilii de partid şi de stat, nu au ocupat doar fotolii ministeriale sau direcţii regionale. Ei plantează, de mult timp, bombe cu ceas în economia românească. Problema centrală a educaţiei româneşti nu este, aşadar că piaţa nu reuşeşte să absoarbă toţi absolvenţi şi titraţii care ies pe bandă rulantă din aulele universitare, ci faptul că aceştia sunt, de multe ori, incompetenţi, aruncaţi în apă să înveţe înotul la locul de muncă sau să se înece. Dar, în apele tulburi ale politicii chiar dacă înoţi, nu e suficient. Trebuie să ai şi pielea de toval. Şi, eventual, un corn de rinocer. Să te poţi apăra. De cei cu adevărat compteneţi!
