Votul de la distanţă

Votul de la distanta este o relativa noutate, intrucat traditional prezenta fizica in cabina de vot era – si este si acum - considerata esentiala. Multe tari, incepand cu Statele Unite, au introdus insa votul prin posta, iar in ultimul deceniu a aparut votul prin internet. Votul de la distanta ramane insa supus unor reguli la fel de stricte ca si cel care are loc prin prezenta fizica in centrele de votare.

Pentru a da un caz recent, cum este cel al Austriei, care si-a modificat legislatia electorala in urma cu doi ani, austriecii aflati in strainatate in locuri in care nu au acces la o ambasada a tarii lor trebuie totusi ca initial sa se inscrie intr-un registru electoral, dupa care primesc – prin posta - o carte de alegator, ceea ce le permite sa voteze prin posta. Alte metode de vot la distanta care au inceput sa fie experimentate de anumite tari sint votul prin internet, ba chiar, si mai recent, votul prin telefon si SMS. Deocamdata, insa, votul electronic sau telefonic de la distanta ramane supus unui mare numar de necunoscute. Accentul se pune in continuare pe votul personal, pe prezenta fizica in centrele de votare. Sistemele de la distanta sint relativ complicate, in masura in care trebuie sa asigure in acelasi timp verificarea identitatii alegatorului, dar si caracterul secret al alegerii.

Chiar si in vechile democratii votul de la distanta poate crea suspiciunea unor manipulari, cum s-a intamplat in Statele Unite in cazul contestatului vot electronic din Florida care a dus la victoria lui Bush. Motiv pentru care votul de la distanta a si fost numit de unii politologi “democratie prin procura”.