O ştire a agentiei Interfax anunţa acum o săptămână că un rabin din Republica Moldova – aşa sunt numiţi şefii religioşi ai comunităţilor de evrei - ar fi fost atacat şi jefuit în timp ce se afla la odihnă cu un grup de elevi, victima declarîndu-se convinsă că atacul ar fi avut motive antisemite. Antisemitism înseamnă atitudine ostilă faţă de evrei, potrivit dicţionarului explicativ, adică atitudine xenofobă faţă de o etnie anume.
Cazul mi-a atras atenţia întrucît aveam, trebuie să recunosc, senzaţia că societatea moldovenească s-a debarasat de această plagă ruşinoasă odată cu prabusirea URSS şi închiderea capitolului în care mai mulţi istorici au trecut pogromurile ţariste de la Chişinău, Holocaustul şi antisemitismul latent din perioada stalinistă. L-am căutat pe rabinul Israel Livshits ca să ne explice situaţia.
Şeful comunităţii evreieşti din Centrul Cultural Religios din Chişinău părea cumva mai prudent în declaraţii. Dar totuşi a ţinut să precizeze că după ce atacatorii l-au tras de barbă şi i-au strigat insulte antisemite nu putea să interpreteze altfel decât un act de antisemitism incidentul în care s-a pomenit.
De altă părere sunt însă reprezentanţii forţelor de ordine, care au deschis o anchetă şi au reţinut câţiva suspecţi. Anchetatorii sunt tentaţi să califice cazul drept o simplă acţiune de huliganism.
Cine are dreptate? Greu de spus, atâta timp cât ancheta este în derulare. L-am întrebat totuşi pe Ilia Mariaş, redactor-şef al singurei publicaţii de la Chişinău destinată etnicilor evrei - "Evreiskoe Mesteciko" - dacă putem vorbi despre rudimente anti-semite în Republica Moldova: “Eu cred că în societatea noastră astfel de predispoziţii nu există, iar dacă şi pe alocuri ies la iveală unele reminiscenţe ale trecutului nostru sovietic, atunci aceasta se întâmplă extrem de rar. De obicei, se manifestă prin profanarea şi pângărirea mormintelor evreieşti.“
Totuşi, atrage atenţia juristul Roman Aronov, forţele de ordine moldoveneşti nu dau dovadă de prea multă deschidere atunci când este vorba despre calificarea corectă a cazurilor legate fie de vandalizarea cimitirelor evreieşti, fie de emiterea sau tirajarea unor insulte la adresa evreilor: “Doar noi ne ciocnim de cazuri în care pe morminte apare swastica fascistă sau inscripţii de genul “moarte evreilor”. Este vorba despre anti-semitism în adevăratul sens al cuvântului. Nu putem să spunem că sunt nişte lozinci antiumane, ci cu ţintă directă împotriva evreilor. Cu toate acestea, de obiciei, astfel de cazuri sunt calificate drept huliganism. În legislaţia moldovenească nici nu există astfel de infracţiune cum ar fi anti-semitism. Există doar nişte prevederi generale cu referire la aţâţarea urii interetnice. Spre deosebire de legislaţia europeană, care urmăreşte penal atât manifestările anti-semite, cât şi negarea Holocaustului.”
Situaţia este specifică mai tuturor statelor post-comuniste, chiar şi celor care au recunoscut oficial atrocităţile comise faţă de etnicii evrei - ne-a spus Michael Shafir, profesor român, care timp de mai mulţi ani a studiat în cadrul unei comisii prezidenţiale Holocaustul din România: „Ş-aicea se încearcă să se mascheze toate chestiile acestea. De exemplu, de câte ori se profanează vreun mormânt evreiesc, se dă vina pe vreun copil, care vrea să-şi dea aiere şi se încearcă să se minimalizeze. În România este clar de ce – atâta timp cât a fost interesată să intre în NATO şi UE, România a fost forţată să-şi ia nişte legi, pe care nu le mai respectă.”
În căutarea de explicaţii am apelat şi personalităţi din mediul academic de la Chişinău, care mi-au spus că mai curînd e vorba de o moştenire din regimul comunist, care tabuiza problemele referitoare la comunitatea evreiasca acţionînd conform principiului: "Despre ce nu se vorbeşte, nu există". În consecinţă, folclorul şi zvonurile substituiau discuţiile publice făcînd un mare deserviciu tuturor.
Cazul mi-a atras atenţia întrucît aveam, trebuie să recunosc, senzaţia că societatea moldovenească s-a debarasat de această plagă ruşinoasă odată cu prabusirea URSS şi închiderea capitolului în care mai mulţi istorici au trecut pogromurile ţariste de la Chişinău, Holocaustul şi antisemitismul latent din perioada stalinistă. L-am căutat pe rabinul Israel Livshits ca să ne explice situaţia.
Şeful comunităţii evreieşti din Centrul Cultural Religios din Chişinău părea cumva mai prudent în declaraţii. Dar totuşi a ţinut să precizeze că după ce atacatorii l-au tras de barbă şi i-au strigat insulte antisemite nu putea să interpreteze altfel decât un act de antisemitism incidentul în care s-a pomenit.
De altă părere sunt însă reprezentanţii forţelor de ordine, care au deschis o anchetă şi au reţinut câţiva suspecţi. Anchetatorii sunt tentaţi să califice cazul drept o simplă acţiune de huliganism.
Cine are dreptate? Greu de spus, atâta timp cât ancheta este în derulare. L-am întrebat totuşi pe Ilia Mariaş, redactor-şef al singurei publicaţii de la Chişinău destinată etnicilor evrei - "Evreiskoe Mesteciko" - dacă putem vorbi despre rudimente anti-semite în Republica Moldova: “Eu cred că în societatea noastră astfel de predispoziţii nu există, iar dacă şi pe alocuri ies la iveală unele reminiscenţe ale trecutului nostru sovietic, atunci aceasta se întâmplă extrem de rar. De obicei, se manifestă prin profanarea şi pângărirea mormintelor evreieşti.“
Totuşi, atrage atenţia juristul Roman Aronov, forţele de ordine moldoveneşti nu dau dovadă de prea multă deschidere atunci când este vorba despre calificarea corectă a cazurilor legate fie de vandalizarea cimitirelor evreieşti, fie de emiterea sau tirajarea unor insulte la adresa evreilor: “Doar noi ne ciocnim de cazuri în care pe morminte apare swastica fascistă sau inscripţii de genul “moarte evreilor”. Este vorba despre anti-semitism în adevăratul sens al cuvântului. Nu putem să spunem că sunt nişte lozinci antiumane, ci cu ţintă directă împotriva evreilor. Cu toate acestea, de obiciei, astfel de cazuri sunt calificate drept huliganism. În legislaţia moldovenească nici nu există astfel de infracţiune cum ar fi anti-semitism. Există doar nişte prevederi generale cu referire la aţâţarea urii interetnice. Spre deosebire de legislaţia europeană, care urmăreşte penal atât manifestările anti-semite, cât şi negarea Holocaustului.”
Situaţia este specifică mai tuturor statelor post-comuniste, chiar şi celor care au recunoscut oficial atrocităţile comise faţă de etnicii evrei - ne-a spus Michael Shafir, profesor român, care timp de mai mulţi ani a studiat în cadrul unei comisii prezidenţiale Holocaustul din România: „Ş-aicea se încearcă să se mascheze toate chestiile acestea. De exemplu, de câte ori se profanează vreun mormânt evreiesc, se dă vina pe vreun copil, care vrea să-şi dea aiere şi se încearcă să se minimalizeze. În România este clar de ce – atâta timp cât a fost interesată să intre în NATO şi UE, România a fost forţată să-şi ia nişte legi, pe care nu le mai respectă.”
În căutarea de explicaţii am apelat şi personalităţi din mediul academic de la Chişinău, care mi-au spus că mai curînd e vorba de o moştenire din regimul comunist, care tabuiza problemele referitoare la comunitatea evreiasca acţionînd conform principiului: "Despre ce nu se vorbeşte, nu există". În consecinţă, folclorul şi zvonurile substituiau discuţiile publice făcînd un mare deserviciu tuturor.
