M-a sunat zilele astea reprezentanta unei bănci comerciale importante şi mi-a spus că eu sînt un client favorit al băncii, dat fiind faptul că am restituit recent un credit de consum. Vocea reprezentantei băncii era de o jovialitate nemaipomenită şi mărturisesc că m-a emoţionat. “Şi ce ar însemna asta în fapt?” am întrebat copleşit de vestea neaşteptată. “Păi, acum puteţi lua un credit preferenţial la noi, cu o reducere a dobînzii de 1%. Toţi iau credite la noi cu o dobîndă de 25%, în schimb pentru clienţii favoriţi dobînda e numai 24%!” mi-a zis reprezentanta băncii plină de solicitudine.
Cum aceste procente nu m-au lămurit prea mult, am întrebat-o pe doamna jovială cît ar trebui să plătesc lunar dacă iau un credit de 30 mii lei pentru 2 ani. “Veţi plăti lunar vreo 1600 de lei” mi-a explicat cu bunăvoinţă lucrătoarea băncii şi m-a sfătuit să nu ezit şi să iau creditul cît mai curînd posibil.
Am reflectat apoi cîteva clipe şi, sincer să fiu, reflecţiile mi-au provocat o mare decepţie. Să plăteşti 1600 de lei lunar, timp de doi ani, înseamnă să plăteşti 38400 lei în total. Adică iei 30000 lei şi întorci cu 8400 lei mai mult. Mi se pare cam exagerată dobînda asta.
Înţeleg că, pe vreme de criză, băncile vor să adune mai mulţi bani pentru a rezista. Dar tot criza ar trebui să le facă mai maleabile şi mai accesibile, să le mai reducă pofta. Pe timp de criză, trebuie, fireşte, să cîştigi, dar şi să dai, ca să nu pierzi clienţii. Parteneriatul cu clientul trebuie să fie reciproc avantajos. O fi dobînda de 25 sau 24% un liant al unui asemenea parteneriat? Mă îndoiesc. Păi, ce client favorit e acela care ia 30000 lei şi întoarce 38400 lei?
Mărturisesc că, deşi am nevoie de aceşti bani, n-o să-i iau din simplul motiv că NU POT plăti asemenea dobînzi. Să le plătească cel care POATE. Şi, fireşte, cel pe care vocile catifelate-joviale ale lucrătorilor băncilor îl fascinează şi îl conving…
Cum aceste procente nu m-au lămurit prea mult, am întrebat-o pe doamna jovială cît ar trebui să plătesc lunar dacă iau un credit de 30 mii lei pentru 2 ani. “Veţi plăti lunar vreo 1600 de lei” mi-a explicat cu bunăvoinţă lucrătoarea băncii şi m-a sfătuit să nu ezit şi să iau creditul cît mai curînd posibil.
Am reflectat apoi cîteva clipe şi, sincer să fiu, reflecţiile mi-au provocat o mare decepţie. Să plăteşti 1600 de lei lunar, timp de doi ani, înseamnă să plăteşti 38400 lei în total. Adică iei 30000 lei şi întorci cu 8400 lei mai mult. Mi se pare cam exagerată dobînda asta.
Înţeleg că, pe vreme de criză, băncile vor să adune mai mulţi bani pentru a rezista. Dar tot criza ar trebui să le facă mai maleabile şi mai accesibile, să le mai reducă pofta. Pe timp de criză, trebuie, fireşte, să cîştigi, dar şi să dai, ca să nu pierzi clienţii. Parteneriatul cu clientul trebuie să fie reciproc avantajos. O fi dobînda de 25 sau 24% un liant al unui asemenea parteneriat? Mă îndoiesc. Păi, ce client favorit e acela care ia 30000 lei şi întoarce 38400 lei?
Mărturisesc că, deşi am nevoie de aceşti bani, n-o să-i iau din simplul motiv că NU POT plăti asemenea dobînzi. Să le plătească cel care POATE. Şi, fireşte, cel pe care vocile catifelate-joviale ale lucrătorilor băncilor îl fascinează şi îl conving…
