A trecut vremea in care Fondul Monetar International detinea statutul unei instante aproape divine, hotarand ca un oracol conditiile in care putea acorda imprumuturi unei tari aflate in conditii de faliment. Atunci cand a fost creat, dupa al Doilea Razboi Mondial, Fondul Monetar International putea decide fara drept de apel conditiile unui imprumut si s-au scurs decenii inainte ca unele voci critice sa se faca auzite. Atunci cand au aparut primele studii economice negative, surpriza a fost foarte mare. S-a dovedit ca in multe cazuri conditiile acordarii unui imprumut impuneau tarii beneficiare o disciplina fiscala a carei efecte secundare puteau fi mult mai negative decat situatia initiala care ar fi trebuit remediata prin contractarea imprumutului. Fondul a fost deseori criticat chiar si de catre propriul sau Oficiu Independent de Evaluare. Anul acesta, Oficiul de Evaluare a constatat – textual – ca “circa o treime din conditiile impuse de Fond complica inutil mecanismul restitutirii, intrucat nu sunt relevante pentru situatia care a necesitat solicitarea imprumutului”.
Una din explicatii este aceea ca imprumuturile acordate de Fond provin foarte adesea din donatii individuale ale unora sau altora din tarile membre, acestea impunand conditii suplimentare care le permit sa urmareasca unde merg si cum sunt folositi propriii lor bani. Asta impinge insa la situatii, precum recent in Africa, in Ghana, unde un imprumut care trebuia sa duca la reducerea saraciei a fost insotit de conditii care au dus printre altele la cresterea pretului apei pentru patura cea mai saraca a populatiei. Printre conditiile cele mai frecvente este cea impusa si de bancile comerciale, si anume aceea ca tara care contracteaza imprumutul sa nu aiba un mare numar de imprumuturi contractate bilateral prin alte parti, ceea ce ar putea duce la situatii de insolvabilitate sau de intarziere in returnarea transelor imprumutului.
Desigur, totul depinde si de felul in care se negociaza, iar aici Romania, care a obtinut de la Fondul Monetar si de la Uniunea Europeana un imprumut de aproape 20 de miliarde de euro, a negociat mult mai bine decat tarile baltice. Asupra Romaniei, de pilda, nu s-au facut presiuni pentru a obliga guvernul sa ridice impozitele si sa suprime unele facilitati fiscale. Chiar daca este criticat, insa, si chiar daca respectiva critica e justificata, ramane faptul ca pentru o tara care a ajuns la limita falimentului Fondul Monetar ramane solutia disperata, dar care poate salva, cel putin temporar, de la inec.
Una din explicatii este aceea ca imprumuturile acordate de Fond provin foarte adesea din donatii individuale ale unora sau altora din tarile membre, acestea impunand conditii suplimentare care le permit sa urmareasca unde merg si cum sunt folositi propriii lor bani. Asta impinge insa la situatii, precum recent in Africa, in Ghana, unde un imprumut care trebuia sa duca la reducerea saraciei a fost insotit de conditii care au dus printre altele la cresterea pretului apei pentru patura cea mai saraca a populatiei. Printre conditiile cele mai frecvente este cea impusa si de bancile comerciale, si anume aceea ca tara care contracteaza imprumutul sa nu aiba un mare numar de imprumuturi contractate bilateral prin alte parti, ceea ce ar putea duce la situatii de insolvabilitate sau de intarziere in returnarea transelor imprumutului.
Desigur, totul depinde si de felul in care se negociaza, iar aici Romania, care a obtinut de la Fondul Monetar si de la Uniunea Europeana un imprumut de aproape 20 de miliarde de euro, a negociat mult mai bine decat tarile baltice. Asupra Romaniei, de pilda, nu s-au facut presiuni pentru a obliga guvernul sa ridice impozitele si sa suprime unele facilitati fiscale. Chiar daca este criticat, insa, si chiar daca respectiva critica e justificata, ramane faptul ca pentru o tara care a ajuns la limita falimentului Fondul Monetar ramane solutia disperata, dar care poate salva, cel putin temporar, de la inec.
