De la 22 noiembrie pînă la 3 decembrie în republică se desfăşoară Decada incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi, organizată de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. În această perioadă au avut loc mai multe evenimente dedicate oamenilor cu nevoi speciale: festivaluri, concerte, expoziţii. Aceste acţiuni au ca scop sensibilizarea societăţii asupra situaţiei acestor persoane.
O campanie de citeva zile ori chiar saptămîni nu are cum să schimbe situaţia acestor persoane cu nevoi speciale şi specifice. Dar nici nu poate fi subestimată. Pentru că, la un moment dat, un patron de bancă care îşi amenajează în faţa sediului un trotuar, s-ar putea gîndi şi la oamenii din scaunele cu rotile şi ar proiecta trotuarul cu rampă de intrare. Poţi să fii receptiv în diferite moduri la problemele altora, dar, se pare că, pînă a ne arăta receptivitatea, trebuie să ne învingem indiferenţa şi chiar repulsia.
Iată observaţiile unei femei pe care am întîlnit-o în grădina publică: „Prin parc, prin locurile unde se distrează copiii, observ reacţia ciudată a copilaşilor faţă de un copil altfel decît ei, cu o problemă fizică, şi n-am auzit niciodată o explicaţie din partea celor care însoţesc copilul care se miră. Am văzut o reacţie foarte ciudată din partea celor mari să-l tragă de mînuţă pe copilul lor, să-l întoarcă, nu te uita că n-ai ce vedea”.
Educaţia în spiritul toleranţei, la fel ca orice deprindere, îşi are efectul dacă i se face loc în proverbialii şapte ani de acasă, vîrstă la care se
pun bazele şi culturii relaţiilor intersociale. Angela Munteanu din Chişinău, care este ţintuită la pat, este omul cel mai indicat sa ne spună dacă societatea moldovenească susţine sau nu testul de apartenenţă la comunitatea de ţări civilizate.
Angela Munteanu: „Sînt marginalizată şi limitată în drepturile mele. Astăzi am mers la medic, nu am avut un mijloc de deplasare, nu există acces în magazine, la acelaşi spital la care m-am deplasat astăzi a trebuit să urc nişte scări, marginalizată poate în dreptul de a avea o viaţă cît de cît decentă. În momentul în care tu nu ai posibilitatea să munceşti, eu cred că oricum te simţi lezată în drepturi”.
O întreb pe Angela care ar fi problema cea mai stringentă, din punctul ei de vedere: „În momentul în care persoanele cu dizabilităţi vor avea mai multe posibilităţi de deplasare şi de a ieşi din casă, de a nu mai fi cetăţeni invizibili, poate în momentul acela şi societatea noastră şi-ar schimba cumva atitudinea şi ar întreprinde paşi concreţi”.
Acolo unde este deocamdată neputincioasă presiunea opiniei publice intervin angajamentele internaţionale ale Guvernului. În urmă cu doi ani Moldova a semnat la New-York convenţia ONU cu privire la persoanele cu dizabilităţi. Ca urmare a acestor angajamente, Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei a elaborat o strategie privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi.
Vasile Cuşcă, şeful Direcţiei pentru politici de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi: „Ministerul, alături de alte structuri de stat, vor îndeplini mai multe sarcini: modificarea noţiunii de invaliditate în corespundere cu prevederele internaţionale, crearea unui sistem de reabilitare profesională pentru categoria de persoane cu dizabilităţi, adaptarea mediului fizic la necesităţile acestor persoane, adaptarea programelor educaţionale, crearea condiţiilor pentru satisfacerea necesităţilor speciale în reabilitarea medicală”.
Eficienţa măsurilor promise o vom putea verifica foarte lesne fiecare dintre noi. Încercaţi să observaţi cîte persoane cu defecte fizice sînt în magazine, în sălile de spectacol, în aulele universităţilor, în mijloacele de transport public, adică peste tot unde ne aflăm noi, privilegiaţii.
O campanie de citeva zile ori chiar saptămîni nu are cum să schimbe situaţia acestor persoane cu nevoi speciale şi specifice. Dar nici nu poate fi subestimată. Pentru că, la un moment dat, un patron de bancă care îşi amenajează în faţa sediului un trotuar, s-ar putea gîndi şi la oamenii din scaunele cu rotile şi ar proiecta trotuarul cu rampă de intrare. Poţi să fii receptiv în diferite moduri la problemele altora, dar, se pare că, pînă a ne arăta receptivitatea, trebuie să ne învingem indiferenţa şi chiar repulsia.
Iată observaţiile unei femei pe care am întîlnit-o în grădina publică: „Prin parc, prin locurile unde se distrează copiii, observ reacţia ciudată a copilaşilor faţă de un copil altfel decît ei, cu o problemă fizică, şi n-am auzit niciodată o explicaţie din partea celor care însoţesc copilul care se miră. Am văzut o reacţie foarte ciudată din partea celor mari să-l tragă de mînuţă pe copilul lor, să-l întoarcă, nu te uita că n-ai ce vedea”.
Educaţia în spiritul toleranţei, la fel ca orice deprindere, îşi are efectul dacă i se face loc în proverbialii şapte ani de acasă, vîrstă la care se
pun bazele şi culturii relaţiilor intersociale. Angela Munteanu din Chişinău, care este ţintuită la pat, este omul cel mai indicat sa ne spună dacă societatea moldovenească susţine sau nu testul de apartenenţă la comunitatea de ţări civilizate.
Angela Munteanu: „Sînt marginalizată şi limitată în drepturile mele. Astăzi am mers la medic, nu am avut un mijloc de deplasare, nu există acces în magazine, la acelaşi spital la care m-am deplasat astăzi a trebuit să urc nişte scări, marginalizată poate în dreptul de a avea o viaţă cît de cît decentă. În momentul în care tu nu ai posibilitatea să munceşti, eu cred că oricum te simţi lezată în drepturi”.
O întreb pe Angela care ar fi problema cea mai stringentă, din punctul ei de vedere: „În momentul în care persoanele cu dizabilităţi vor avea mai multe posibilităţi de deplasare şi de a ieşi din casă, de a nu mai fi cetăţeni invizibili, poate în momentul acela şi societatea noastră şi-ar schimba cumva atitudinea şi ar întreprinde paşi concreţi”.
Acolo unde este deocamdată neputincioasă presiunea opiniei publice intervin angajamentele internaţionale ale Guvernului. În urmă cu doi ani Moldova a semnat la New-York convenţia ONU cu privire la persoanele cu dizabilităţi. Ca urmare a acestor angajamente, Ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei a elaborat o strategie privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi.
Vasile Cuşcă, şeful Direcţiei pentru politici de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi: „Ministerul, alături de alte structuri de stat, vor îndeplini mai multe sarcini: modificarea noţiunii de invaliditate în corespundere cu prevederele internaţionale, crearea unui sistem de reabilitare profesională pentru categoria de persoane cu dizabilităţi, adaptarea mediului fizic la necesităţile acestor persoane, adaptarea programelor educaţionale, crearea condiţiilor pentru satisfacerea necesităţilor speciale în reabilitarea medicală”.
Eficienţa măsurilor promise o vom putea verifica foarte lesne fiecare dintre noi. Încercaţi să observaţi cîte persoane cu defecte fizice sînt în magazine, în sălile de spectacol, în aulele universităţilor, în mijloacele de transport public, adică peste tot unde ne aflăm noi, privilegiaţii.
