Pe masa Parlamentului se află, tăiat felii, tortul bugetar din care, conform tradiţiilor româneşti, mănâncă doar premianţii alegerilor şi clienţii lor. Nu e un tort prea atrăgător, lipsesc cireşele şi blatul este consistent, crema e subţire iar frişca e ascunsă în detalii. Chiar şi-aşa, încă nevotat şi luat la ţintă de parlamentarii opoziţiei, bugetul a început să fie consumat pe sub masă de recenţii înfometaţi ai recesiunii. Se îngrămădesc pentru că au înţeles că întârziaţii primesc doar oasele, cum spune proverbul latin.
România stă cu luminile de avarie aprinse, încercând să împace febra cheltuielilor, promisiunile coaliţiei guvernamentale şi exigenţele Fondului Monetar internaţional. Premierul Boc a transmis chiar că nu se poate ţine de promisiunea de a aloca bani bugetari către colegiile parlamentarilor care au susţinut guvernul. Apucase să construiască majorităţi parlamentare promiţând bani celor care votează politica guvernului. Sărăcia bugetului şi ameninţarea voalată a FMI că nu va mai acorda o nouă tranşă a împrumutului negociat a rupt peste noapte multe dinte legăturile de dragoste dintre partidul democrat liberal şi susţinătorii săi.
Împărţeala grelei moşteniri lăsate de guvernul Boc 3 urmaşilor, adică guvernului Boc 4, cum i se spune, atrage nu doar pofta patologică de consum a unor miniştri şi ci comentariile acide ale chibiţilor. Şi pentru că presa din România e pustiită de recesiune, prinsă la butoniera vreunui interes politic obscur sau aruncată în sărăcie şi monotonie mai ceva ca pe vremea primilor ani postrevoluţionari, revine presei străine să aibă iniţiativa, fără să-i fie teamă că pierde banii de publicitate sau prietenia vreunui puternic al zilei. Recent, mai multe ziare britanice sau germane au prezentat în culori groase portrete ale miniştrilor noului guvern Boc, întrebându-se pe ce va risipi Elena Udrea miliardele europene.
Eterna împărţeală a banilor şi prestigiului a început, de altfel, să încingă atmosfera în partidul lui Emil Boc. Mai ales după comica scenetă a selecţiei candidatului pentru fotoliul de deputat al colegiului 1, lăsat vacant de Bogdan Olteanu, ajuns viceguvernator la Banca Naţională. Nici nu mai are sens să spunem că nimeni nu ştie ce-l califică pentru această funcţie. Poate că speranţa evoluţionistă că funcţia creează organul. Sau poate că doar ambiţiile unui obscur făcător de regi. Oricum, locul lui a rămas vacant iar PDL a înregistrat iniţial un candidat pe care, o săptămână mai târziu l-a retras, înscriindu-l în cursă pe Honorius Prigoană, fiul lui Silviu Prigoană, apropiat al lui Traian Băsescu. Silviu Prigoană este patronul unor televiziuni care au alocat generoase spaţii publicitare pentru a-l promova pe fostul actual preşedinte în campania electorală. Înscrierea tânărului Prigoană în această cursă este considerată chiar şi de unii membri PDL, cum ar fi europarlamentarul Cristian Preda, drept un sindrom al transformării democraţiei de partid în oligarhie.
Cristian Preda care a fost consilier la Cotroceni pe vremea lui Emil Constantinescu, dar şi a lui Traian Băsescu, spune că Emil Boc şi PDL au o problemă: identifică doar oligarhii din celelalte partide. Însă dl Preda este un marginal în propriul partid iar spusele lui nu sunt decât un nou prilej de a vorbi şi a scrie despre PDL şi candidatul său surpriză care-l bate la audienţă pe Radu Stroe, contracandidatul din Partidul naţional liberal.
