Linkuri accesibilitate

Audierea lui Dacian Ciolos, comisarul desemnat pentru agricultură


Dacian Ciolos
Dacian Ciolos

Componente politicii agricole comune: plăţile directe, mecanismele de regularizare şi dezvoltarea rurală

Dacian Ciolos le-a vorbit membrilor Parlamentului European in romana, engleza, franceza si maghiara despre viitorul Politicii Agricole Comune după anul 2013, precizand ca principala sa prioritate este definirea perspectivelor Politicii Agricole Comune dupa aceasta data.

Politica Agricola Comuna trebuie sa fie finantata conform importantei sale, a spus Ciolos care a precizat ca in viziunea sa cele trei componente ale aceste politici sunt: platile directe, mecanismele de regularizare şi politica de dezvoltare rurală.

Comisarul roman desemnat pentru agricultura si dezvoltare rurala a mai spus ca este constient ca va trebui sa ţină cont de faptul ca agricultorii europeni vor predictibilitate şi stabilitate, consumatorii doresc alimente sănătoase, iar contribuabilii vor sa stie ca banii lor sunt folositi corect.

El a afirmat că modernizarea micilor fermieri se poate face prin intermediul fondurilor ce pot fi accesate prin pilonul doi, privind politica de dezvoltare rurală.

"In tara mea, exista o cerere mare de produse naţionale si cred că micile exploatari se pot orienta catre satisfacerea acestor cereri. Pietele locale sunt o solutie", a apreciat Ciolos.

Dupa cum era de asteptat Ciolos a fost atacat de eurodeputatii britanici si olandezi care nu vad cu ochi bun concurenta venita dinspre noile tari membre.

"Banii au fost irosiţi pe România în 2002" a declarat un eurodeputat britanic care a vrut sa stie daca specialistul roman ar fi de acord ca banii nefolosiţi de Romania sa fie reorientati catre fermierii britanici pentru a reglementa problema cofrajelor de ouă, care ii afecteaza pe acestia.

Ciolos a reamintit faptul ca in anul 2002, România nu era stat membru al Uniunii Europene si i-a cerut precizari suplimentare politicianului britanic. Acesta a replicat ca se referă la faptul ca, din cauza reglementarilor europene care interzic cresterea puilor in cutii, statele membre vor ajunge să cumpere oua din Ucraina.

Ciolos a amintit insa ca reglementările respective sunt "o chestiune legata de bunastarea animalelor" presupun o serie de investiţii iar aplicarea lor a fost din timp anuntata de Comisia Europeana. „Exista si în Marea Britanie, dar si în Romania posibilitati de sustinere a unor investitii", a mai spus el.

O idee interesanta lansata de Dacian Ciolos a fost aceea a unor fonduri pentru evitarea migratiei de la sat la oras care sa fie folosite pentru a nu se genera dezechilibre demografice.

Un "produs al deschiderii UE catre Est" dupa cum s-a autodefinit in chestionarul trimis Parlamentului European inaintea audierilor publice, Ciolos a demonstrat astazi ca aplauzele de la finalul audierii sale au confirmat declaratia de la nominalizare a presedinteului Comisiei Europene Manuel Barroso: „Este cel mai capabil candidat pentru acest portofoliu“.
XS
SM
MD
LG