Un prieten s-a mirat foarte tare cand a descoperit ca eu nu am o pagina pe Facebook. Era o mirare sincera, ca si cum ar fi aflat ca nu am telefon. Pentru cei care inca ignora asta, Facebook este acel site internet pe care se poate inscrie oricine si unde oamenii isi detaliaza viata, se imprietenesc virtual cu altii, pun poze pe care le cred interesante cu ei in diferite ipostaze si in general se dedau unui soi de exhibitionism care la unii nu cunoaste limite.
Ca sa scap de acest om mirat i-am spus ca asa ceva nu mai e de varsta mea, ceea ce l-a uimit si mai tare. Nu se gandise niciodata ca fenomenul Facebook ar putea avea ceva de-a face cu varsta. E drept ca milioane de oameni mai in varsta se dau in spectacol acolo fara nicio retinere. Fenomenul Facebook este insa in primul rand al tinerilor, al celor obisnuiti sa fie fotografiati si filmati inca de la prima ecografie a mamei. Prietenul de care vorbesc a filmat chiar nasterea copilului lui. M-am abtinut sa merg si sa vad daca a pus filmul pe Facebook.
Atat de mult s-a incetatenit ideea ca e natural sa fii filmat si fotografiat in permanenta, incat putina lume protesteaza atunci cand caravanele Google trec pe strada fotografiind si inregistrand totul. Mai stii, poate unul vrea sa intre pe furis undeva, insa nevasta sau parintii au sa vada pe internet unde a fost si ce-a facut. Poate ca partea cea mai trista a acestui fenomen recent care consta in a-ti pune viata privata pe internet este povestea cu “prietenii” virtuali.
Pe pagina de Facebook se inregistreaza citi oameni vor sa fie prieteni cu tine si, desigur, cine sunt ei. Cunosc cazuri de adolescenti ajunsi la limita depresiei pentru ca pagina lor e vizualizata de prea putina lume si ca nu au multi “prieteni”...
S-a ajuns astfel la o ingrijoratoare confuzie intre virtual si real, ca in snoava lui Nastratin Hogea caruia i se cere sa plateasca pentru ca isi tinuse bucata de paine in fumul de la frigarui si care plateste cu sunetul banilor... Plata virtuala pentru hrana virtuala. Numai ca in vremea noastra plata trebuie sa fie concreta – virtualul se vinde pe moneda sunatoare, desigur, dar tangibila.
Ca sa scap de acest om mirat i-am spus ca asa ceva nu mai e de varsta mea, ceea ce l-a uimit si mai tare. Nu se gandise niciodata ca fenomenul Facebook ar putea avea ceva de-a face cu varsta. E drept ca milioane de oameni mai in varsta se dau in spectacol acolo fara nicio retinere. Fenomenul Facebook este insa in primul rand al tinerilor, al celor obisnuiti sa fie fotografiati si filmati inca de la prima ecografie a mamei. Prietenul de care vorbesc a filmat chiar nasterea copilului lui. M-am abtinut sa merg si sa vad daca a pus filmul pe Facebook.
Atat de mult s-a incetatenit ideea ca e natural sa fii filmat si fotografiat in permanenta, incat putina lume protesteaza atunci cand caravanele Google trec pe strada fotografiind si inregistrand totul. Mai stii, poate unul vrea sa intre pe furis undeva, insa nevasta sau parintii au sa vada pe internet unde a fost si ce-a facut. Poate ca partea cea mai trista a acestui fenomen recent care consta in a-ti pune viata privata pe internet este povestea cu “prietenii” virtuali.
Pe pagina de Facebook se inregistreaza citi oameni vor sa fie prieteni cu tine si, desigur, cine sunt ei. Cunosc cazuri de adolescenti ajunsi la limita depresiei pentru ca pagina lor e vizualizata de prea putina lume si ca nu au multi “prieteni”...
S-a ajuns astfel la o ingrijoratoare confuzie intre virtual si real, ca in snoava lui Nastratin Hogea caruia i se cere sa plateasca pentru ca isi tinuse bucata de paine in fumul de la frigarui si care plateste cu sunetul banilor... Plata virtuala pentru hrana virtuala. Numai ca in vremea noastra plata trebuie sa fie concreta – virtualul se vinde pe moneda sunatoare, desigur, dar tangibila.
