Luni
M-am pornit spre liceu şi, ca de obicei, am trecut pe lângă cele trei tomberoane de gunoi, care se află sub geamurile oficiului poştal de la parterul blocului. Mă mir, cum de suportă cei de la oficiul poştal 20-44? Am fost la Pretura sectorului Ciocana, n-am scris o plângere, dar am rugat responsabilul să se intereseze cui aparţin. Tăcere.
Sunt fericită, azi am doar o lecţie, în clasa mea, clasa a X-ea, unde voi redacta un text cu temă inspirată din lecturi. M-am întristat, când am aflat, că eleva mea, Ana, care a dispărut de acasă de miercuri, n-a mai apărut. Am discutat cu directorul, aşteptăm faptele poliţiei. Trebuia să merg la stomatolog. Am uitat. Însă am mers la grădină şi am sădit pansele multicolore. Am stat aproape patru ore la aer, printre flori şi albine. Păsările cântau pe rupte. Aparent m-am relaxat, dar gândul îmi era la Ana. Seara am mers pe la ziarul Timpul şi am rugat să pună pe site-ul lor un anunţ despre dispariţia fetei. Seara am verificat lucrările elevilor din clasa a XII-ea şi am citit aproape jumătate din cartea „Elevul Dima din a şaptea”, de Mihai Drumeş. O vom discuta în clasă săptămâna viitoare. Înainte de culcare citesc din Dan Puric”.
Marţi
Merg spre liceu tot pe lângă cele trei tomberoane de gunoi. Pe jos brazi uscaţi. Tocmai de la Anul Nou n-au fost ridicaţi. În faţa oficiului poştal 20-44 pensionarii aşteaptă pensia. Se înscriu pe o listă, nimic nu s-a schimbat. Merg optimistă, dar mă întristez - Ana n-a apărut. Părinţii ei nu răspund la telefon. Suntem în aşteptarea informaţiilor de la poliţistul de sector. La primele ore foarte mulţi elevi au întârziat şi au absentat – e de vină ploaia de afară. După lecţia a şaptea am avut o şedinţă a Consiliului metodic, care a abordat teme de organizare şi desfăşurare a activităţilor de la sfârşit de an şcolar. Au avut loc dezbateri aprinse asupra unor subiecte: atestare, salarii, condiţii de muncă. Chiar dacă ploua şi maşinile, mergând în viteză, te stropeau fără milă.
M-am dus la Biblioteca „Transilvania”, pentru a mă consulta cu şefa bibliotecii în ce priveşte următoarea şedinţă a Salonului de lectură, demarat de aproape jumătate de an. Ca obiectiv pentru aprilie avem descoperirea şi cunoaşterea unui poet aproape uitat pentru generaţia actuală, necunoscut: Paul Mihnea. Sunt puţine volume editate în limba română, doar unul. Restul sunt în alfabet chirilic. Unele sunt în limba rusă. Am descoperit câte ceva în Antologii. Ploaia nu încetează. Mă grăbesc spre casă. Trebuia să intru la croitor, dar mi-am amintit abea când am ajuns acasă. Seara am citit din Dan Puric, pentru purificare. Am citit presa şi mi-am sunat nepoţii. Se jucau, dar spun, că fac şi lecturi.”
Miercuri
Dimineaţa am privit televizorul şi m-a impresionat istoria celor şase copii şi bunica lor din satul Rădoaia, raionul Sângerei. Merg spre liceu şi tot pe lângă tomberoanele de gunoi, umede şi neplăcute. Şi mă gândesc, cum am putea să-i ajutăm, împreună cu elevii de la „Gaudeamus”? Sunt atât de trişti aceşti copii. Spre uimirea mea, elevii mei, din clasele a X-ea, au privit şi ei emisiunea şi au venit cu iniţiative, care mai de care mai interesante: să pregătim şase colete cu haine, încălţăminte şi alte obietcte necesare acestor copii. Să le facem diverse surprize, conform vârstei, să le punem jucării, ciocolate şi bileţele de îmbărbătare. Înţeleg, că noi nu-i putem ajuta prea mult. Dar vrem să le dăruim un strop de fericire.
Acţiunea am numit-o: „De vineri până vineri. Pentru cei mai trişti ca noi”. Am procurat fructe, sucuri, bomboane, jucării şi cărţi pentru copii de la Spitalul oncologic din Chişinău, secţia de Hematologie. Vizităm această secţie de aproape cinci ani. Atâta tristeţe într-o singură zi. Orele sunt obişnuite, elevii aşteaptă marea vacanţă. S-au cam plictisit. Seara plină de speranţă, că eleva mea, Ana, a fost văzută la o veche prietenă de a ei. Deci e vie. O aştept în clasă. Citesc din Dan Puric, să mă echilibrez sufleteşte. Să cred, că Dumnezeu va ajuta Moldova şi oamenii ei.”
Joi
La şapte am ascultat Europa Liberă. M-a mirat prea marea atenţie, care i-a fost acordată comunistului, bolşevicului Lenin. Azi e doar ziua Pământului. Am privit pe geam, era o zi mai senină, dar m-am întristat iarăşi. Cinismul unora nu are limite. În curtea casei avem câteva pete de iarbă verde şi pomi, mai mari şi mai mici. De aproape trei luni un poliţist îşi parchează maşina pe gazon. Vecinii mei au bătut piloni de metal. Au sădit câţiva tufari şi pomi. Acesta, adică cinicul, şi-a parcat maşina alături, unde era iarba mai verde şi mai mustoasă. Aşa-i cere rânza lui, a cinicului.
Merg spre liceu pe lângă aceleaşi tomberoane cu gunoi împrăştiat. În faţa poştei aceeaşi pensionari ocupă rând. La liceu am discutat cu poliţistul despre dispariţia Anei. Parcă se limpezeşte câte ceva. Sper să se termine cu bine acest episod. Pregătim împreună cu elevii colete pentru copii bolnavi de la Spitalul oncologic. Mergem acolo când putem, pentru a lumina puţin sufletele triste. Am pregătit 24 de colete, 24 de destine triste. Am fi dorit să prezentăm şi un mic concert, dar acolo e reparaţie. Vă imaginaţi? Reparaţie în secţia, unde sunt copii de la şase luni până la 18 ani. Am mers prin saloane şi le-am dăruit puţină lumină, fructe, sucuri. M-am întors tristă. Verific eseurile şi compunerile elevilor. Citesc din Dan Puric.”
Vineri
Ultima zi de notiţe. Imi pare rău să mă despart de acest Jurnal. M-am deprins să notez lucruri banale, dar şi importante şi îmi pare că voi continua să scriu. Merg spre liceu, aceleaşi tomberoane. Aceeaşi pensionar, care aşteaptă pensia. La prima lecţie în clasa a X-ea discut cu elevii comedia lui Caragiale „O scrisoare pierdută”. Elevii descoperă cât de actuale sunt problemele abordate. Aceeaşi politicieni, acelaş şantaj, aceeaşi corupţie. După lecţii, în drum spre casă, am trecut pe la Biblioteca „Transilvania”, aveam nevoie de lista de bibliografie a poetului Paul Mihnea. Cu greu am găsit-o la Biblioteca evreiască. Apoi am mers la Biserica Sfânta Teodora, unde minunaţii preoţi de acolo au oficiat cununia nepoatei mele. Să le fie de bine!”
