Linkuri accesibilitate

Recomandare de reluare a finanțării partidelor de la bugetul de stat


Conferința de la institutul Viitorul
Conferința de la institutul Viitorul

Evidența surselor financiare ale partidelor politice trebuie făcută pe două conturi separate: bani publici și donații private

Finanţarea partidelor politice din bugetul de stat suspendată la sfârşitul anului trecut din cauza crizei economice trebuie reluată – cred mai mulţi experţi, locali şi străini, adunaţi la o conferinţă a institutului Viitorul începută astăzi la Chişinău. Ei au mai recomandat Parlamentului ca, împreună cu reluarea finanţării, să se asigure că partidele îşi obtin banii în mod transparent indiferent de sursă, fie că-i privată fie publică.

Directorul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale Viitorul Igor Munteanu remarcă o contradicţie între transparenţa pe care trebuie s-o afişeze partidele conform legii din 2007 şi dificultatea de a obţine mijloace financiare transparente generată de această suspendare. Pe de altă parte, referindu-se la aceeaşi reglementare ce prevede finanţarea publică, expertul mai constată că criteriile de calculare a cotei de finanţare din banii publici reprezintă o chestiune de contencios din perspectiva partidelor mici şi a inegalităţii de şansă în ce priveşte accesul la banii publici.

În acelaşi timp, nedumerirea experţilor este alimentată de restricţiile de finanţare pe care le impune legea din 2007, în special fiind vorba de finanţările din străinătate.

Igor Munteanu: “Există şi o interdicţie oarecum stranie, pentru că cetăţenii Republicii Moldova, rezidenţi în afara hotarelor Republicii Moldova, nu pot face contribuţii pentru funcţionarea partidelor politice din Republica Moldova. Aparent, argumentul este legat de faptul că statul nu poate monitoriza felul în care sînt transferate aceste resurse, nu poate identifica care sînt acei cetăţeni care ar dori să contribuie. Dar pe de altă parte, asta înseamnă excluderea acelor cetăţeni interesaţi de ce se întîmplă acasă la formularea opţiunilor financiare şi politice ale unor partid.”

Chiar dacă legea din 2007 obligă partidele politice să prezinte un raport financiar în fiecare an, experţii constată că acest lucru nu garantează şi faptul că partidele vor raporta toate cheltuielile pe care le fac. Directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT) Igor Boţan spune însă că transparenţa utilizării mijloacelor financiare nu poate fi asigurată nici chiar de cele mai bune legi.

Igor Boţan: „Fac publice şi folosesc contul electoral numai pentru achitarea plăţilor pentru produse sau pentru evenimente care sînt controlabile. Ne putem referi aici la tot felul de ziare electorale sau billboarduri sau clipuri la televiziune şi radio şi aşa mai departe. Toate celelalte cheltuieli care nu sînt verificabile, de exemplu, asigurarea cu transport, cu benzină, plătirea staff-urilor electorale, închirierea încăperilor, angajarea unor polittehnologi foarte scumpe, toate aceste cheltuieli nu sînt reflectate şi ele nu pot fi verificate eficient”.

Igor Boţan consideră că din această ecuaţie trebuie să facă parte şi societatea civilă care poate efectiv micşora cîmpul de manevră al partidului ca acesta să nu folosească surse nedeclarate. Expertul s-a referit la modul în care mass-media reflectă campaniile electorale ale candidaţilor şi capacitatea organizaţiilor societăţii civile să dezvolte proiecte care să estimeze pertinent costurile alegerilor.

Expertul în probleme juridice de la fundaţia Soros, Victor Munteanu, merge şi mai departe: „Inclusiv pe cultura politică a cetăţenilor, pe de o parte, şi voinţa clară politică de a reglementa lucrurile într-un mod transparent, corect şi democratic”.

Pentru ca cetăţenii şi membrii ordinari ai partidelor să poată realmente supraveghea cum sînt cheltuite sursele financiare care ajung în caznaua partidelor, experţii mai recomandă să se ţină evidenţa pe două conturi separate, unul pentru banii publici, altul pentru donaţiile private.
Previous Next

XS
SM
MD
LG