Linkuri accesibilitate

„Fiecare carte e o viaţă citită, e o nouă viaţă trăită”


Discuţie la Librăria Cartier cu Pavel Grecu, student la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, pasionat de beletristică.


Pavel Grecu: „Cărţile lui Jeffrey Archer, de exemplu, îmi plac pentru că scrie despre vieţile oamenilor, despre calea oamenilor spre succes, prin ce au trecut, ce abilităţi trebuie să ai ca să ajungi la succes”.

Europa Liberă: „De ce un băiat care studiază dreptul citeşte literatură artistică?”


Pavel Grecu: „Ştiţi, dacă nu ar fi literatura artistică, ar fi altceva, ar fi filmele, muzica, plimbările. Nu că acestea ar lipsi, dar oricum nu poţi doar literatura de specialitate s-o citeşti. Un autor spunea că fiecare carte e o viaţă citită, e o nouă viaţă trăită. Adică fiecare carte artistică conţine nişte emoţii, un lucru pe care literatura de specialitate nu ţi-o poate da”.

Europa Liberă: „Îţi recomandă cineva cărţile sau cauţi topuri de cărţi pe Internet, ca să ştii care sînt la modă, sau te ghidezi de ceea ce scriu criticii sau ai o intuiţie proprie?”

Pavel Grecu: „Eu folosesc toate metodele. La început, desigur, am pornit-o cu sfaturile. Mă intrigau prietenii cu impresii. Dar, cu timpul, am începu să citesc şi clasici. Iată, am citit nu demult Roşu şi Negru de Stendhal. O carte excepţională. Înainte eram un cinefil mare, iar acum filmele au trecut pe alt plan şi mai degrabă citesc o carte decît să privesc un film”.

Europa Liberă: „De ce preferi cartea filmului?”

Pavel Grecu: „Vă pot da un exemplu. Eu încă nu am văzut nici un film după o carte care să fie mai bun decît cartea. Cartea e mult mai complexă. Cu toate că nu vezi concret nişte imagini, dar imaginaţia omului face minuni. Şi tu poţi să-ţi imaginezi ce vrei, iar cartea îţi îmbogăţeşte şi limbajul şi cultura...”

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG