Linkuri accesibilitate

Ion Muruianu scos basma curată de subalternii de la CSJ


Vice-ministrul Justiţiei Gheorghe Susarenco: „O corporaţie coruptă care a ieşit de sub controlul societăţii, autorităţilor, tuturor”

Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie au decis astăzi că şeful lor direct, preşedintele Curţii Ion Muruianu, nu a greşit atunci când i-a descris pe jurnalişti „câini turbaţi”, “periculoşi pentru societate”. Instanţa i-a dat dreptate propriului şef în procesul intentat de Ion Muruianu Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu decizia de astăzi, Muruianu scapă de „mustrarea aspră” aplicată de Consiliu pentru insultarea jurnaliştilor. Este o nouă bătălie câştigată de Muruianu, după ce, tot printr-o decizie a justiţiei, obţinuse înapoi funcţia de preşedinte al Curţii Supreme din care fusese demis de Parlament. Este oare aceasta victoria finală în confruntarea cu majoritatea parlamentară, care-l consideră un obstacol în calea reformelor din justiţie?

Cum decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă, biografia lui Ion Muruianu redevine curată, cel puţin pînă la o nouă sancţiune. Sancţiune care poate fi dată de două instituţii – Consiliul Superior al Magistraturii sau Colegiul disciplinar al magistraţilor.

Totuşi, într-o declaraţie pentru Europa Liberă, preşedintele colegiului disciplinar, Nicolae Roşca, a admis că acesta ar putea reveni asupra abaterii disciplinare comise de Ion Muruianu atunci cînd a numit jurnaliştii „cîini turbaţi periculoşi pentru societate”. Chiar dacă Muruinau a fost sancţionat o dată de Consiliul Superior al Magistraturii pentru această declaraţie, pe nedrept aşa cum a constatat astăzi instanţa.

Nicolae Roșca: „O faptă care este calificată ca abatere disciplinară ar putea fi examinată oricînd dacă nu a expirat termenul de 6 luni de la comiterea ei. Din cîte ştiu, de la acele declaraţii încă nu a trecut o lună.”

Şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Dumitru Vesterniceanu crede posibilă varianta reexaminării declaraţiilor lui Muruianu: „Trebuie să vedem partea motivată a deciziei adoptate. Şi dacă completul de judecată a mers doar pe procedură, atunci nu se exclude şi această variantă. Dacă ei vor avea motive de fond, nu se poate face nimic.”

Iată însă cum a comentat Dumitru Vesterniceanu decizia de astăzi a Curţii Supreme de Justiţie: „Se adevereşte că nici Consiliul, nici Parlamentul nu poate face nimic. Ne rămîne să înghiţim doar noduri. Trebuie, probabil, să fim mai insistenţi şi să avem argumente mai convingătoare”.

Vladislav Gribincea, preşedintele Asociaţiei Juriştii pentru Drepturile Omului, este unul dintre reprezentanţii societăţii civile care ceruse sancţionarea lui Muruinau pentru acele declaraţii. Iată ce crede el despre decizia de astăzi a CSJ: „Mie mi se pare că percepţia bunei funcţionari a justiţiei la aceşti judecători faţă de ceea ce se înțelege prin asta în Europa este total diferită.”

Preşedintele completului de judecată care a pronunţat decizia de astăzi este adjuncta lui Ion Muruinau. Este vorba despre Nina Cernat, vice-preşedintele CSJ. L-am întrebat pe Vladislav Gribincea dacă nu este pe faţă un conflict de interese.

Vladislav Gribincea: „Ea putea să se abţină de la judecarea acestei cauze. Dar n-a făcut-o.”

Iată însă ce crede vice-ministrul Justiţiei Gheorghe Susarenco, despre această reabilitare a magistratului Ion Muruinau: „O corporaţie coruptă care a ieşit de sub controlul societăţii, autorităţilor, tuturor. Trebuie luate măsuri radicale, eu cred, toată lumea ştie că sunt corupţi – trebuie prinşi şi pedepsiţi.”

O nouă acţiune disciplinară pe numele lui Muruianu a fost iniţiată nu demult de ministrul Justiţiei Alexandru Tănase, sub acuzaţia că a emis o încheiere judecătorească ilegală, dar colegiul magistraţilor nu a emis încă o decizie în acest caz.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG