Linkuri accesibilitate

Kiril, Metodiu și mentalitatea moldovenească


Moldova - Pushkin statue
Moldova - Pushkin statue

Debutul Zilelor Scrisului și Culturii Slave a avut loc cu o conferință organizată de comunitatea bulgarilor

În Moldova au început Zilele Scrisului şi Culturii Slave. Timp de o săptămînă se vor ţine conferinţe ştiinţifice, vor fi organizate seri de creaţie, expoziţii de pictură şi chiar un festival al cărţii slave. Zilele Scrisului şi Culturii Slave se organizează în Moldova de 20 de ani. Preşedinta Comunităţii Ruse Ludmila Laşcionova spune că manifestările cu această ocazie sînt o expresie a ataşamentului comunităţilor slave din republică faţă de rădăcinile lor culturale.

Ludmila Lascionova
Laşcionova: „Ţara noastră e multinaţională. Pentru noi, slavii, Zilele scrisului şi culturii slave e un prilej prin care demonstrăm încă o dată că sîntem un popor unit, că avem multe în comun, şi toţi împreună dorim să ne manifestăm ca o parte constructivă, sănătoasă a societăţii moldoveneşti. Sîntem cetăţeni ai Moldovei, dar fiecare dintre noi are rădăcinile sale istorice. Zilele acestea demonstrează că avem cultura noastră, tradiţia şi obiceiurile noastre”.



Manifestările au început cu o conferinţă ştiinţifică dedicată călugărilor canonizaţi Kiril şi Metodiu, părinţii alfabetului folosit azi de popoarele de origine slavă. Conferinţa a fost organizată de comunitatea bulgarilor. Ivan Zabunov, preşedintele societăţii bulgare Renaşterea spune că Moldova ar fi prin excelenţă un spaţiu în care culturile interferează şi comunică între ele, iar cultura slavă nu a fost niciodată un element străin în acest spaţiu, caracterizat prin diversitate. Plus la asta, Moldova este una dintre puţinele foste republici sovietice, în accepţia lui Ivan Zabunov, care a creat un cadru legislativ favorizant pentru minorităţi.

Ivan Zabunov: „Această sărbătoare e o dovadă elocventă că Moldova are perspective serioase în planul reconcilierii naţionale. Că în Moldova problema naţională nu va mai provoca confruntări. Oamenii simpli au o atitudine normală faţă de sărbătorile dedicate tuturor culturilor şi popoarelor. De aceea, în acest plan Moldova e un stat unical”.

Diversitatea culturală poate fi un avantaj pentru societăţile care s-au debarasat de complexe, este de părere scriitorul de naţionalitate rusă Gheorghii Kaiurov, redactor-şef al revistei literare Naşe pocolenie. Iar cultura rusă care face parte din familia celei slave ar putea fi un impuls pentru cultura moldovenească, dacă nu ar interveni politicul, spune Kaiurov.

Gheorghii Kaiurov: „Vreau să vă spun că, fireşte, asta contribuie la apropierea oamenilor. Oamenii care ţin de aşa-numitele minorităţi naţionale simt că ţara în care trăiesc are nevoie de cultura lor. Şi, pe deasupra, există o componentă şi mai importantă care defineşte omul – mentalitatea acestuia. Iar mentalitatea tuturor e una - moldovenească”.

Zilele Scrisului şi Culturii Slave vor culmina cu festivalul de carte slavă organizat de Biroul de Relaţii Interetnice la 25 mai la Chişinău.
XS
SM
MD
LG