Finala Ligii Campionilor a repetat faimoasa semifinală Inter-Barcelona, cu Bayern în rol de victimă. A fost a doua demonstraţie totală a lui Jose Mourinho, antrenorul care provoacă şi fascinează ca nici un alt antrenor. Inter a făcut un meci perfect şi exasperant. Reţeta aplicată de Inter cu o disicplină de fier poate fi rezumată uşor: apărare ermetică şi contre devastatoare. După regula vizibilă în semifinala cu Barcelona, Inter a permis adversarului tot sau aproape tot. Bayern a dominat categoric vreme de aproape 70 de minute.
Însă asta n-a însemant nimic altceva decît că Bayern a intrat cuminte şi complet în partitura fixată de Inter. Bayern a plimbat mingea în toate felurile şi direcţiile, pînă la limita apărării Interiste, unde Cambiasso, Lucio şi Samuel au făcut un serviciu fără fisură. Inter a conservat această structură care a atras şi în acelaşi timp a epuizat adversarul. Momentele de ruptură au fost fixate tot de Inter, pe contratacuri de mare forţă şi precizie. Sneijders şi Milito au lucrat contrele cu o rapiditate şi subtilitate inaccesibile apărării germane şi au încheiat cu gol acţiuni pornite în aparenţă de nicăieri.
Ambele goluri ale lui Milito au venit după execuţii reci şi rafinate care au distrus din cîteva mişcări tot frontul defensiv german. În fond, finala a fost un meci fără istoric. Dramatismul cursei de urmărire lansată de Bayern a fost aparent. Căci Bayern n-a fost nici o clipă în joc, adică n-a decis nimic din cursul meciului. Nu tocmai întîmplător, partea cu adevărat interesantă a început imediat după încheierea finalei. Subiectul, unul şi acelaşi: Mourinho.
Cotat clar ca numărul 1 mondial, Mourinho a confirmat după meci speculaţiile despre despărţirea de Inter şi contractul cu Real Madrid. Mourinho va prelua cel mai mare şi cel mai capricios club al lumii şi întrebarea apare imediat: va rezista Mourinho? Real e o maşină de mîncat antrenori şi nici măcar Mourinho nu e o pradă prea mare. Real cere întotdeauna spectacol şi abia apoi rezultate. Cazul Fabio Capello, antrenorul care a adus titlul şi a fost concediat pentru lipsa de spectacol, spune tot. Mourinho va sosi la Madrid, însoţit de lista obligatorie de achiziţii. Ţinta numărul 1 Stephen Gerrard, apoi Lampard, Carvalho şi alte posibile nume reţinute de Mourinho în anii petrecuţi în Anglia. La Madrid, aşteaptă oricum Ronaldo şi Kaka iar Mournho nu are cum să ignore dorinţa congenitală de spectacol a spaniolilor.
E foarte posibil ca Realul condus de Mourinho să fie o superechipă în care problema nu va fi spectacolul ci orgoliile superstarurilor. Nou capitol Mourinho începe de foarte sus şi, semnificativ, va fi mai urmărit şi mai comentat decît Cupa Mondială care porneşte pe 11 iunie. Motivul e persoana fascinantă şi auto-publictară a lui Mourinho şi, mai mult decît atît, deplasarea centrului de greutate de la fotbalul naţionalelor la dinastiile de club.
