Un şofer de taxi englez, la vreo 60, şi de ani îmi spune că în fiecare seară, după ce termină lucrul, se duce acasă şi se apucă de internet. Bunica unui cunoscut din cartier are binişor peste 80 de ani, nu are somn şi de pe la 1-2 dimineaţă citeşte presa de dimineaţă în ediţiile care apar, cu cîteva ore mai devreme, pe internet.
Amîndoi s-au adaptat rapid şi au învăţat să lucreze pe net cu o rapiditate şi cu o pricepre neaşteptatre. Copii vecinilor sînt, de pe la 9-10 ani, maeştrii ai site-urilor sociale şi nu mai concep să comunice altfel decît pe net.
La ambele capete ale vieţii, oamenii au învăţat din mers un limbaj complet nou. Exact în măsura în care uită un limbaj vechi şi, aparent, indestructibil. Pe scurt, aceiaşi oameni care manevrează cu dexteritate limbaje tehnologice avansate, începă să vorbească tot mai prost limba în care s-au născut. Societăţi complet diferite, ca Anglia şi România, sînt unite de acelaşi dublu fenomen: confort articulat pe internet şi derută în limba vorbită în fiecare zi.
Explicaţia nu e simplă dar are probabil de-a face cu lipsa completă de exigenţe a internetului. Formatele de net nu critică şi nu cer. Comunicarea nu are martori şi nu riscă dezaporbarea. Uşurinţa nesupravegheată devine licenţă şi duce la eliberarea treptată care e prologul neglijenţei şi al indiferenţei faţă de sunetul limbii. Învăţul trece în dezvăţ.
