Linkuri accesibilitate

Noul embargou: Moscova invocă dibutilftalatul, dar are în vedere decretul cu ziua de 28 iunie


Mai mulţi analişti şi agenţi economici au ajuns la concluzia că întocmai ca în 2006 pretenţiile medicului sanitar șef Onşcenko au de fapt temeiuri politice


47 de camioane cu producţie vinicolă se află în continuare în vama de la Solnţevo, potrivit ministrului moldovean al agriculturii Cosarciuc. Chiar dacă nici oficialităţile de la Chişinău, nici agenţii economici n-au primit dovada din partea organelor abilitate ruseşti că vinurile exportate de moldoveni ar avea probleme de calitate.

Astăzi la Moscova au plecat 2 experţi din partea Ministerului Agriculturii pentru o întîlnire cu specialiştii ruşi. S-a convenit ca deocamdată întîlnirea să fie la nivel de experţi. Aşa a explicat ministrul Valeriu Cosarciuc refuzul oficialităţilor ruse de-a se întîlni cu un membru al guvernului de la Chişinău, adică cu el. Experţii au mers la Moscova să clarifice ce dovezi anume ale neconformităţii invocate de şeful Serviciului Sanitar rus „Rospotrebnadzor” Ghennadi Onişcenko probează noua suspendare a importurilor de vin.

Pretextul pe care l-a invocat medicul sanitar principal de stat pentru reţinerea camioanelor cu producţie vinicolă în vamă este că vinurile moldoveneşti ar conţine ingrediente periculoase pentru sănătate, precum dibutilftalatul. Acuzaţie pe care oficialităţile moldovene o resping. Valeriu Cosarciuc consideră că Federația Rusă a atribuit proporţii nejustificat de mari acestei probleme.

Valeriu Cosarciuc: „Noi ne dorim foarte mult ca relaţiile noastre comerciale cu Federaţia Rusă să fie civilizate. Şi asta ar însemna următoarele. Dacă este un agent economic, care livrează producţie vinicolă sau altă producţie, și dacă apar probleme, ele trebuie să fie cu agentul economic concret. Ele nu trebuie ridicate la nivel de ţară”.

Întîlnirea experţilor cel mai probabil va fi succedată de o întrevedere la nivel de oficialităţi ale celor două state. Ministrul Cosarciuc a declarat că se pregăteşte către sfîrşitul săptămînii sau cel tîrziu la începutul sîptămînii viitoare o vizită a prim-ministrului Filat la Moscova.

Ghenadi Onişcenko nu este pentru prima dată aducător de veşti tragice. Embargoul din anul 2006 asupra exportului de vinuri de producţie moldovenească la fel fusese precedat de nemulţuri sonorizate de medicul epidemiolog şef, în realitate pentru toată lumea fiind clar că interdicţia fusese motivată politic.

L-am întrebat pe Vladimir Ţurcanu, membru al unui grup parlamentar de atunci însărcinat să restabilească relaţiile cu Federația Rusă ce pîrghii a folosit guvernarea pentru a elimina neînţelegerile între Chişinău şi Moscova şi a debloca asfel exporturile de vinuri.

Vladimir Ţurcan: „Asta era metoda noastră, de-a duce tratative, de-a negocia că problemele care apar ce ţin de calitate trebuie să fie rezolvate în cadrul legal şi să fie prezentate probele respective. Dar eu cred că cea mai bună cale şi variantă este demisia lui Ghimpu şi atunci toate problemele vor fi rezolvate mai operativ”.

Mai mulţi analişti şi agenţi economici au ajuns la concluzia că şi de această dată pretenţiile lui Onşcenko ar avea de fapt temeiuri politice, întrucît factori decizionali ruşi nici nu s-au ferit să puna alături povestea cu vinurile şi decretul lui Mihai Ghimpu privind ziua ocupaţiei sovietice, declarat iată neconform Legii supreme a Republicii Moldova de către judecătorii Curţii Constituţionale.

Potrivit diverselor instituţii media, bilanţul la zi este următorul – Rospotrebnadzor a rebutat 220 de mii de litri de vin îmbuteliat şi peste 23 de mii de decalitri de vin în vrac provenit din Moldova.
Previous Next

XS
SM
MD
LG