Linkuri accesibilitate

România: Sevraj, halucinații, mania grandorii


Opoziţia suferă de efectele secundare ale lipsei de putere; paharul din care bea aceste deziluzii are două jumătăţi golite de idei politice: PSD şi PNL.


Partidele se lipsesc zilele acestea de singura bucurie pe care o mai aveau: puterea. S-ar zice că, dimpotrivă, ele luptă pe toate fronturile şi din toate puterile să nu preia puterea. Preşedintele a ieşit la drumul mare, cu pâine şi sare, în calea partidelor de opoziţie cărora le-a transmis că le aşteaptă cu un premier curat la suflet şi dosar şi cu un program de ieşire din criză. E un cadou otrăvit pe care preşedintele l-a legat cu o aţă, să-l poată recupera mai târziu. De altfel, după cum a spus-o de nenumărate ori, nu crede că partidele din opoziţie ar avea altă idee de guvernare decât acapararea puterii cu tot cu rezervele sale financiare.

Ca toate celelalte echipe care au umplut gaura neagră din Palatul Victoria în ultimele două decenii. Guvernarea pare o ofertă de nerefuzat, dar politicienii se codesc să-şi pună cap la cap derutele pentru a înghiţi mărul otrăvit oferit de preşedinte. După atât amar de existenţă ştiu şi ei că, în politică, singurul drum drept este căderea.

Partidul Democrat Liberal pare să guverneze, dar în mare parte a timpului este pe culmile dezbinării, răcind cafele după cafele în aerul sleit al zecilor de şedinţe. Europarlamentarii coboară adesea din cursa de Bruxelles să-şi urecheze colegii al căror nume îl pronunţă cu accent franţuzesc. Membrii guvernului şi clienţii acestora vorbesc şi pier pe propria limbă. Mai sunt şi nişte inocenţi turmentaţi care întreabă în mijlocul talk-show-urilor cu cine să voteze. Nenumăratele gesturi tremurate şi neterminate ale guvernului şi lupta cu sine însuşi a partidului de guvernământ dau de înţeles că, într-adevăr, puterea este opiumul popoarelor.

Tocmai de aceea, opoziţia suferă de efectele secundare ale lipsei de putere - sevraj, halucinaţii, mania grandorii. Paharul din care bea opoziţia aceste deziluzii are două jumătăţi golite de idei politice: PSD şi PNL. PSD a promis o moţiune de cenzură în toamnă, dar chiar dacă pare să fi adunat o armată de dezertori politici din aripa proguvernamentală care s-ar mai sacrifica o dată pentru a intra în viitorul posibil guvern, nimeni nu ştie ce-ar putea face cu această victorie.

Şeful Consiliului Naţional PSD, Adrian Năstase, i-a transmis lui Traian Băsescu că PSD nu ar veni la guvernare acum nici cu, nici fără PNL. Mai ales, adăugăm noi, că PSD-ul are mari probleme de coordonare. În partid nu ştie stânga ce face extrema stângă. Iar între Victor Ponta şi Mircea Geoană ( actualul şi fostul preşedinte al partidului) s-a tras gard ghimpat. Actualul preşedinte PSD spune că pe vremea predecesorului său partidul era condus din bunkerele economiei negre şi că nu mişca nimeni în front fără banul mogulilor. Greu de ştiut ce mai poate urma pentru a limpezi onoarea şefului Senatului care, dacă s-ar mai scula, pe mulţi ar mai popi el. Poate, un duel cu pistoale cu apă pe terenul de golf al Parlamentului. Ar fi în spiritul noii conduceri PSD.

Cealaltă jumătate goală, PNL-ul, se mulţumeşte să repete în oglindă ce fac ceilalţi. De aici şi coincidenţa contrariilor dintre PNL şi PSD în culisele lui Dan Voiculescu, preşedintele minusculului Partid Conservator şi, după cum se pare, unul care ştie intimităţile opoziţiei şi cum să profite de pe urma lor.

Deşi umblă cu flăcări violete, zodiace şi talismane, nimeni nu are ce face cu puterea vizibilă. Corupe, spun unii. Are deficienţe de imunitate, e îmbătrânită şi amnezică, spun alţii. Toţi o iubesc, dar de departe. Iar cei care-o au şi-au pus costume sanitare şi o supun la tot soiul de teste: o trimit, de pildă, aşa bolnavă, în mijlocul populaţiei. Cică în semn de democraţie.
Previous Next

XS
SM
MD
LG