Legile finantarii partidelor electorale difera foarte mult de la o tara la alta, chiar daca in Uniunea Europeana ele tind sa se uniformizeze. Evident, principala sursa ar trebui sa fie fondurile proprii ale partidelor, altfel zis fondurile provenite din cotizatiile membrilor si din donatiile simpatizantilor. Lucrul nu este insa posibil peste tot. Cum o remarca un studiu al Consiliului Europei, in Europa de sud si in cea de rasarit, fost comunista, partidele sint obisnuite sa nu primeasca decit o mica parte a veniturilor lor din cotizatii.
Asa incit, in multe tari, partidele conteaza in primul rind pe finantarea privata. Formatiunile politice au astfel un important staff de campanie, personal specializat in stringerea si administrarea fondurilor. In Statele Unite, unii candidati recunosc ca isi petrec peste jumatate din timpul de campanie colectind fonduri. Aceste fonduri trebuie insa strict notate si inregistrate in mod transparent, astfel incit structura lor sa fie limpede in cazul unei eventuale anchete asupra provenientei lor.
In unele tari, restrictiile in privinta finantarii si functionarii unei campanii electorale sint foarte stricte. In Franta, de pilda, legea le interzice pur si simplu partidelor sau candidatilor sa plateasca pentru publicitate la televiziune, sau sa beneficieze de publicitate platita de altii. Cheltuielile electorale in Franta sint fixate prin decret. Pentru campania prezidentiala franceza din 2007, cheltuielile electorale au fost fixate la maximum 16 milioane de euro pentru primul tur si 21 de milioane pentru al doilea. Pentru al doilea tur de scrutin, legea franceza nu permite ca sursa de finantare decit subventiile de la stat, calculate in functie de procentul de voturi obtinute in primul tur, si contributii de la persoane fizice, deci nu de la firme sau organizatii, aceste contributii si donatii neputind depasi 4600 de euro de persoana.
Totusi, candidatii pot beneficia de donatii si subventii nelimitate din partea partidelor politice, ceea ce ii determina pe unii candidati sa creeze partide in scopul unic al finantarii campaniei lor electorale. Asta arata ca pina si acolo unde exista un control strict si o legislatie foarte severa, se gasesc modalitati de a conturna obstacolele legale.
Asa incit, in multe tari, partidele conteaza in primul rind pe finantarea privata. Formatiunile politice au astfel un important staff de campanie, personal specializat in stringerea si administrarea fondurilor. In Statele Unite, unii candidati recunosc ca isi petrec peste jumatate din timpul de campanie colectind fonduri. Aceste fonduri trebuie insa strict notate si inregistrate in mod transparent, astfel incit structura lor sa fie limpede in cazul unei eventuale anchete asupra provenientei lor.
In unele tari, restrictiile in privinta finantarii si functionarii unei campanii electorale sint foarte stricte. In Franta, de pilda, legea le interzice pur si simplu partidelor sau candidatilor sa plateasca pentru publicitate la televiziune, sau sa beneficieze de publicitate platita de altii. Cheltuielile electorale in Franta sint fixate prin decret. Pentru campania prezidentiala franceza din 2007, cheltuielile electorale au fost fixate la maximum 16 milioane de euro pentru primul tur si 21 de milioane pentru al doilea. Pentru al doilea tur de scrutin, legea franceza nu permite ca sursa de finantare decit subventiile de la stat, calculate in functie de procentul de voturi obtinute in primul tur, si contributii de la persoane fizice, deci nu de la firme sau organizatii, aceste contributii si donatii neputind depasi 4600 de euro de persoana.
Totusi, candidatii pot beneficia de donatii si subventii nelimitate din partea partidelor politice, ceea ce ii determina pe unii candidati sa creeze partide in scopul unic al finantarii campaniei lor electorale. Asta arata ca pina si acolo unde exista un control strict si o legislatie foarte severa, se gasesc modalitati de a conturna obstacolele legale.