Pina si in unele democratii, armata a putut juca uneori un rol ambiguu. Asa a fost in Spania post-franchista, ba chiar si in Franta lui De Gaulle, iar in Turcia de astazi armata continua sa aiba un statut care o face sa joace un rol de arbitru al vietii politice, amintire a numeroaselor lovituri de stat militare, in care armata turca s-a afirmat drept gardiana a valorilor republicane.
In majoritatea democratiilor occidentale, s-a renuntat treptat la serviciul militar obligatoriu si s-a trecut la o armata de profesie, nu insa si in tari ca Germania, sau, un caz aparte, in Elvetia, unde functioneaza conceptul de „armata a cetatenilor“, in care fiecare cetatean poate fi, teoretic, mobilizat in caz de nevoie.
Dupa 1989, armata era inca, alaturi de biserica, institutia cea mai respectata in toate tarile foste comuniste. Sa ne amintim numai de lozinca triumfatoare a manifestantilor din timpul revolutiei romane: „Armata e cu noi!...” Incetul cu incetul, insa, buna imagine a armatei a palit, sau le-a devenit indiferenta tinerilor. Fostele armate comuniste au luat drumuri diferite. Pe de o parte, tarile care au aderat la NATO si-au modernizat armata si au transformat-o, la rindul lor, cele mai multe, intr-o armata de profesie. In unele a fost mai greu decit in altele. In Cehia, de pilda, reforma armatei a trebuit sa treaca printr-o ameliorare a imaginii acestei institutii in ochii populatiei. De la soldatul Svejk incoace, si trecind prin comunism si prin felul in care s-a compromis in 1968, armata ceha nu a fost niciodata privita cu simpatie de populatie.
Prin alte parti, departe de a fi o gardiana a valorilor republicii, in unele tari armata a ramas privita ca o sperietoare si o cazna, un chin de citiva ani de care trebuie sa scapi neaparat, cu certificate medicale, desigur false, si platind oricit de mult. Asa este in Rusia de pilda, unde domneste si astazi in cadrul armatei acea ceremonie a umilirii si initierii violente a noilor recruti, numita дедовщи́на (dedovshchina), si care face in continuare un numar insemnat de victime in fiecare an. E limpede ca o asemenea armata va putea cu greu sa se erijeze in protectoare a valorilor nationale, insa pentru a renunta la recrutare si a trece la o armata de profesie e nevoie nu doar de o profunda reforma economica, ci si de una psihologica, de o renuntare la niste simboluri invechite care nu mai corespund noilor realitati.
----------------
În clasamentul diverselor instituţii, stabilit în baza încrederii pe care o inspiră oamenilor de rînd, armata este depăşită doar de biserică. Această stare de lucruri apare în mai toate sondajele de pînă acum. În acelaşi timp, cercetările arată însă că moldovenii îşi văd ţara ca una ferită de ameninţări militare externe, oamenilor mai degrabă fiindu-le frică de sărăcie, pierderea locului de muncă sau probleme de sănătate.
- „Poate de ajutat alte ţări la deminare, cum am ajutat în Irak sau unde au fost soldaţii noştri. Poate şi la înlăturarea unor consecinţe cînd se întîmplă calamităţi.”
- „Orice stat independent are nevoie de armată. Dacă Transnistria îşi permite să aibă o armată, noi cum să nu avem.”
- „Graniţa trebuie să fie controlată de armată. Nu taman dacă ne ameninţă cineva... Eu cred că armata este instituţia care în orice moment poate să fie ridicată – iată cînd au fost inundaţii, pe cine să ridici? Toţi tinerii îs plecaţi la muncă peste hotare.”
- „Dacă ar fi prin contract, ar fi mult mai bine. Eu mi-am făcut serviciul militar şi poate n-ar trebui să spun, dar soldaţii sunt foarte mult exploataţi – prin muncă – eram cumpăraţi ca nişte robi…”
- „Unii tineri acuma mai bine o duc la armată decît acasă - sunt hrăniţi la timp, controlaţi medical la timp.”
De o armată în formula în care există în prezent, aşa numita variantă clasică bazată pe apărarea patriei de ameninţări externe, Moldova ar fi avut nevoie doar în primii ani ai existenţei sale ca stat independent, mai este de părere expertul. Acum, potrivit lui Viorel Cibotaru, armata ar trebui să funcţioneze în baza altor principii şi scopuri, esenţială fiind o concepţie de apărare locală la care ar trebui să chibzuiască cu multă atenţie viitorii guvernanţi dacă vor să ducă la o finalitate logică reforma armatei – o refomă cu început, dar deocamdată fără un final.
