Linkuri accesibilitate

Imunitatea dregătorilor în Europa - identică și felurită


Marea Britanie și Danemarca nu cunosc instrumentul imunității

La nivel european nu exista niciun fel de prevedere care sa acopere modalitatile legale prin care poate fi inculpat un fost presedinte, sau ministru, care e membru al parlamentului in momentul declansarii anchetei. In doua tari, Marea Britanie si Danemarca, infractiunile comise de un ministru in timpul mandatului sau sunt judecate conform dreptului penal. In Marea Britanie, mai ales, primul ministru nu se bucura de niciun fel de imunitate. Cu atat mai putin va putea el beneficia de vreun privilegiu dupa incheierea mandatului sau.

Italia insa, sub impulsul lui Berlusconi, a adoptat in 2003 o lege care acorda o imunitate totala presedintelui tarii, primului ministru, presedintilor celor doua camere ale parlamentului si presedintelui Curtii Supreme pentru orice delict de drept comun comis in vreme ce se aflau in exercitiul functiunii, ceea ce multi juristi au considerat a fi contrariu constitutiei italiene. In Italia de asemenea nu exista nicio limita temporala impusa ocuparii celor 5 posturi acoperite de legea din 2003, ceea ce inseamna teoretic ca persoanele care le ocupa pot ramane in post pe toata durata vietii lor, daca beneficiaza de sprijinul politic necesar, scapand astfel de orice urmarire legala.

Grecia este si ea o tara europeana care a acordat puteri abuzive parlamentului in cazul unor anchete asupra unor deputati sau fosti ministri. In Grecia, incepand tot din 2003, parlamentul poate opri orice ancheta asupra unuia din membrii sai, legea impunand si un set de limitari desfasurarii unor asemenea anchete, cu exceptia cazurilor in care deputatul, sau ministrul, ar fi fost prins in flagrant delict. Orice ancheta asupra faptelor comise de un fost ministru in timpul mandatului sau trebuie sa obtina in prealabil aprobarea Camerei Deputatilor. Camera are la randul sau dreptul de a lansa o investigatie si de a pune sub acuzare un fost sau prezent membru al guvernului. Procesul are loc in fata unui tribunal ad-hoc compus din 12 magistrati trasi la sorti printre presedintii curtilor de apel numiti pana in momentul lansarii procedurii. Balanta puterii dintre partidele politice a facut ca pana acum numai doi fosti membri ai executivului grec au fost gasiti vinovati de cele ce li se reprosau in cadrul anchetelor lansate impotriva lor.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG