Imunitatea președintelui în Moldova

Sub aspect formal, un preşedinte moldovean nu se bucură de mai multă imunitate decît şefii unor state ce fac parte din spaţiul „democraţiilor dezvoltate”. Atît Constituţia, cît şi o hotărîre de interpretare a legii supreme emisă de Curtea Constituţională încă în anul 1999, fac distincţie clară între acţiunile şefului statului incadrate in exercitiul mandatului prezidential şi acţiuni din afara atributiilor sale definite mai mult sau mai puţin univoc în Constitutie si alte acte legislative. Ceea ce înseamnă că dacă preşedintele ar comite o infracţiune în timpul său liber sau atunci cînd nu acţionează în numele statului pe care îl conduce, teoretic, el ar trebui să poată fi tras la răspundere fără nevoia ridicării imunităţii de şef de stat cu voturile a două treimi din membri ai parlamentului.

Exemplele din viaţa reală demonstrează însă că preşedinţii moldoveni sunt situaţi, oarecum, de-asupra legii. Ca şi foştii preşedinţi, pentru care imunitatea rămîne valabilă şi după expirarea mandatului.

Să ne amintim o cauză iniţiată în justiţie în 2007 de către politicianul de opoziţie de atunci Serafim Urechean împotriva preşedintelului comunist Vladimir Voronin. Deşi Urechean se plînsese instanţei de Voronin în calitate de lider de partid, nu de ţară, toate instanţele naţionale s-au ferit să judece ceea ce Urechean calificase drept „acuzatii calomnioase” lansate de Voronin la adresa sa. În consecinţă dosarul a ajuns pe rol la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului.

Aceeaşi cale a parcurs-o o cauză similară, în care instanţele moldoveneşti s-au prevalat de imunitatea şefului de stat pentru a refuza să judece acuzatiile lui Voronin la adresa liderei PNL Vitalia Pavlicenco, care, la fel ca Urechean, îi ceruse în instanţă preşedintelui de partid Vladimir Voronin să-şi probeze sau să dezmintă nişte afirmaţii pe care le-a făcut în afara mandatului prezidenţial. Pionieratul contestatar pare să îi aparţină totuşi unui fost consilier al lui Voronin, care se arătase nemulţumit de ceea ce i s-a trecut în cartea de muncă la concediere.

L-am întrebat pe preşedintele Asociaţiei Juriştii pentru drepturile omului Vladislav Gribincea, cum se întîmplă că preşedinţii moldoveni sunt oarecum feriţi de posibilitatea de a compare în faţa justiţiei de vreme ce, teoretic, parcă n-ar trebui să fie, cel puţin pentru comportamentul, acţiunile şi judecăţile ce nu au tangenţă cu funcţia oficială.

„Interpretînd art 81 din Constituţie şi hotărîrea CC din 1999, ar reieşi că faţă de acţiunile preşedintelui exercitate în calitate de persoană fizică, privată, imunitatea n-ar trebui să se aplice, dar legea noastră nu stabileşte ce se întîmplă dacă preşedintele comite o infracţiune, de exemplu un omor, în afara mandatului. De aceea este necesară o interpretare a CC, care să spună ce se întîmplă dacă un preşedinte comite un delict, de exemplu un accident rutier, într-o zi de duminică cînd are liber. Iată la această întrebare trebuie să răspundă CC.”

De ce actuala guvernare nu se adresează Curţii Constituţionale pentru a-i cere o astfel de interpretare? Unii cred că din cauza nesiguranţei că instanţa ar da un verdict care să convină celor patru partide ce și-au propus în campania electorală să-l tragă la răspundere pe Vladimir Voronin pentru modul în care a condus ţara timp de opt ani.

Pe ce mizează in aceste conditii milionarul Anatol Stati care s-a plîns recent în instanţă de fostul preşedinte pentru că printr-o scrisoare privată adresată preşedintelui kazah i-ar fi dat peste cap afacerea din această ţară – ramane de vazut.

Cît priveşte întrebarea pe care şi-o pun tot mai des liderii de opinie - de ce justiţia nu se încumetă să-l ancheteze pe fostul preşedinte în zisul dosar 7 aprilie - răspunsul este la suprafaţă dacă e să ne amintim că imunitatea de preşedinte rămîne valabilă şi după expirarea mandatului, iar pentru ridicarea ei ar fi necesare voturile a două treimi din deputaţi. Deci, revenim la dictonul înţelept: nu colacul e mare, ci uşa bisericii e mica.