Multă lume, cred, a văzut reportajul televizat despre pădurea de la Ţiganca pe care au luat-o în arendă nişte oameni înstăriţi. Dacă am înţeles eu bine mesajul reporterilor, cei care stăpînesc acum hectarele acelea de pădure frumoasă, cu căsuţe cochete, cu lacuri, cu lebede şi mistreţi, sînt chiar membrii familiei liderului comunist Voronin. Pădurea e împrejmuită acum cu un gard şi simplii muritori nu pot trece prin ea.
N-am înţeles din acel reportaj dacă luarea în arendă a pădurii de la Ţiganca e legală sau nu. Şi cam asta era miza reportajului: dacă avem de-a face cu o afacere ilegală, atunci frumoasa pădure trebuie returnată statului, iar peisajele acelea trebuie să bucure ochii tuturor cetăţenilor.
Nu am nimic împotrivă, fireşte, ca statul să-şi recupereze pădurea, iar cetăţenii să poată trece prin ea, să facă frigărui, şi să admire lebedele, în cazul în care tranzacţia nu a respectat buchia legii. Există însă un amănunt important care nu ar trebui pierdut din vedere.
Pe mine m-a izbit curăţenia acelei păduri luate în arendă. Nu erau acolo mormane de gunoaie, ambalaje, cutii de bere şi resturi de mîncare lăsate de moldovenii petrecăreţi, iar în apa cristalină a lacului nu pluteau plasticuri, ci, repet, înotau lebede. Şi m-am gîndit dintr-odată: dar oare - rămasă la cheremul statului şi al cetăţenilor - acea pădure ar fi arătat atît de minunat? Ar fi fost ea atît de curată? Răspunsul meu ferm este NU.
La cheremul cetăţenilor, acea pădure s-ar fi transformat într-o gunoişte sau ar fi fost încet-încet hăcuită. Ştim cum arată pădurile şi spaţiile verzi prin care cetăţenii moldoveni umblă şi se odihnesc nestingheriţi. Asta undeva departe, în Norvegia, pădurea cutreierată de oameni e curată pentru că educaţia ecologică e o prioritate a statului. La noi, e altfel.
Nu vreau să spun că toate pădurile ţării trebui împărţite unor oameni bogaţi. Şi mai inadmisibil e ca acest lucru să se facă ilegal, prin privatizări frauduloase. Dar ţinînd cont de educaţia ecologică rudimentară a moldovenilor, eu unul cred că aici pădurile pot scăpa de mizerie şi pot supravieţui mai degrabă pe post de moşii ale barosanilor dornici de confort.
N-am înţeles din acel reportaj dacă luarea în arendă a pădurii de la Ţiganca e legală sau nu. Şi cam asta era miza reportajului: dacă avem de-a face cu o afacere ilegală, atunci frumoasa pădure trebuie returnată statului, iar peisajele acelea trebuie să bucure ochii tuturor cetăţenilor.
Nu am nimic împotrivă, fireşte, ca statul să-şi recupereze pădurea, iar cetăţenii să poată trece prin ea, să facă frigărui, şi să admire lebedele, în cazul în care tranzacţia nu a respectat buchia legii. Există însă un amănunt important care nu ar trebui pierdut din vedere.
Pe mine m-a izbit curăţenia acelei păduri luate în arendă. Nu erau acolo mormane de gunoaie, ambalaje, cutii de bere şi resturi de mîncare lăsate de moldovenii petrecăreţi, iar în apa cristalină a lacului nu pluteau plasticuri, ci, repet, înotau lebede. Şi m-am gîndit dintr-odată: dar oare - rămasă la cheremul statului şi al cetăţenilor - acea pădure ar fi arătat atît de minunat? Ar fi fost ea atît de curată? Răspunsul meu ferm este NU.
La cheremul cetăţenilor, acea pădure s-ar fi transformat într-o gunoişte sau ar fi fost încet-încet hăcuită. Ştim cum arată pădurile şi spaţiile verzi prin care cetăţenii moldoveni umblă şi se odihnesc nestingheriţi. Asta undeva departe, în Norvegia, pădurea cutreierată de oameni e curată pentru că educaţia ecologică e o prioritate a statului. La noi, e altfel.
Nu vreau să spun că toate pădurile ţării trebui împărţite unor oameni bogaţi. Şi mai inadmisibil e ca acest lucru să se facă ilegal, prin privatizări frauduloase. Dar ţinînd cont de educaţia ecologică rudimentară a moldovenilor, eu unul cred că aici pădurile pot scăpa de mizerie şi pot supravieţui mai degrabă pe post de moşii ale barosanilor dornici de confort.
