Europa este prea dependenta de gazul si petrolul din Rusia, si aceasta situatie nu poate ramine neschimbata, cel putin nu in conditiile politice actuale. Aceasta este esenta politicii energetice a Uniunii Europene. Cat de mare e dependenta Europei de gazul si petrolul din Rusia s-a vazut in doua rinduri, cand Moscova si-a intrerupt livrarile catre Ucraina, perturband in acelasi timp si aprovizionarea catorva tari din UE, care au fost nevoite sa recurga la rezervele lor strategice.
In momentul de fata, 60% din gazul folosit in tarile UE provine din importuri. Aproape jumatate din aceste importuri vin din Rusia, un sfert din Norvegia, iar restul din alte surse, precum Algeria. Situatia insa se va inrautati, si se considera ca in 2020 cca. trei sferturi din gazul necesar Europei va proveni din importuri, fata de 60% astazi. Pe deasupra, acest tablou diversificat este realizat la scara intregii Uniuni Europene. Cand situatia este insa analizata la nivel national, se observa ca anumite tari depind in totalitate de importuri, unele precum Slovacia si Bulgaria avand chiar un singur furnizor: Rusia.
Comisia Europeana a propus in consecinta o serie de lucrari de infrastructura care ar trebui sa duca la diversificarea surselor de energie. Pentru Europa de sud e prevazut un Coridor al Gazului, proiectul Nabucco, prin care ar putea circula gazul din Azerbaijan,Turkmenistan, Irak si din Orientul Apropiat. UE cauta astfel sa se pozitioneze in regiunea Asiei Centrale si a Orientului Apropiat, anticipand momentul in care guvernele din aceasta zona vor deveni “respectabile”. Ideea este, desigur, aceea de a avea un avans fata de Statele Unite, care in acest moment considera Iranul ca pe un stat terorist cu care nu pot fi intretinute relatii comerciale. Pentru moment, Uniunea Europeana nu poate insa conta pe gazul din Iran, care e supus sanctiunilor americane, si nici pe gazul din Turkmenistan, supus monopolului rus. Noua strategie a Uniunii Europene cauta totusi sa ia in considerare si tari de tranzit care in momentul de fata sunt supuse unui embargo politic, dar care au o importanta politica si strategica deosebita, cum e Belarus. Moldova nu intra insa pina acum in niciunul din proiecte, nici in cele rusesti, nici in cele ale Uniunii Europene.
In momentul de fata, 60% din gazul folosit in tarile UE provine din importuri. Aproape jumatate din aceste importuri vin din Rusia, un sfert din Norvegia, iar restul din alte surse, precum Algeria. Situatia insa se va inrautati, si se considera ca in 2020 cca. trei sferturi din gazul necesar Europei va proveni din importuri, fata de 60% astazi. Pe deasupra, acest tablou diversificat este realizat la scara intregii Uniuni Europene. Cand situatia este insa analizata la nivel national, se observa ca anumite tari depind in totalitate de importuri, unele precum Slovacia si Bulgaria avand chiar un singur furnizor: Rusia.
Comisia Europeana a propus in consecinta o serie de lucrari de infrastructura care ar trebui sa duca la diversificarea surselor de energie. Pentru Europa de sud e prevazut un Coridor al Gazului, proiectul Nabucco, prin care ar putea circula gazul din Azerbaijan,Turkmenistan, Irak si din Orientul Apropiat. UE cauta astfel sa se pozitioneze in regiunea Asiei Centrale si a Orientului Apropiat, anticipand momentul in care guvernele din aceasta zona vor deveni “respectabile”. Ideea este, desigur, aceea de a avea un avans fata de Statele Unite, care in acest moment considera Iranul ca pe un stat terorist cu care nu pot fi intretinute relatii comerciale. Pentru moment, Uniunea Europeana nu poate insa conta pe gazul din Iran, care e supus sanctiunilor americane, si nici pe gazul din Turkmenistan, supus monopolului rus. Noua strategie a Uniunii Europene cauta totusi sa ia in considerare si tari de tranzit care in momentul de fata sunt supuse unui embargo politic, dar care au o importanta politica si strategica deosebita, cum e Belarus. Moldova nu intra insa pina acum in niciunul din proiecte, nici in cele rusesti, nici in cele ale Uniunii Europene.
