După scumpirea gazelor anunţată miercuri, astazi şi Termocomul a depus o cerere de majorare a tarifului la căldură la Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică. Decizia ar urma să fie luată mîine sau săptămăna viitoare. Termocomul solicită o majorare cu 12 % a tarifului. O gigacalorie ar urma să coste 930 de lei, faţă de preţul ei de astazi de 821 de lei.
Si, pentru ca tabloul sa fie încă şi mai pesimist, prognoza meteo vorbeşte despre încă cîteva zile de ger. Cum îşi va ţine guvernul promisiunea de a sprijini prin compensaţii persoanele cele mai nevoiaşe ca să facă faţă acestor scumpiri de energie?
Ca să minimalizeze efectul creşterii preţurilor, Guvernul vrea să extindă aria persoanelor care ar putea beneficia de un ajutor din partea statului. În expresie numerică, autorităţile cred că ar fi în stare să găsească bani pentru mai mult de jumătate de milion de persoane .
Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei, care are sarcina să găsească modalitatea cea mai eficientă ca banii să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de ei, spune că soluţia de moment ar fi să se recurgă la mecanismul aplicat la sfîrşitul anului trecut. Asta însemnînd că toate persoanele care au un venit mai mic de 900 de lei pot automat să ridice cîte 130 de lei pe lună de la oficiile Băncii de economii. Valentina Buliga spune că va cere şi un amendament la legea despre ajutorul social, pentru că s-a convins că în sistemul actual de asistenţă socială ceva nu merge bine.
Valentina Buliga: „Noi recunoaştem că avem un sistem învechit, cel bazat pe compensaţii nominative. În 2009 şi 2010 am testat un nou sistem în baza evaluării veniturilor, dar astăzi încă nu avem capacitate instituţională relevantă la nivel de raioane. Nu toate direcţiile de asistenţă socială sînt dotate cu specialişti suficienţi, unele raioane nici internet nu au ca să transmită informaţia mai repede. Capacitatea instituţională nu e cea de care avem nevoie”.
Trebuie spus însă că la începutul acestui an intrase în vigoare altă regulă, potrivit căreia puteau pretinde la acest ajutor persoane cu un venit mai mic de 742 de lei, dar care trebuiau mai întîi să se adreseze cu o cerere la asistentul social şi să aducă dovezi că familia sa nu are alte venituri.
Numărul persoanelor care au cerut ajutor de la stat în această lună pentru încălzirea locuinţelor a crescut de 3 ori, iar ministerul de resort spune că persoanele acestea sînt eligibile, doar că nu este clară structura familiilor din care fac parte, în lipsa unui sistem de evidenţă a acestora.
Revenirea la vechiul mecanism înseamnă însă şi o sumă mai mare de bani care să acopere această cerere. După calculele celor de la Ministerul Muncii ar fi vorba de 203 milioane de lei care nu sînt prevăzuţi în buget: „Da, sîntem în căutare de noi surse sau să le redirecţionăm”.
În timp ce unii experţi cred că ar exista riscul ca guvernul să nu-şi poată onora promisiunile, Vadim Cojocaru, membru al Comisiei parlamentare pentru buget şi finanţe, este încredinţat că autorităţile se vor ţine de cuvînt, ce-i drept parlamentarul nu a putut spune exact din ce surse vor fi luaţi aceşti bani.
Vadim Cojocaru: „Dacă anul trecut au fost bani, fiţi siguri că vor fi şi în acest an. Pînă acum, tot ce au hotărît guvernul şi parlamentul a fost soluţionat. Eu sînt ferm convins că noi vom găsi aceşti bani”.
Amintim că bugetul pentru 2011 încă nu a fost aprobat. Ministerul Finanţelor a anunţat că documentul este gata, dar că înainte să fie discutat în guvern urmează să fie coordonat cu donatorii externi.