Gunoaiele sînt un fel de carte de vizită a Moldovei din ultimele două decenii. Mormane de gunoaie, de resturi de mîncare şi de plasticuri, de cutii de conserve spintecate şi de chiştoace, au năpădit străzile şi hudiţele localităţilor noastre. Gunoaiele şi zoile sînt aruncate pretutindeni cu o nonşalanţă năucitoare. Fac murdărie nu numai tinerii naivi şi debusolaţi, ci şi omulenii vîrstnici-reflexivi care au avut experienţa subotnicelor sovietice. Iar culmea degradării şi neputinţei noastre e, fireşte, gunoiştea de la Ţînţăreni, care nu mai poate absorbi toate resturile colosale, amestecate indiscernabil, ale capitalei.
Deunăzi nişte tineri din Asociaţia Medium au lansat o campanie de salubrizare a patriei fără precedent. Se doreşte recrutarea a 100 000 de voluntari pentru curăţarea plaiului natal. Se doreşte evacuarea a 10 000 tone de gunoaie.
Mărturisesc din capul locului că iniţiativa asociaţiei mi se pare frumoasă şi mai mult decît oportună. Era şi timpul să apară o speranţă în acest fief al murdăriei. Altceva e că proiectul mi se pare din start greu de realizat. Să mobilizezi 100 000 de voluntari aici pentru salubrizare mi se pare fantastic. De s-ar aduna vreo două-trei mii. Dar, fireşte, efortul merită.
Şi evacuarea a 10 000 tone de gunoaie ar fi un lucru extraordinar. Ar rămîne, desigur, alte zeci de tone să zacă pe cîmpiile patriei, dar e nevoie să se facă măcar ceva. E nevoie de un început.
Altminteri, problema reciclării deşeurilor rămîne insolubliă. Să ai nişte uzine de prelucrare a deşeurilor, să separe oamenii benevol gunoaiele pare simplu pe alte meridiane. La noi asta e o chestiune foarte complicată. La noi, toul se aruncă laolaltă, iar consecinţele acestui dezmăţ ecologic se văd bine la Ţînţăreni.
Am văzut că şi unii chişinăueni nu vor să renunţe la conducta de gunoi din scara blocului. Le e greu oamenilor să meargă pînă la tomberonul de curte. S-au învăţat oamenii să răstoarne căldarea cu gunoi chiar pe palierul scării. Nu-i interesează pe aceştia nici apelurile primarului, nici mormanele de mizerie care putrezesc lîngă uşile scărilor, nici proliferarea şobolanilor.
Trăim într-un mediu în care curăţenia şi salubrizarea nu au mare importanţă. Şi dacă omul nu percepe nici măcar scara blocului ca pe o prelungire a propriului apartament, e limpede că de curtea blocului sau de strada adiacentă îl doare-n cot temeinic!
