In toate tarile europene, indiferent de regimul lor politic, politicienii trebuie sa-si declare anual averile, veniturile, ba chiar si cadourile primite, precum si orice beneficii suplimentare de care ei se bucura in functia lor. Diferentele nu apar asadar in textele de lege, ci mai degraba in aplicarea lor.
Chiar si in occident, unii politicieni „uita” foarte des sa isi declare veniturile. O asemenea nepasare – pentru a folosi un termen blind - poate scandaliza populatia, insa deputatii si politicienii nu au in general de ce sa se teama. Practic nicaieri in Europa nu e prevazuta vreo sanctiune reala pentru aceasta uitare. E greu de dovedit ca ea nu era reala. Sanctiunea pentru politicienii „uituci” poate fi insa electorala.
Pina si foarte popularul premier slovac Vladimir Meciar a pierdut la un moment dat alegerile, pe la jumatatea anilor ’90, pentru ca nu putuse justifica in public cu ce bani isi construise o vila de mai multe milioane de dolari, vila care era de altfel declarata cu mult sub valoarea sa reala.
Sigur, unii politicieni putin scrupulosi, dar in acelasi timp naivi, se pot apara pretinzind ca anumite sume pe care le poseda ar fi in realitate niste imprumuturi. In multe tari insa, ei sint obligati sa declare public si imprumuturile de care beneficiaza.
Situatia se schimba insa cu totul cind se ajunge la frauda directa si la conflictele de interese. Flexibilitatea legislatiei poate duce aici la abuzuri pina si intr-o democratie atit de veche cum este Marea Britanie. Astfel, foarte recent, anii 2009-2010 au fost in Anglia anii scandalului cheltuielilor parlamentare.
Anchete interne au adus atunci la lumina faptul ca un numar impresionant de deputati si lorzi se facusera vinovati de nenumarate conflicte de interese, fraude cu cheltuielile de reprezentare si altele, lista abuzurilor fiind practic nelimitata. Un deputat britanic a fost de altfel recent condamnat la doi ani inchisoare pentru escrocherie si conflict de interese, lucru rar in istoria democratiei britanice.
Inca o data, diferentele de la o tara la alta nu sint aparente in textele de lege, mai peste tot aceleasi, ci mai degraba in aplicarea lor.
Chiar si in occident, unii politicieni „uita” foarte des sa isi declare veniturile. O asemenea nepasare – pentru a folosi un termen blind - poate scandaliza populatia, insa deputatii si politicienii nu au in general de ce sa se teama. Practic nicaieri in Europa nu e prevazuta vreo sanctiune reala pentru aceasta uitare. E greu de dovedit ca ea nu era reala. Sanctiunea pentru politicienii „uituci” poate fi insa electorala.
Pina si foarte popularul premier slovac Vladimir Meciar a pierdut la un moment dat alegerile, pe la jumatatea anilor ’90, pentru ca nu putuse justifica in public cu ce bani isi construise o vila de mai multe milioane de dolari, vila care era de altfel declarata cu mult sub valoarea sa reala.
Sigur, unii politicieni putin scrupulosi, dar in acelasi timp naivi, se pot apara pretinzind ca anumite sume pe care le poseda ar fi in realitate niste imprumuturi. In multe tari insa, ei sint obligati sa declare public si imprumuturile de care beneficiaza.
Situatia se schimba insa cu totul cind se ajunge la frauda directa si la conflictele de interese. Flexibilitatea legislatiei poate duce aici la abuzuri pina si intr-o democratie atit de veche cum este Marea Britanie. Astfel, foarte recent, anii 2009-2010 au fost in Anglia anii scandalului cheltuielilor parlamentare.
Anchete interne au adus atunci la lumina faptul ca un numar impresionant de deputati si lorzi se facusera vinovati de nenumarate conflicte de interese, fraude cu cheltuielile de reprezentare si altele, lista abuzurilor fiind practic nelimitata. Un deputat britanic a fost de altfel recent condamnat la doi ani inchisoare pentru escrocherie si conflict de interese, lucru rar in istoria democratiei britanice.
Inca o data, diferentele de la o tara la alta nu sint aparente in textele de lege, mai peste tot aceleasi, ci mai degraba in aplicarea lor.
