In dreptul international, neutralitatea este un concept concret, care se bazeaza pe o conventie incheiata la Haga in 1907. Statele care se declara neutre si care sint recunoscute international ca atare se abtin de la a interveni in conflicte militare, chiar daca acestea au loc la granitele lor, sau, cum s-a intamplat cu Elvetia, de pilda, in ambele razboaie mondiale, unde razboiul a avut cu totul imprejurul teritoriului lor, la toate frontierele.
Neutralitatea nu implica, asadar, in niciun fel, absenta fortelor armate, ci presupune o ideologie politica in care o tara isi rezerva dreptul de a avea o armata in scopuri pur de aparare. Un stat neutru are o armata, insa militarii sai nu sint niciodata trimisi in strainatate, nici macar in scopuri umanitare.
O forma speciala de neutralitate este nealinierea, miscare fondata in timpul Razboiului Rece de catre Iugoslavia lui Tito si Egiptul lui Nasser, din care au facut parte un mare numar de tari, in general tari din lumea a treia, care refuzau sa se lase atrase in rivalitatea dintre blocul comunist si tarile occidentale, acestea reunite in jurul Statelor Unite si al Aliantei Nord Atlantice – NATO.
Neutralitatea unei tari nu are nicio incidenta asupra statutului sau de membru al Uniunii Europene. O parte din tarile Uniunii Europene sint recunoscute neutre si nu fac parte nici din NATO si nici din Politica de Securitate Europeana Comuna a Uniunii. Este vorba de Austria, Finlanda, Irlanda, Malta si Suedia. Neutralitatea acestor tari este insa supusa unei permanente presiuni din partea celorlalti parteneri din Uniune, care ar dori o mai mare coeziune interna a tarilor membre in fata provocarilor si pericolelor contemporane.
Desigur, neutralitatea declarata nu este o garantie in fata amenintarilor externe. In al doilea razboi mondial, Germania a ocupat toate tarile europene care se declarasera neutre, cu exceptia Elvetiei si a Suediei, unde au intervenit considerente speciale.
Neutralitatea declarata a Moldovei este un caz aparte, analizat de juristii internationali, in masura in care pe teritoriul Moldovei, tara ce se vrea neutra, sint instalate trupe straine: e vorba de fortele rusesti, armata a 14-a rusa, din Transnistria. Prezenta acesteia pe teritoriul Moldovei inlatura orice semnificatie practica a termenului de «neutralitate».